Caleidoscop în cuvinte, de WEEKEND: CĂINŢA

Povesteşte cu un surâs fals, încercând să-şi oprească lacrimile cu o batistă ce s-a săturat de lacrimile ei false. Spune: „...În inima mea este jăratic, îl hrănesc cu lacrimile lor şi se stinge. De fiecare dată jăraticul când mă cuprinde.., îmi plac rănile lor, plânsete lor pentru mine, s-au prins în capcanele dorului meu şi i-am înrobit, pentru a-mi satisface dorinţele. Le-am cucerit inimile şi am negat totdeauna că inima mea nu mai este de mult; oare dacă ei ar afla de moartea inimii mele, mai urmăreau s-o cucerească ?”
         
S-au îndrăgostit de zimbetul ei. Vei găsi oricând pe cineva care, în drumul său spre casă sau muncă, poate fi păcălit de zâmbetul ei. Bărbaţii simţeau că sunt proprietarii lumii, când îşi aminteau de zâmbetul ei trădător.

Povesteşte că şi-a perfecţionat rolul de amantă, până în măsura în care credea şi ea în tot ce spunea, când era însoţită sau în prajma unui bărbat. „Da, este o condiţie să fiu în pielea personajului, să mă cred prima eu, pe mine însămi şi să trăiesc acele momente, cu toate detaliile lor. Dar când mă întorc în camera mea, mă cuprinde durerea din nou, stau singură şi plâng. Da, ştiu să cred în lacrimi, dar nu ştiu dacă aceste lacrimi sunt adevărate sau false”.
           
A ridicat capul spre tavanul camerei, a zâmbit amar şi apoi a spus: „A fost odată un bărbat printre ei care mi-a plăcut, de care am fost îndrăgostită profund şi care mi-a pătruns în suflet. Am fost împresionată de stilul lui, de aspectul şi temperamentul lui, ce a rămas până acum în mintea mea. Dar n-am îndrăznit să mă apropii de el, chiar dacă îl doream cu putere; frica de misterul lui m-a îndepărtat de el şi, în acelaşi timp, m-a legat de el. Şi mi-am promis că îl voi câştiga într-o zi şi-mi voi satisface cu el sufletul încins. Am încercat de mai multe ori să-l câştig în felul meu dar, dimpotrivă, el m-a câştigat, în felul lui. Şi eu încă mai sufăr de acestă metodă până acum !”
           
S-a înălbit dintr-o dată, şi-a pus mâinile pe faţă şi a început să plângă în hohot... Când şi-a mai revenit, şi-a reluat povestea: „Am avut un vis în adolescenţă, ca orice fată: un frumos cavaler venea pe un cal alb şi mă lua cu el în lumea iubirii dar, în câteva luni, s-a stins acest vis. Am ieşit cu un bărbat ce semăna cu cel din visul meu dar nu era el. Am vrut să rup barierea fricii de prima dată dar de fapt s-a rupt bariera ! Şi încet-încet, barierele mele s-au rupt una câte una, barieră după barieră. Şi eu mă delectam cu el şi mă simţiam la începutul drumului...Cel mai bine este să cuntinui drumul meu aşa, în întuneric. Am obţinut ce am vrut, până ce am găsit calea închisă în faţa mea şi am inventat un alt drum, pentru plăcerea mea. Am ajuns să am plăcerea în lacrimile bărbaţilor care curg pentru mine. Fiecare lacrimă îmi trezeşte râsul dar această stare nu durează, pentru că-i urmează o criză de plâns şi de durere... Am ajuns în pragul disperării !... Astăzi, nu mă mai ispiteşte nimic: frumos sau urât, slab sau gras, înalt sau scund, negru sau alb, tânăr chipeş ori bărbat sobru; îl doresc doar pe cel ce ar fi în stare să şteargă cu mâinile şi inima lui toate păcatele mele şi mi-ar da speranţă pentru o viaţă nouă !...” Bara Haqi Abdul Baki