Interviu cu Luminița Amarie: „Emoția din gări și aeroporturi o transform în poezie”

Luminița Amarie și-a lansat recent cel de-al treilea volum de poezii „Chintesența de a fi” și la Dorohoi, aproape de satul său natal. Se consideră un om simplu, făcut din emoții și trăiri care reușesc să îi dea inspirație pentru a scrie. Primele două albume sunt „Destin făcut dintr-un cuvânt” și  „Lacrimile, dinţii albi ai durerii”, iar, după cum spune chiar ea, toate sînt frînturi din viața de zi cu zi, din „simplitatea sfâșietor de frumoasă care ne înconjoară".
 
DorohoiNews: Cum trăiește un om făcut din emoții?
Luminița Amarie: Un om făcut din emoții trăiește... pe jumătate. Pentru a putea exista ca un om cu picioarele pe pământ ar trebui să știu să îmi controlez emoțiile, pentru a mă putea afirma însă în scris, trebuie să-mi trăiesc emoția deplin, să fiu eu dealtfel. De aceea stau între oameni cât pot, când simt că mi se umbresc emoțiile, trăirile, gândurile, mă retrag. Așa că iată, trăiesc mai mult pe jumătate, pe jumătate cu lumea, pe jumătate cu mine. Dacă nu ar exista aceste stări, aceste trăiri și mirări  care mă caracterizează și cu ajutorul cărora scriu, nu aș fi eu.
 
DorohoiNews: Și se pierde ceva trăind doar pe jumătate?
Luminița Amarie: Da, aș spune că da însă la un mod general, eu una nu sunt afectată de lipsa mea din mulțime chiar dacă  la un moment dat nu ești văzut ca fiind ,,în rînd cu lumea", ești mai singur, mai puțin înțeles. Am intrat în acest univers al poeziei nu de mult, de un an jumătate aproximativ, lumea mă cunoștea mai mult online, apoi cineva m-a convins să public. Pierzi mulți oameni decizând să fii tu însuți, oameni care înainte ca tu să fii cel care ești îți erau prieteni, sau mă rog, așa susțineau. Cred că de fapt pierzi iluzia căci orișicum ar fi într-un final sîntem tot singuri. Mi-au rămas foarte puțini oameni cunoscuți alături, mulți consideră că scrisul e ceva pueril, o pierdere de timp, și apoi, eu nu judec pe nimeni, cei mai mulți trăiesc în realitatea lor.
 
DorohoiNews: Spuneați că ați fost descoperită și promovată de cineva.
Luminița Amarie: Da, l-aș numi aici pe poetul Constantin Preda, pe jurnalistul Octavian Curpaș, ei m-au  readus cu picioarele în lumea poeziei,  nicidecum pe pămînt. Nu-mi făceam cunoscute poemele pentru că nici acum nu am încredere în ceea calitatea (dacă pot spune așa) lor. Acum sînt mulți oameni care mă susțin și spun că scriu bine, însă eu nu pot să spun că da, că au dreptate, mie mi-e frică de laude. Apariția mea în această lume a stîrnit fel de fel de comentarii cum că aș fi scriitor sau poet, au apărut așa numiți anonimi care au comentat la adresa mea mai mult ca individ și nu ca scriitor, sînt mai mult decît sigură că erau oameni care îmi sunt chiar apropiați. Omul din spatele omului e altcineva decît acela care pare. Eu am fost făcută să cred că am prieteni, naivitatea m-a costat mereu, dar nu regret, învăț.
 
DorohoiNews: Este vorba de o muză pe undeva?
Luminița Amarie: Am momente în care vreau să scriu pur și simplu. Au fost multe discuții cum că un poet nu ar trebui să își aducă viața personală în poezie pentru că în acel moment nu mai este poezie ceea ce scrie  de fapt, nu știu dacă este așa căci dacă nu pleci de la o proprie trăire atunci unde stă sinceritatea? Eu scriu poezii de dragoste, și fiind femeie, este, evident, vorba de un EL. Dar nu este un singur om, nu scriu cuiva anume, eu transform stările în poezie. Si apoi, nu cred că se poate explica momentul în care simți că vrei să scrii, oricum, nici nu aș vrea să i se afle taina. În momentul în care un poet își găsește o muză și scrie doar inspirat de aceasta,  atunci este, da, un miracol. Și vreau să cred că există acest miracol. Eu am găsit miracolul în jur, în momente, în clipe, în oameni. Există momentele din care culeg emoția, mă emoționează ceea ce alții văd ca fiind nimicuri. Cred în puterea noastră de a transforma viața în ceva frumos. E destul de mult gri în jur...
 
