Dorohoi - File de istorie: Personalităţi născute în luna august, Enescu C. George (1881 – 1955) - compozitor, dirijor, pianist, violonist - FOTO

Anul 2005 a fost declarat „anul George Enescu”, iar la Bucureşti, orchestre de renume mondial s-au întrecut în virtuozitate în cadrul concertelor omagiale. Ne emoţionează gândul că George Enescu şi-a început ascensiunea pe drumul muzicii la Dorohoi. Aici, copilul George a entuziasmat pe ascultători cântând cu arcuşu-i fermecat.
  
Prin medalionul de faţă nu ne-am propus să expunem viaţa şi opera celui mai mare compozitor şi muzician român, ci doar să amintim tuturor celor care uită, că numele său e legat de Liveni şi Dorohoi, subliniind că ultimul cuvânt n-ar trebui să lipsească niciodată din biografia lui George Enescu.
  
S-a născut la 7/19 august 1881 la Liveni-Vârnav din apropierea Dorohoiului, tatăl său Costache Enescu fiind proprietarul moşiei Cracalia. Aducerile aminte vor reveni mereu în opera genialului muzician străbătută de nostalgia pentru familia sa şi mai ales pentru mama lui Maria născută Cozmovici,fiica preotului din Mihăileni.

Maria Enescu s-a străduit să dea o educaţie aleasă celor 8 copii pe care i-a avut,dar,care, cu excepţia lui Geroge (al 7-lea copil) s-au pierdut de timpuriu. Un unchi al său a slujit ani de-a-rândul la biserica “Sfântul Nicolae” din Dorohoi, iar renumitul pictor şi spion Gheorghe Gh.Tomaziu (Gigi) este nepotul său. Tatăl său fusese învăţător în sat şi cântase la vioară, iar mama sa acompania cu destulă pricepere la chitară.
  
Când George avea doar 3 ani, părinţii s-au mutat la Cracalia. Mai apoi, în vremurile de belşug ale familiei, Costachi Enescu a cumpărat o casă la Dorohoi, pe strada Carmen Sylva, în drumul spre gară.În această casă a şi murit bătrânul Costachi Enescu, cu mulţi ani în urma soţiei sale Maria. “Coana Mărioara” a murit la Mihăileni, izolată de ai săi, dar a purtat până în ultimele clipe brăţara alcătuită din cinci monede de aur pe care i-o dăruise George din produsul primului său concert, dat la Viena.
  
Când a împlinit 5 ani, tatăl i-a cumpărat o vioară adevărată, şi, intuind că fiul avea o înclinaţie deosebită pentru muzică, i-a adus de la Dorohoi un lăutar pe nume Nicolae Chioru, care numai după câteva luni a declarat că el nu mai are ce să-l înveţe pe micuţul George, sau Jurjac, aşa cum era alintat. Atunci, (atenţie! George are doar 5 ani !) Costachi Enescu îl trimite să urmeze Conservatorul la Iaşi, iar între 1888 şi 1893 va urma Conservatorul din Viena. Pe diploma primită la absolvire scrie „George Enescu din Dorohoi”.

Regina Elisabeta (cu pseudonimul literar Carmen Sylva) considerată „animatoarea artei româneşti” datorită propagandei culturale pe care a făcut-o în străinătate şi sprijinului acordat unor oameni de cultură, l-a descoperit pe George Enescu şi l-a trimis la studii în străinătate urmărindu-i cu multă atenţie cariera artistică. Regina îl numea „drag copil al sufletului meu”, „Sfinx”, iar mai târziu „Pinx”. Castelul Peleş şi Palatul Regal era deschis oricând marelui muzician şi ori de câte ori venea la Bucureşti i se rezerva un apartament.
  
