Dorohoi News Logo

Schimb intercultural Bonnoeuvre – Ibăneşti - FOTO

Ibanesti - Schimb intercultural

Schimburile de experienţă, desfăşurate în cadrul proiectelor educaţionale şi culturale, au devenit o practică tot mai des întâlnită în rândul comunităţilor româneşti care adoptă paradigme moderne în procesul de dezvoltare locală, în special în mediul rural.

În această categorie se înscrie şi comuna Ibăneşti, care, recent, a derulat un proiect ce a facilitat un schimb de experienţă cu o comunitate franceză, respectiv localitatea Bonnoeuvre – departamentul Loire – Atlantique.

Proiectul internaţional intitulat ,,Nous Jeunes Europeénes en Milieu Rural” (,,Noi tinerii europeni în mediul rural”) implică 12 elevi români (Abâticesei Andrei, Bursuc Petrişor, Ioniţă Iemima, Mihai Ştefania-Alexandra, Baltaru Lucian-Sergiu, Dănilă Roxana-Andreea, Vasniuc Roxana, Mihai Iustinian-Constantin, Magopeţ Romeo, Jijie Loredana, Aiacoboaie Vlad-Iulian, Abâticesei Ciprian) şi 12 elevi francezi (Cocaud Claire, Dixneuf Manon, Lecomte Thomas, Guerin Clotide, Rallu Zoe, Barat Ophelie, Rallu Charlie, Rallu Jeanne, Barat Gaetan, Barat Florian, Favreau Jordan, Mercier Jordan, Vincent Deborah.), împreună cu cadrele didactice şi familiile acestora, precum şi conducerile locale ale acestor comunităţi, respectiv Primăria comunei Ibăneşti şi Primăria Bonnoeuvre.

În cadrul acestui proiect, ce are la bază schimbul de informaţii şi bune practici între tinerii dintre cele două ţări ce locuiesc în mediul rural, tinerii au avut parte de un program de activităţi variate ce le-a permis să cunoască obiceiurile, cultura şi sistemul de învăţământ francez.
   
Vizita a reprezentat o lecţie deschisă despre limbă şi civilizaţia franceză, unde elevii au avut ocazia să folosească şi să-şi dezvolte cunoştinţele dobândite la orele de limbă şi comunicare franceză, prin participarea la conversaţii aflate în situaţii reale de comunicare.
     
„Acest proiect, prin complexitatea şi intensitatea experienţelor trăite a permis crearea condiţiilor necesare în vederea formării unui dialog intercultural şi de cooperare între elevi, cultivarea sentimentului de respect şi preţuire faţă de valorile unei culturi diferite, sensibilizarea tinerilor faţă de cultura şi civilizaţia franceză, precum şi descoperirea unor noi abordări didactice în sistemul de învăţământ”, a spus domnul primar ing. Romică Magopeţ.
   
În mod firesc, schimbul între cele două comunităţi va continua în vara acestui an, în luna august, atunci când comuna Ibăneşti va găzdui delegaţia de elevi şi profesori din Bonnoeuvre.


DorohoiNews.ro
cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web