SATISFACŢIE DE NEUITAT de Iosef-Ioju Haimovici

„După mai bine de cincizeci de ani, bătuţi pe muchie, mi-ai readus în faţă imaginile vii ai copilăriei şi tinereţii, mi-ai amintit; de jocul cu mingea pe cîmpiile pline şi bogate în turbă a comunei mele natale. De Lozna care n-o pot da uitării, sau de jocurile sportive interminabile din vestita curte al renumitului nostru liceu”. ( Om de afaceri din Malayezia )…,
  
„Aşteptarea nu a  fost zadarnică. Cu multă satisfacţie şi profundă mulţumire sufletească, am citit şi răscitit frumoasa enciclopedie, în care ai fost în stare s-o ilustrezi cu lux de amănunte, minunatele clipe din tinereţea de mult uitată”… sau “ Se poate considera pe drept cuvînt al şaselea volum enciclopedic din istoria micului orăşel Dorohoi” sau tot el accentuiază:… “ Cine ar îndrăzni să spună un cuvînt sau să facă o aluzie ne la locul ei pentru frumoasa operă pe care ai reuşit să o realizezi”. (fostul fotbalist de marca a oraşului, Cotter Lică-Naharya, Israel )…,
  
„Prin darul d-tale scriitoricesc, parcă ai devenit şi un artist de figuri sportive, pe care le-ai descris cu multă măiestrie” sau “…” ai pus sufletul într-o lucrare pe care o pot defini: CAPODOPERĂ” ( Şhlomo David, Preşedintele de Onoare al Organizaţiei Israilienilor Originari din Dorohoi şi Imprejurimi )…,
  
„Este o carte document, utilă istoricilor, dar şi plăcută cititorilor dornici de o lectură veselă” ( scriitor, publicist şi istoric, doctor în istorie, Lucian-Zeev Herşcovici)…,
  
„Iosef-Ioju Haimovici şi-a dovedit şi de data aceasta capacitatea sa de a-şi aminti, de a alege şi transpune cu fidelitate pe hîrtie, multe lucruri şi întîmplări pentru a nu fi uitate şi inhibate de negura vremurilor de mult apuse, iar eu cunoscîndu-l şi citindu-l, m-am ales cu un zîmbet şi un gust de bun angur.” ( Volodea Vaisman, Cetatean de onoare al oraşului Botoşani, Vice-campion Naţional al României, campion Naţional al Franţei, Maestrul International de Şah, Montpellier-Franţa. )…
  
Toate la un loc le-am cules cu mare drag de prin cărţile pe care le-am scris şi editat personal, ele rămănînd pentru mine amintiri şi satisfacţii de neuitat, văzînd că mulţi din aşa zisele personaje încreionate de mine, aşa cum eu nu i-am uitat, aşa şi ei prin cuvintele lor simple, calde, şi pline de farm îmi retransmit prin diferitele căi, căldura gîndurilor lor. Din toate acestea se înţelege că am scris în ele într-adevăr întîmplări de mult suflet în care eu autorul împreună cu aceşti eroi ai cărţilor mele am trăit împreună, atît copilăria dar în special tinereţea noastră pe frumoasele pajişti ai Dorohoiului de odinioară.

Povestind de toate, împletind cu datele şi rezultatele tehnice specifice diferitelor discipline sportive reale ale timpului, căutînd foarte mult să mă refer şi să povestesc chiar multe despre oamenii simpli ai locului, care nu întotdeuna îşi “faceau” loc în scrisul scriitorilor şi ziaristilor…

Şi ca să revin cum se spune şi la realitate, iată-mă iarăşi pe 13 iulie a.c tot în marea sală a Asociaţiei din Newport, Rhode Island a lui International Tennis Hall of Fame, cu ocazia, aşa cum am mai amintit într-un material anterior la sărbătorirea unuia din marii sportivi ai noştrii, celebru tenisman Ion  Ţiriac.

