Dorohoi – File de istorie: Strada Ştefan cel Mare

Strada Ştefan cel Mare este cea mai veche arteră de circulaţie cunoscută în Dorohoi datorită bisericii Sf. Neculai construită de domnitorul Ştefan cel Mare în 1495. Strada nu a suferit schimbări de-a lungul secolelor, ci doar îmbogăţirea ei cu noi construcţii şi înlocuirea unora ce ajungeau o ruină. Casele nu erau,şi nu sunt nici astăzi, prea dese, ceea ce a făcut ca epidemia de holeră din anul 1848 sau incendiile din centrul oraşului din anii 1855-1858, ca şi marile inundaţii din iunie 1893, incendiile ce au cuprins străzile I. C. Brătianu şi D. P. Moruzi în 1922 să nu afecteze populaţia ce locuia pe strada Ştefan cel Mare.
  
Trebuie să subliniem că înainte de anul 1865 nu toate mahalalele Dorohoiului apaţineau de moşia oraşului. Însă, mahalaua Sfântului Neculai fusese inclusă în moşia târgului încă din anul 1836. Până în anul 1886, această frumoasă stradă se numea strada Sf. Neculai, sau, mai simplu, Uliţa Broscăuţilor. După acest an, a căpătat numele de astăzi Ştefan cel Mare.
  
Vom călători în timp şi spaţiu pe această arteră dinspre centru spre comuna învecinată, Broscăuţi, comună care l-a dat ţării pe marele matematician Dimitrie Pompeiu.
  
Pe partea dreaptă, în perioada interbelică, se afla o clădire frumoasă, construită de un mare bogătaş evreu, filantrop, casa Fischer. De-a lungul anilor aici a funcţionat Administraţia financiară, apoi o poligrafie, birourile cooperativei „Viitorul”, Trezoreria, iar actualmente este cunoscută drept casa Jurjac amenajată după standarde europene şi care are o misiune umanitară ajutorarea copiilor din oraş cărora să le înfrumuseţeze viaţa, să le organizeze vacanţe plăcute şi utile, să-i pregătească pentru viitor.
  
La numărul 28 ne oprim să admirăm clădirile scolilor nr. 2. În anul 1887 existau în Dorohoi doar două şcoli primare, una de fete, Şcoala Primară nr. 1 de fete „Vârgolici” şi alta de băieţi Şcoala Primară nr. 1 de băieţi „Gh. Asachi” în clădirea fostei Bănci Naţionale. Populaţia oraşului era în continuă creştere. De aceea,  primarul Iancu Dumitriu, cu sprijinul consilierilor Iordache Burghele, Emil Budişteanu, Grigore Gorovei, Ştefan Gherghely, a hotărât să mai înfiinţeze încă două şcoli primare pe strada Ştefan cel Mare venind astfel în ajutorul copiilor şi părinţilor din acest cartier şi din centrul oraşului. La  început, şcoala de băieţi a funcţionat într-o casă situată tot pe str. Ştefan cel Mare, la nr. 9, închiriată,unde condiţiile de studiu erau precare. Şcoala de băieţi înfiinţată în 1887 s-a numit chiar de la început „Mihail Kogălniceanu”. Peste doi ani a fost înfiinţată şi şcoala de fete care a primit numele de „Regina Elisabeta”. Specificăm totodată că şi şcoala nr. 2 de fete a funcţionat, până la inugurarea propriei clădiri,într-o casă particulară din apropierea viitoarei locaţii. La 6 mai 1893 s-a pus piatra fundamentală a celor două şcoli primare pe un teren cumpărat de primărie de la cetăţenii Gheorghe Teodoru, Iancu Leibovici şi David Weisman. Şcoala de băieţi era pe locul unde azi se află amplasat localul nou al Şcolii Generale nr. 2. La inugurare a participat şi Dl. Meisner, inspector general al învăţământului primar. Sfinţirea locului a fost oficiată de părintele Constantin Ciocoiu. Ambele şcoli s-au bucurat de-a lungul anilor de cadre didactice de excepţie. Ne cerem scuze că nu-i putem enumera pe toţi: Dimitrie Romanescu, Constantin Florea, GheorgheAlexandru,Criclevitz Alexandru, Zastavnevsky D., Elena Teodorescu, Constantin Cronţ, Elena Cuparencu, Elena Ionescu, Maria Bantaş, Ana Alexandru, preot Dumitru Furtună. La asemenea distinse cadre didactice, normal că au fost şi elevi de excepţie: Alexa I. Vasile viitor profesor universitar, Popovici C. Gheorghe pictor, Florea Mircea profesor, Alexandrescu Vasile publicist, Bantaş Mircea profesor universitar, Bantaş Corneliu ofiţer superior, Dumitrescu Stelian ofiţer superior, Rabinsohn Leivi profesor, Zelingher Sumer absolvent cu toate mediile de 10, Muraru Ion pictor, Debeli Mihai artist plastic, Ţugui Aurel ofiţer superior, Danilov Boris medic, Boghian Vasile antrenor atletism la lotul naţional, Paşcu Mihai fost primar, Gorincu Gheorghe profesor universitar, Ciubotaru Valerian medic pediatru şi lista ar putea continua.
  
