Mulţi români sunt în dilemă în ceea ce priveşte data în care se spune „La mulţi ani!“ celor cu numele de Marin sau Maria. Astfel, unele persoane aleg să transmită urări pe 15 august, în ziua Adormirii Maicii Domnului, iar alţii consideră acest fapt este o greşeală şi spun „La mulţi ani!“ pe 8 septembrie, când se sărbătoreşte Naşterea Maicii Domnului. Mai există o categorie, a celor care serbează ambele zile.
Preotul Eugen Tănăsescu, blogger adevarul.ro, spune că ar trebui să fim felicitaţi de câte ori se sărbătoreşte praznicul sfântului al cărui nume îl purtăm. „Cinstim sfântul al cărui nume îl purtăm. Iar urarea potrivită este: «Să porţi numele sfântului cu dragoste şi demnitate!», «La mulţi ani duhovniceşti în împărăţia Cerurilor!» şi «La mulţi şi binecuvântaţi ani!»“, precizează părintele Eugen Tănăsescu. Rânduiala consideră ziua de 15 august, Adormirea, ca fiind cea mai importantă pentru cinstirea Maicii Domnului. În acea zi, Ea a adormit şi a înviat, simbolizând învierea muritorilor de rând atinşi de Divinitate.
Tănăsescu mai spune că la onomastică este sărbătorit sfântul respectiv, nu aceia botezaţi după el. „Facem o greşeală enormă: dăm sfântul la o parte şi ne serbăm noi aşezându-ne în locul lui. Să nu cădem în această ispită! Noi trebuie să cinstim numele sfântului prin fapte. Dacă facem fapte bune, vom fi împreună cu el. Sfinţii ne iubesc pe toţi, mai ales dacă le purtăm numele“, arată părintele Tănăsescu.
Şi Radu Preda, teolog şi blogger adevarul.ro, afirmă că ziua de 15 august, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, reprezintă o minune, motiv pentru care nu vede ce i-ar împiedica pe creştini să-şi ureze „La mulţi ani!“. „Fiind vorba de un nume al unei persoane prin care Dumnezeu a făcut o lucrare deosebită, care contrazice frica de moarte, a spune «La mulţi ani!» într-o astfel de zi e o formă conştientă a omului de a spera în Înviere“, spune Radu Preda.
În opinia Ioanei Popescu, etnolog la Muzeul Ţăranului Român (MŢR), în satul tradiţional nu se sărbătoreşte ziua celor care poartă numele de Maria sau Marin. Totuşi, completează specialista, tradiţionala urare „La mulţi ani!“ este des întâlnită în oraşe. „Este important de ştiut că nu există un specific zonal, cert este că în satul tradiţional nu se sărbătoresc Mariile pe 15 august. A-i spune cuiva «La mulţi ani!» de onomastică nu este greşit, chiar dacă vorbim aici de o sărbătoare precum Adormirea Maicii Domnului. Faptul că unele persoane aleg să facă această urare doar pe 8 septembrie şi nu pe 15 august este strict o opţiune personală, la graniţa cu superstiţia, sunt rămăşiţe din popor“, a explicat reprezentanta MŢR. Integral pe adevarul.ro