DorohoiNews: Așadar poezia pornește din lucrurile mici, care ne înconjoară?
Luminița Amarie: Da, din simplitatea lucrurilor, tot ceea ce scriu e atît de simplu că uneori poate părea și banal, probabil din anumite trăiri care m-au marcat și de care nu am reușit să mă rup. În sufletul fiecăruia dintre noi există cu siguranță un motiv pentru care la un moment dat începe să facă în așa fel încât să umple golul. În sufletul meu există o lipsă pe care încerc să o umplu cu acest fel al meu de a fi, cu scrisul.
 
DorohoiNews: Deci poeziile sînt frînturi din viața de zi cu zi.
Luminița Amarie: Da, și din modul în care mi-aș dori ca viața mea să fie, îmi fac realitatea mea, lume în care scriu, în care oamenii se ajută, în care se poate iubi și atît. Poate e mai mult o iluzie pe care încerc să o păstrez și să o pun în cărți pentru a o materializa, căci iată,  sînt foarte mulți oameni care nu mă cunosc, dar se regăsesc în simplitatea cuvîntului meu. Pentru mine aceasta este o binecuvântare.
 
DorohoiNews: A fost lansat recent cel de-al treilea album. În ce măsură se regăsește în el o parte din dvs.?
Luminița Amarie: „Chintesența de a fi”, acest volum reprezintă o culegere de suflet în care am scris iubirea față de semeni, nu doar iubirea dintre un bărbat și o femeie ci iubirea în general. Este o parte din mine acest volum, de aceea poate că are și imperfecțiuni, mi le asum.

DorohoiNews: Dacă tot veni vorba de emoție, îmi amintesc că spuneați undeva de emoțiile stîrnite de locurile de despărțire și de întîlnire. Ce fel de emoții stîrnesc aceste locuri?
Luminița Amarie: Am zis că îmi plac foarte mult gările și aeroporturile, sînt o sursă de inspirație chiar. Și mai scriu foarte mult în cafenele... Sînt mai mult un om al drumurilor. Acolo regăsesc un mic moment pentru mine, eu cu mine, și e adevărat, în gară oamenii se despart și se reîntîlnesc, e ca un drum fără sfîrșit, oriunde ai merge, te întorci, sînt drumuri care se unesc. E o minune să văd oameni care se regăsesc sau despart, să îi privesc, să simt parcă durerea lor, bucuria lor... De acolo mă umplu de emoție și transform clipa în poezie.
 
DorohoiNews: Se spune că viața adevărată e cea pe care o vedem zi de zi, însă căreia nu îi dăm importanța necesară.
Luminița Amarie: Da, sîntem umbriți de greutăți și nu avem timp să privim oamenii care se mai țin de mînă sau care se regăsesc sau se despart, nu mai trăim întâmplările simple, doar grandiosul mai impresionează azi, trist... Lucrurile mărunte contează de fapt. Acum cînd sînt acasă, sînt atîtea locuri pline de poezie, mă mir că nu le-am văzut pînă acum. Mi-am trăit copilăria la țară, dar nu știu cum de nu le-am văzut, pesemne că am crescut prea repede... nu știu cum de oamenii nu le văd, ne lăsăm luați de valurile nimicului care duce nicăieri.
 
DorohoiNews: Emil Cioran spunea că noi am deveni lirici atunci cînd dorim să acoperim o lipsă totală și organică. Credeți în ceea ce spunea el?
Luminița Amarie: Cioran, un înger, un demon care taie în carnea vie a sentimentelor, a celor mai puternice și dureroase trăiri. Poezia adevărată, la  care sînt singură că nu am ajuns, desăvîrșirea în lirism, este atunci cînd reușești să umpli lipsa, să calmezi durerea, să vindeci rana... să trezești viața din mormântul ființei. Nu am putut însă să vorbesc despre asta și nici nu cred că am să pot, dar da, există o lipsă în viața mea, există un înger, un suflet care a plecat și căruia încerc să-i păstrez vie și veșnică memoria scriind. Din durerea pură se naște mai mereu lumină. (Mădălina O.)


Autor: DorohoiNews.ro