Până la calea ferată exista Oborul, care a fost folosit în anii 1918-1924 şi ca teren de fotbal. Ne întoarcem spre oraş, dinspre calea ferată. Pe partea dreaptă se afla moara mecanică, care anterior fusese fabrică de lumânări şi săpun. Urma abatorul comunal de animale care a deservit populaţia oraşului vreme de peste 100 de ani. În continuare se afla Şcoala catihetică, înfiinţată în anul 1766 pe lângă biserica Sf. Neculai, şcoală subvenţionată de biserică. Aici se învăţa istoria biblică, sfintele rugăciuni, cetirea şi scrierea românească, catehismul, gramatica şi aritmetica. Fiind singura şcoală din oraş în acei ani, a avut o importanţă deosebită. Să mai amintim că şi marele nostru scriitor Ion Creangă a absolvit o astfel de şcoală în anul 1854 la Fălticeni (care se mai numea şi şcoala de popi). Şcoala din Dorohoi făcea parte din ansamblul curţii domneşti din jurul bisericii Sf. Nicolai.
  
Ne oprim cu smerenie la biserica Sf, Neculai. A fost construită la iniţiativa lui Ştefan cel Mare şi a fost sfinţită la 18 octombrie 1495.În clădirile domneşti din curtea bisericii au locuit marii vornici ai Ţării de Sus (între 1566-1778), cât târgul Dorohoi a fost capitală a Moldovei de Nord. În jurul bisericii Sf. Neculai se afla cimitirul oraşului şi dealuri care  înconjurau biserica pentru apărare. Abia în anul 1914, terenul din jur a fost nivelat, iar locul a fost împrejmuit cu gard. Pe locul actualei biserici exista încă din anul 1430, din timpul domnitorului Alexandru cel Bun, o biserică improvizată, găsindu-se urme ale fundaţiei anterioare. De remarcat că la inaugurare, biserica a fost înzestrată cu mii de hectare de pădure şi pământ, dar, prin Legea lui Cuza din decembrie 1863 elaborată de guvernul Creţulescu, acestea au trecut în proprietatea statului. Este vorba de Legea secularizării averilor mănăstireşti.

O bună bucată de vreme, acest sfânt lăcaş s-a numit „Mănăstirea din Dorohoi”. A fost distrusă de multe ori de năvălirile popoarelor barbare, dar mereu refăcută.În anul 1672 ajunsese o ruină. A fost reconstruită abia în anul 1820 la iniţiativa Mariei Cantacuzino, soţia logofătului Costache Ghica. Printre preoţii care au oficiat la această biserică de-a lungul anilor cităm (în paranteză am notat anul atestării documentare a acestora): preot Alexandru Calistru (1766), Tănăsii V. (1774), Atanase Chirilă (1794), protoereu Buţureanu Constantin (1804), epitrop Ioan Eroteiu Lemnic (1838), preot Romanescu Sachelarie (1863), preot Constantin Ciocoiu (1879), preot Constantin Enescu (1900), preot Constantin Ştefănescu (1936), preot Gheorghe Brânzei (1943), preot Gheorghe Comaniţă (1957), preot Vasile Ciubotaru (1962). Nu putem merge mai departe  fără a face câteva precizări referitoare la Biserica Sf.Neculai. Când domnitorul Alexandru Lăpuşneanu împarte Moldova în anul 1568 în două vornicii, după alţi istorici în trei (cu Basarabia), acesta a fixat capitala Vorniciei de Sus la Dorohoi. Vornicia de Sus cuprindea ţinuturile Dorohoi, Hotin, Hârlău, Cernăuţi, Suceava, Neamţ, Bacău şi Trotuş. Cronicarul Miron Costin aminteşte şi oraşele care aparţineau de vornicia stabilită la Dorohoi: Soroca, Cernăuţi, Hotin, Ştefăneşti, Botoşani, Tg. Serat, Câmpulung, Baia, Suceava, Neamţ, Piatra sau Camien, Trotuş, Bacova (Bacău), Roman, Şcheia, Cotnar, Hârlău, Tg. Frumos.

