Pe data de 16 mai 2013, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, s-a desfăşurat în Arhiepiscopia Iaşilor faza eparhială a Concursului Naţional „Bucuria de a fi creștin”, organizat la Centrul Eparhial Iaşi, informeaza Ziarul Lumina.
Cei trei câştigători, printre care si o eleva din Botosani, vor participa la faza naţională a concursului, ce va avea loc în ziua de 20 mai 2013, la Patriarhia Română.
Desfăşurat pe trei secţiuni, evenimentul a reunit copii din toate cele 13 protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor, iar juriul i-a avut în componenţă pe pr. prof. drd. Cristian-Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina Religie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, pe pr. prof. dr. Bogdan Racu, inspector în cadrul Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi pe prof. dr. Oana Simona Zaharia de la Şcoala „Alecu Russo” din Iaşi.
În urma jurizării care a avut în vedere mai multe criterii obiective, în concordanţă cu conceptul elaborat de Sectorul Teologic-Educational al Patriarhiei Romane, s-au stabilit trei câştigători ai Arhiepiscopiei Iaşilor, care vor participa la faza naţională a concursului, ce va avea loc în ziua de 20 mai 2013, la Patriarhia Română.
Asfel, la secţiunea „Interpretarea unui cântec religios sau a unui cântec popular” locul I a fost obţinut de Daria-Teodora Bahrim, de la parohia „Sf. Cuvioasă Parascheva” a Protopopiatului Iaşi 1, la secţiunea „Recitarea unei poezii religioase sau populare cu caracter patriotic ori religios”, câştigătoarea a fost Daria Pintilie de la parohia Neguleşti a Protopopiatului Roznov, iar la secţiunea "Interpretarea unui text literar popular sau cu caracter religios, în proză", va merge mai departe la faza patriarhală Bianca-Elena Batîr din parohia „Naşterea Maicii Domnului” din Dumbrăviţa, Protopopiatul Dorohoi.
La final, participanţii au primit diplome şi premii constând în cărţi, din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
„Mă simt ca într-un vis, nici nu realizez că am obţinut locul I. În urma participării la acest concurs, am învăţat că trebuie să preţuiesc mai mult lumea din jur, că trebuie să fiu mai aproape de biserică, fiindcă de acolo vine adevărate putere, şi că trebuie să fiu mereu cu sufletul curat şi bun, pentru că Sus, Cineva vede tot”, a spus Bianca-Elena Batîr, citată de stiri.botosani.
„Pentru a participa la acest concurs, am rupt din timpul meu liber şi am acordat copiilor cu care am venit multă atenţie şi răbdare. Bucuria de a lucra cu cei mici te pune întotdeauna în postura de a gândi altfel, mai pur, mai frumos. Felicit organizatorii acestui concurs, mai ales datorită anvergurii sale, dar şi pentru că îi implică în mod real pe copiii noştri în activitatea Bisericii”, a spus si pr. Mihai Claudiu Foca din parohia „Naşterea Maicii Domnului” din Dumbrăviţa, protopopiatul Dorohoi.