Ziarul „Curierul Român” din data de joi 6 octombrie 1894, al cărui proprietar şi director era Scipione I.Bădescu (care a fost şi revizor şcolar pentru judeţele Dorohoi şi Botoşani) semnează un articol intitulat „Genialul copil-artist George Enescu”. Răzbate din articol uimirea şi încântarea în faţa genialului copil de 13 ani care „trei ore şi mai bine” a executat bucăţi muzicale, unele fiind compoziţii proprii, „de ce mai mare forţă artistică”, ca într-un vis sublim. Acelaşi autor, în ziarul său nr. 15, de marţi, 18 aprilie 1900, semnează un nou articol „Concertul Enescu în Dorohoiu”. Aceleaşi cuvinte emoţionante răscolesc sufletul cititorului. „A treia zi de Paşti, după amiază, Dorohoiul şi-a inaugurat noul şi admirabilul său Palat Administrativ, printr-un mare Concert dat, în folosul şcolarilor săraci, de tânărul dar deja marele artist George Enescu”, care „cântă şi încântă” şi este „admiraţia marilor centruri artistice ale lumei culte”. „Închide ochii şi făr-a vedea pe esecutor, ci ascultându-l numai, te simţi subt impresia unui farmec iresistibil, neînvins. /Deschide-i şi te minunezi de vedenia ce ţi se prezintă: un adolescent, un copil de-o îngerească frumusetă şi frăgezime, care în artă a întrecut de mult pe mulţi şi-i egalează pe toţi neîntrecuţii” S. Bădescu îşi încheie articolul cu un portret făcut lui George Enescu: „Tânărul Enescu, deşi artist în toată puterea cuvântului, nici nu  poartă plete lungi, nici  nu face grimazuri când cântă, ca cei mai mulţi dintre pretinşii şi chiar din artiştii de oarecare valoare. Cu ochii ficsaţi mai mult în sus, - căci nu cântă nimic de pe note, ci cu totul pe de rost,- singura transformare ce priimeşte faţa sa, e o caldă şi sublimă transportare, în care se reflectă dupe împrejurări sentimentul esprimat prin contactul coardelor şi arcuşului de subt artistica purtare a mânilor sale….”. Iar în nr. din 18 aprilie 1900 afirmă despre George Enescu cu admiraţie „Critica  nu-l mai poate atinge, după cum nici aplauzele nu-l mai pot ridica. El este prea sus şi prea mare.”
  
Puţini români ştiu că George Enescu a avut şi un frate patern – Dimitrie Bâşcu Enescu (n.  în Cracalia la 1 septembrie 1902), la care compozitorul ţinea foarte mult, l-a ajutat şi încurajat în desăvârşirea studiilor. După decesul tatălui lor, l-a transferat de la Dorohoi la Iaşi. Apoi, după ce Mitruţă a obţinut o bursă de studii în străinătate, l-a luat la Paris. Ulterior, Mitruţă a ajuns un cunoscut pictor prin talentul şi munca lui şi nu datorită faptului că era ruda lui George Enescu.  Compozitorul venea des la Dorohoi locuind cu tatăl şi Mitruţă în casa de pe strada Carmen Sylva (astăzi str. George Enescu, iar casa fiind actualmente muzeu). În luna august a anului 1916, venit la Dorohoi, în liniştea casei părinteşti a compus Simfonia III (op.21).

Un alt capitol din viaţa marelui compozitor, despre care mass-media din ţara noastră s-a ferit să menţioneze ceva, îl constituie relaţia lui cu Domnica Ferbei. Începând cu anul 1906,în desele sale vizite la Dorohoi, s-a îndrăgostit de menajera părinţilor săi, Domnica Ferbei, originară din Cracalia, cu care va avea o fetiţă Elena (pentru intimi- Didica ). Din relatările contemporanilor (mai ales cele publicate de avocatul George Tomaziu) reiese că George Enescu şi-a asumat răspunderea pentru acest copil natural şi l-a ajutat până în 1946 când a părărsit definitiv ţara. Elena-Didica Ferbei s-a căsătorit la Bucureşti devenind Elena Ferbei Dinu, a fost croitoreasă la Opera Română, s-a pensionat în 1962, dată după care, cercetătorii vieţii lui George Enescu i-au pierdut urma.
  