Pe lângă vornicul, care era reprezentantul domnitorului, mai exista un udarnic ca reprezentant al domnitorului, un şoltuz cu atribuţiile primarului de astăzi, pârcălabi care ajutau la rezolvarea problemelor locale şi 12 pârgari aleşi de obştea târgului, de către cetăţenii de frunte ai oraşului. Datorită stabilirii capitalei Moldovei de Nord la Dorohoi, localitatea a început să se dezvolte, s-au construit case mai spaţioase, au început să fie oarecum aliniate străzile. Aceasta până în anul 1778 când se desfiinţează cele două vornicii, înfiinţându-se alte patru în loc. Printre vornicii care au condus Moldova de Sus la Dorohoi aflăm nume importante din istoria Moldovei. Primul vornic a fost Crăciun (1568-1571), apoi Eremia Movilă (1584-1590) cel care a fost şi domnitor al ţării în două perioade, Toma Cantacuzino (1645-1653), Eustaţie Dabija (1661-1665) viitor domnitor, Ioan Neculce (1736-1740) autorul „Letopiseţului Ţării Moldovei”. În tot timpul cât a existat curtea domnească de la Biserica Sf. Neculai, în cadrul ei a existat cimitirul oraşului până în jurul anului 18:00. Pot fi observate şi astăzi urme ale fostului cimitir.
  
Continuând drumul spre centrul oraşului, pe partea dreaptă se află o clădire în care elevii Gimnaziului industrial de băieţi au avut internatul. Ministerul Instrucţiunii Publice cumpărase imobilul de la „cetăţeanul Grigore Cristescu de pe strada Ştefan cel Mare”. Ne  încântă privirea foişorul care a rezistat timpului, amplasat în faţa clădirii.
  
Alături de fostul internat se află Casa de Ajutor Reciproc a pensionarilor. Clădirea cu acestă firmă amplasată la vedere, are un trecut foarte impresionant. După unele informaţii,aici, până în 1877 a locuit Valter Mărăcineanu (1840-1877), eroul de la Griviţa, căzut în Războiul pentru Independenţă. Am fi putut să vă scriem mai multe despre această impunătoare locaţie,dar nimeni din persoanele care lucrează acolo nu au avut o minimă bunăvoinţă să ne informeze mai mult, deşi posedă acte doveditoare. Noi am insistat, am dorit să completăm filele de istorie ale oraşului, dar în van, căci simţul patriotic lipseşte încă. Mai sunt persoane rupte de realitate şi care consideră că istoria ar trebui uitată.
  
Lângă casa de Ajutor a Pensionarilor s-a aflat o clădire în care a funcţionat Comisariatul Militar. Ulterior clădirea a servit ca spital pentru contagioşi condusă de doctoriţa Olga Mandache. Apoi, tot aici a fost o tipografie, iar astăzi a fost reamenajat un restaurant numit Comando. În continuare, era un teren viran pe care se afla o staţie de distribuire a gazului lampant. Odată cu emanciparea orşaului, introducerea curentului electric şi înmulţirea aragazelor pentru gătit, staţia n-a mai avut utiliate. Pe locul ei a funcţionat o baie publică, iar astăzi fiinţează frumoasa clădire construită la standarde europene a Direcţiei de Asistenţă Socială.
  
Pe această stradă au locuit numeroşi dorohoieni care au contribuit la ridicarea prestigiului oraşului nostru. Vom aminti în primul rând numele sculptorului Dumitru Chipăruş (1889-1950), părintele sculpturii „Al Deco”. Într-o altă casă au locuit succesiv: preotul Constantin Ciocoiu autor a numeroase lucrări despre istoria Dorohoiului, apoi colonelul Aurel Bantaş fost primar şi prefect de Dorohoi căruia îi datorăm actualul stadion (pe atunci numit „Vulturii”) construit în anul 1924. Alte nume importante de pe această stradă: profesorul universitar dr. Romanescu Constantin membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, profesoara univesitară Manoliu Julieta juristă, Ojog Ioan avocat, poet, autorul volumului de versuri „Pridvoare”, Manoliu Haralambie profesor şi dirijorul corului dorohoian timp de 27 de ani, preotul Constantinescu şi soţia sa Aurelia Constantinescu distinsă profesoară de limba franceză la Liceul „Regina Maria”, preotul Ioan Enescu, profesoara Linsker Mary, inginerul Schmidt Wilhelm s.a.
  
Strada Ştefan cel Mare este martora multor evenimente petrecute de-a lungul anilor care îmbogăţesc paginile de istorie ale zbuciumatului nostru oraş. Anii şi oamenii poate vor completa lacunele documentare necesare în creionarea lor. prof. Ilarion Mandachi