Dorohoi News Logo

Amintiri despre trecut – Dorohoi – ieri şi azi - FOTO

dorohoi.

Unele momente, din trecutul oraşului nostru, au rămas impregnate pe hârtie fotografică. Recuperarea unora dintre aceste imagini, în urma campaniei de reconstituire a istoriei oraşului, prin fotografie, acţiune intitulată de iniţiatorul acesteia, Marius Petrescu, „Dorohoiul de altădată”, a devenit o provocare şi pentru prof. Ilarion Mandachi, care a specificat: „Casa de la intersecţia străzilor Vasile Alecsandri cu Grigore Ghica, Proprietatea Vameşu (după cum apare şi pe fotografia din trecut), a fost construită de familia Vameşu. Theodor Vameşu a fost diriginte de poştă. Fiica acestei familii, Eugenia, s-a căsătorit cu Ştefan Scriban, care locuia  în casa vecină cu ei de pe str. Grigore Ghica şi care a fost primar al oraşului Dorohoi.”. Privind aceste imagini, cu emoţie, ceva parcă tresare în sufletul nostru, ceva ne provoacă să ne aducem aminte.

„Am pornit, încă de la început, timid, cu emoţie şi în acelaşi timp cu un sentiment de euforică  încântare, să căutăm şi să expunem, cu ajutorul redacţiei Dorohoi News, imagini ale acelor vremuri apuse. Amestecăm în albumul gândurilor noastre, fotografia veche, îngălbenită de trecerea anilor, pe care o ţinem între degetele tremurânde, ca pe o relicvă de mare preţ, cu speranţa că această nouă mărturie despre trecutul nostru de civilizaţie, nu este şi nu va fi ultima fotografie regăsită şi recuperată. Referitor la această nouă fotografie, faptul că, după atâţia ani, clădirile încă nu au fost demolate, pot face mai uşor un arc peste timp, o legătură între trecut şi prezent. Prezentul este la îndemâna oricui. Este suficient să priviţi fotografia din zilele noastre pentru a constata faptul că, nu sunt diferenţe mari arhitecturale. Mai greu este cu trecutul… amintirile, ce poate nu există decât în sufletul părinţilor şi bunicilor noştri, dispar în timp. Şi reapar când nu te aştepţi, cum a reapărut şi această fotografie… Într-o lume în care scrisorile au fost înlocuite cu SMS-uri, în care utilizarea reţelelor de socializare au schimbat legăturile dintre oameni şi modul în care aceştia relaţionează, nici fotografia nu a scăpat de modernizare, MMS-ul, JPEG-ul şi telefonul mobil ajută omul modern să împartă cu prietenii şi familia momentele şi experienţele trăite în fiecare zi. Eu, împreună cu Roşca Velea Alexandru şi cu prof. Ilarion Mandachi am ales să împărţim cu dorohoienii aceste imagini.”, a precizat Marius Petrescu.

Solicităm acelor cititori, care deţin fotografii, vederi, cărţi poştale, cu aspecte ale trecutului istoric al oraşului, să le trimită pe adresa redacţiei, pentru a fi făcute publice.

Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro



cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web