Tinerii din Botoșani pasionați de dans au avut parte de trei activități nonformale organizate în cadrul proiectului Evo Dance, realizat cu sprijinul Consiliului Județean prin programul de finanțări nerambursabile.
Proiectul este implementat de tinerii din grupul Evolution Crew, coordonați de George Turcu, Nae Alexandru si Tastam Melis în parteneriat cu Asociația B-Right Media, Asociația Phoenix Dance School, Asociatia Vis de Artist si SC VICELESS SOLUTIONS SRL.
Prima dintre ele a fost organizată sâmbătă și a constat într-o cafenea publică, în cadrul căreia un grup de 30 de tineri au avut ocazia să învețe și să practice dansuri tradiționale din țările europene.
Cea de-a doua a fost spectacolul Evo Dance Of Colors, organizat la Teatrul Mihai Eminescu, unde peste 200 de persoane de toate vârstele au asistat la momente de dans și muzică, în interpretarea tinerelor talente botoșănene.
A treia activitate organizată în acest weekend în cadrul proiectului a fost un flashmob inedit, ce a avut loc în după-amiaza zilei de duminică, pe Pietonalul Unirii. Flashmob-ul a reprezentat un concept nou pentru Botoșani, ce a combinat dansul cu culoarea și animația publică. Activitatea a atras zeci de participanți și spectatori.
Cele trei activități au beneficiat și de participarea a 30 de tineri din România, Turcia, Spania și Franța, prezenți la Botoșani în cadrul proiectului See Youth in the Melting Pot, un schimb de tineri organizat în cadrul Programului Tineret în Acțiune de către Asociația B-Right Media