Dorohoi News Logo

Astăzi începe a IV-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Folk „Seri melancolice Eminesciene”

festival folk

Timp de două zile, între 28-29 iunie 2013, la Palatul Copiilor şi Memorialul Ipoteşti, are loc a IV-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Folk pentru Copii şi Tineret „Seri melancolice Eminesciene”.

Este un festival dedicat în special copiilor şi tinerilor iubitori de folk, care anul acesta îl are ca invitat pe artistul dorohoian Ciprian Cotruţă. Aceasta este o noua confirmare a Dorohoiului, după ce, la ediţia precedentă, trofeul acestui festival, i-a revenit lui Lucas Burghian, din acelasi municipiu, pentru cea mai bună interpretare a unui cântec pe versuri ale poetului Mihai Eminescu. Fiind organizat de către Asociaţia Judeţeană a Organizatorilor de Evenimente Botoşani, Memorialul Ipoteşti – „Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu”, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Botoşani, Asociaţia Culturală „ARLECHIN” Botoşani, Primăria Comunei Mihai Eminescu, Primăria şi Consiliul Local al Oraşului Săveni, în cadrul celor două zile, programul include:

·    Vineri, 28 iunie 2013, ora 15:00, - Palatul Copiilor Botoşani - Sala de festivităţi – spectacolul-concurs de preselecţie pentru festival;
·    Sâmbătă, 29 iunie 2013, ora 11:00, Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu - Amfiteatrul „Laurenţiu Ulici” - Gala şi recitalurile concurenţilor nominalizaţi pentru etapa a doua. Acordarea Trofeului „Mihai Eminescu” şi a premiilor festivalului;
·    ora 13.00 recital - Ciprian Cotruţa.


DorohoiNews.ro



cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web