Pentru a sublinia personalitatea lui George Enescu, să amintim că în timpul războiului pentru întregirea neamului a concertat în spitale şi pe front, a organizat numeroase concerte de binefacere, dintre care cele mai multe la Dorohoi. De altfel, în fiecare an, în luna septembrie revenea la casa lui din Dorohoi pentru a comemora moartea tatălui, şi apoi la Mihăileni pentru comemorarea mamei sale. Deseori a vorbit despre copilăria sa, subliniind că el „se simţea înfrăţit cu tot ce este moldovenesc”. La 2 mai 1921 a susţinut un concert la Dorohoi în folosul teatrului „Unirea”, cu care prilej preşedintele Ateneului Român din Dorohoi, Gh. Gh. Burghele, a ţinut o Cuvântare de o deosebită frumuseţe şi în termeni de adânc respect pentru George Enescu: „Ilustre Maestre,/ Permite-mi ca în numele Ateneului nostru, al cărui membru de onoare eşti, cât şi a comitetului teatral, a-ţi aduce viile noastre mulţumiri pentru onoarea ce ne-ai făcut de a veni în mijlocul nostru dându-ne prilejul de a asculta divina ta muzică (…….. ) aveai atunci 12-13 ani, iar vienezii îţi ziceau „Der kleine Mozart” (…..) Precum germanii se glorifică cu un Bach, Beethoven, Mozart, Haydn, Haendel, Gluck şi Wagner. Francezii cu Berlioz, Rameau, Saint-Saens, Auber, Bizet şi alţii. Italienii cu Paganini, Rossini şi alţii. Spaniolii cu Pablo de Sarasate. Noi Românii ne glorificăm şi ne mândrim cu GEORGE ENESCU”. A îndrăgit Dorohoiul care l-a respectat şi admirat. În semn de adâncă preţuire, în şedinţa sa din 9 noiembrie 1931, primăria Dorohoi sub preşedinţia lui Victor Dimitriu a hotărât „în unanimitate, prin aclamaţiuni şi aplauze” să proclame „Cetăţean de Onoare al comunei urbane Dorohoi pe George Enescu” şi în acelaşi timp „ordonă înscrierea sa în listele de alegători a comunei Dorohoi”... „în semn al celei mai înalte admiraţiuni şi ca suprem şi totuşi modest omagiu ce-i putem aduce”.
   
Prima apariţie ca solist a fost în februarie 1900 (avea 19 ani) la Paris când Enescu a fost aclamat în picioare. În 1903 a debutat la Londra, în 1908 la Roma, în 1909 în Rusia, 1912 în Budapesta, zeci de concerte la Paris, în 1923 colaborează cu orchestra din Philadelphia, apoi cu orchestre americane. Devenise cunoscut peste tot în lume. În anul 1928 începe lecţiile cu tânărul violonist Yehudi Menuhin, care, ulterior, îşi va urma maestrul la Peleş şi va îndrăgi România lui George Enescu. În 1928-1929 muzicianul George Enescu a predat la Cambridge, după ce anterior predase studenţilor aspiranţi în arta muzicii la Paris. Dintre studente Dorothy Ziolkowska, al cărei soţ, Korczak Ziolkowsky a realizat bustul lui George Enescu în marmură de Carrara.În 1937 George Enescu a efectuat un turneu peste Ocean (NewYork, Pittsburg, Detroit, Minneapolis, Toronto, Montreal, Quebec), iar în 1938 a efectuat un nou turneu în SUA concertând şi la Hartford, oraşul de rezidenţă al soţilor Ziolkowsky. În acest oraş muzicianul a avut parte de o emoţionantă primire mai ales când şi-a văzut expus bustul realizat de Ziolkowsky expus în foaierul sălii de audiţii.
 
George Enescu a fost membru a mai multor academii (Paris, Roma, Praga); este membru titular onorific al Academiei Române. A pregătit numeroşi muzicieni de prestigiu, printre ei aflându-se celebrul violonist american Yehudi Menuhin, care avea să declare despre Enescu: „acesta va rămâne pentru mine una dintre adevăratele minuni ale lumii”. În anul 1937, sculptorul american de origine poloneză Korezak Ziolkowski a realizat în Dakota de Sud un bust al marelui muzician George Enescu, iniţial în ghips, apoi în anul următor din marmură de Carrara, bust care a fost expus la Pavilionul României de la Expoziţia Universală organizată la New York în 1939. Bustul se află şi astăzi expus la muzeul din Black Hills (USA).
   
În 1939, George Enescu s-a căsătorit cu prinţesa Maruca Cantacuzino, pe care o iubea în taină încă din anul 1914. Pe atunci Maruca era căsătorită cu prinţul Mişu Cantacuzino.
  
Numeroasele sale opere, suitele, chiar şi compoziţia „Ţara Românească” scrisă la vârsta de 5 ani, „Poema română”, Rapsodiile, Simfoniile şi mai ales opera vieţii sale, „Oedip”, toate reflectă sufletul autorului, disciplinat, modest, preocupat doar de muzică.
  
Muzica sa a devenit cunoscută lumii întregi făcând pe străini să exclame: „Un popor care cântă doina atât de frumos, trebuie să fie nobil şi bun la inimă”.
  
