Dorohoi News Logo

Avertisment din partea Bisericii Ortodoxe Române „Postul Crăciunului nu trebuie falsificat!”

Avertisment din partea Bisericii Ortodoxe Române

„Postul Crăciunului nu trebuie falsificat!" Avertismentul vine din partea Bisericii Ortodoxe Române, care explică: atunci când căutăm reţete de post, uităm îndatoririle spirituale ale acestuia. Mesajul a fost postat pe site-ul de ştiri basilica.ro.

„Când vezi că oamenii sunt preocupaţi să găsească tot mai multe reţete de post, e semn că omul nu mai vede din el decât trupul. Uităm că suntem chemaţi să postim nu numai de bucate, ci şi de păcate. Există mai multă preocupare pentru îndelunga pregătire a mâncărurilor, decât pentru ştergerea din inimă a cuvintelor şi faptelor care ne-au tulburat", se arată în mesajul postat pe site-ul agenţiei de ştiri a Bisericii Ortodoxe Române.

Reprezentanţii bisericii spun că nu e nimic rău în a împărtăşi o reţetă de post. Însă atrag atenţia că dacă ne satisfacem poftele prin mâncăruri rafinate în post, riscăm să preţuim mai mult darurile din creaţie. „Aşa repetăm greşeala lui Adam şi a Evei" sunt de părere reprezentanţii bisericii.

În concluzie, postul nu trebuie să se rezume la a schimba felurile de mâncare, ci trebuie să aducă schimbarea mentalităţii, a intenţiilor, a atitudinilor, a relaţiilor noastre cu Dumnezeu, se mai arată în mesajul postat pe site-ul de ştiri al Bisericii Ortodoxe Române.

Când vezi că oamenii sunt preocupaţi să găsească tot mai multe reţete de post, e semn că omul nu mai vede din el decât trupul. Uităm că suntem chemaţi să postim nu numai de bucate, ci şi de păcate. Există mai multă preocupare pentru îndelunga pregătire a mâncărurilor, decât pentru ştergerea din inimă a cuvintelor şi faptelor care ne-au tulburat. Sursa: basilica.ro

 

DorohoiNews.ro



cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web