În anul 1946 a făcut ultima vizită la Dorohoi, cu care prilej a susţinut şi un concert în faţa unui public numeros. Autorul de faţă a avut norocul de a audia acest concert, ţinut în amfiteatrul colegiului dorohoian „Gr.Ghica VV”. Amfiteatrul era neîncăpător, iar muzica a răsunat sublimă când George Enescu a început să mânuiască arcuşul de vioară. Înainte de a concerta la Dorohoi George Enescu a efectuat un turneu la Moscova pentru care noile autorităţi instalate de ruşi la Bucureşti i-au pus la dispoziţie un vagon special pentru el şi suita lui. Rugat de ministrul Culturii, P. Constantinescu, „să spună Moscovei despre realizările democratice de la noi”, marele compozitor i-a răspuns că „el merge la Moscova să facă muzică”.
   
Între 1 decembrie 1946 şi 24 decembrie 1948, George Enescu a fost ales să reprezinte judeţul Dorohoi în Adunarea Deputaţilor dar, aceasta a reprezentat doar o faţadă a regimului comunist, care voia  să dovedească lumii ataşamentul marilor personalităţi româneşti faţă de noua orânduire. Însă, spre onoarea lui, George Enescu a avut toată viaţa un singur partid – muzica şi oamenii pentru care a compus şi cântat. La apogeul carierei sale avea să declare: „În lumea muzicii eu sunt cinci într-unul: compozitor, dirijor, violonist, pianist şi profesor. Cel mai mult preţuiesc darul de a compune muzica şi nici un muritor nu posedă o fericire mai mare”.
   
După sfârşitul celui de al doilea război mondial evenimentele luau un curs neaşteptat. George Enescu suferise în decembrie 1936 un atac de cord în urma căruia organismul său a rămas cuprins de germenii unei spondiloze spinale anchilozante. După război, vizitele sale în ţară vizau în mod deosebit locurile natale (Liveni şi Dorohoi) şi Teţcanii Marucăi Cantacuzino. La ultima vizită în aceste locuri a fost primit cu urale. În drumul său spre  Prefectura Dorohoiului, Enescu s-a oprit la furnizorul său de peniţe cumpărându-i-le pe toate câte mai erau în depozit! La plecarea din ţară, pe puntea vaporului a rostit cele mai nostalgice şi duioase cuvinte: „O, Moldova, draga mea,/ Cine pleacă şi te lasă / E pătruns de jale grea !”. În 1950, la Londra are un nou infarct.
  
În noaptea de 3 spre 4 mai 1955, marele compozitor George Enescu a încetat din viaţă la Paris în apartamentul său de pe str. Clichy nr. 26, în urma unei congestii cerebrale suferită în luna iulie a aceluiaşi an ce i-a cauzat o paralizie parţială. Ultimii cinci ani din viaţă oferă o imagine zguduitoare a existenţei marelui muzician. Pe patul de moarte, la Paris, a spus prietenilor săi; „Viaţa mea a fost o catastrofă”, iar preotului-confesor din SUA, Vasile Haţegan, i-a spus; „Părinte, îmi este foarte greu şi sunt plin de datorii… am ajuns la mila oricui.Sunt cerşetor în lume”. Depărtarea permanentă de casă, despărţirea timpurie încă din copilărie de părinţi, lipsa unei locuinţe personale în Bucureşti, absenţa din ţară la înmormântarea părinţilor săi (Domnica Ferbei a fost cea care s-a îngrijit de înmormântarea acestora), iubirea nefericită pentru Maruca Cantacuzino, suferinţele fizice (suferea de inimă de la 18 ani cu dese leşinuri), părăsit de soţie, mutat la hotelul „Atala” din Paris, suferinţele morale, lipsuri financiare, toate l-au marcat iremediabil. Poate că acesta a fost preţul geniului marelui compozitor George Enescu.
 
În Dorohoi răsună şi astăzi paşii marelui muzician, casa acestuia a devenit muzeu iar strada unde se află muzeul se numeşte George Enescu. În faţă  tronează un  bust al muzicianului George Enescu, operă realizată de sculptorul Constantin Baraschi. Muzeul păstrează obiecte ce au aparţinut lui George Enescu, iar ambianţa este cea a copilăriei acestuia. În ultimii ani, muzeul a beneficiat de reparaţii capitale fiind considerat un bun cultural naţional. prof. Dorina Mandachi

Autor: DorohoiNews.ro