Spuneam şi doresc să reamintesc, lucru care m-a impresionat profund, bucurîndu-mă, că în faustoasa sală arhiplină pînă la refuz am întîlnit şi nu chiar întîmplător, mulţi, chiar foarte mulţi de ai noştrii care vorbeau fără nici o aşa zisa “greutate” şi reţinere limba noastră românească, cu toate cu mulţi din informaţiile primite, se găseau pe pămîntul american de peste 20-30 de ani, şi chiar mai mult…

Redau o întîmplare, poate pentru unii ar fi banală, dar eu o socot destul de nostimă şi pe care doresc să v-o redau, să o împărtăşesc şi virtualilor cititori ale acestor rînduri. Problema sănătăţii, picioarelor mele şi de data aceasta constituie apariţia, dacă o putem numi aşa a acestei naraţiuni. Dacă sînt prezent momentan la diferite întîlniri datorită unor obligaţii care nu pot fi refuzate, pentru protecţia lor mă asigur mai întodeuna cu un loc la începutul şirului de scaune ale rîndului respectiv. Se înţelege numai şi numai pentru a le proteja, cu alte cuvinte pentru a nu fi călcat sau chiar lovit. Poate pentru mulţi ar constituii o banalitate, dar asta-i situaţia şi eu trebuie să mă asigur, că şi aşa uneori durerile îşi pun cuvîntul…

Cu toată siguranţa scontată, un tip de talie mijlocie, nu prea puternic, dar totuşi robust, destul de dotat, aşa cum mă voi lămuri mai tîrziu cu o inteligenţă foarte vie, chiar poate ieşită din comun, dorind să-şi ia locul în şirul de scaune cu pricina, cu toată atenţia mea, eu chiar ridicîndu-mă pentru ai asigura trecerea, ca un “făcut” mă calcă destul de bine, iar strigătul meu de “AU”, desigur a atenţionat destul de elocvent pe cei din jur, în special pe cei din anturajul meu. Bine înteles atenţionat persoana cu pricina de strigătul meu, după ce şi-a ocupat locul indicat, îl văd că nici nu se aşează şi revine imediat, întrebător spre mine, puţin nesigur pe el, cerîndu-şi pentru a doua oară scuzele sale. După o mică discuţie fără importanţă, avînd loc imediat şi recomandările de rigoare, ne-am dat seama că după accentul englezei noastre, parcă ar fi mai uşor “achitarea conturilor” în dulcea noastră limbă românească. Lucru care s-a dovedit pe parcurs că-i mai rezonabil şi chiar mai potrivit pentru toate părţile…

Socotind totuşi “incidentul” încheiat, iată că-l văd pe omul nostru, făcînd acelaşi drum de întoarcere, cum s-ar spune fără nici o jenă, de data aceasta chiar spre nemulţumirea celor din preajma noastră, silindu-i iarăşi a fi deranjaţi! Oprindu-se în faţa mea, manifestîndu-şi totuşi un fel de jenă, şi asigurîndu-se că nu greseşte, mă întreabă, dacă a auzit bine numele meu de familie. Confirmîndu-i întrebarea, deci şi presupunerea, noua mea cunoştinţă, oprindu-se, rămănînd ca o stană de piatră, derutat, ochii i-au început a lacrima, începînd chiar a plînge de a binelea, făcîndu-ne pe noi cei din jur să ne sezizăm, neştiind ce s-a întîmplat!?.

…Revenindu-şi, fără să mai îmi pună întrebări, afirmă povestind parcă pentru a fi auzit arătînd spre mine, spunînd că: “dumnealui este omul”, şi insistă “care a scris despre tatăl meu, om simplu, care a muncit o viaţă întreagă corect, dedicîndu-se familiei, dar care avea un singur defect. Era bolnav după…fotbal”. Cred că “Eul”din mine, sufletul meu, cu toate că sînt obişnuite cu astfel de aprecieri sau complimente, o luase parcă la goană în zig-zag, fugărite de un escadron de hormoni…

Intîmplarea realizată tocmai în “inima” Marii Americi, pentru unii aşa cum am şi amintit de la început, poate părea o simplă sau banală amintire, dar pentru autor, pentru omul care se gîndeste mereu la Dorohoi şi la oamenii lui minunaţi din vremurile apuse, fără să-i mai pun şi eu întrebări, mi-am dat seama că istoria acestui om o cunosc, iar familia, şi tatăl său rămănîndu-mi şi astăzi buni şi mari amici, iar a aminti mai mult, pot duce la creiarea unor iluzii pierdute, dar totuşi îmbucurătoare unor oameni de vîrsta mea, atenţionîndu-vă doar în treacît că în vara lui august 2012, eu şi tatăl său am răscolit şi ne-am bucurat mult din amintirile noastre la o bere şi o ceşcuţă de cafea neagră aburindă şi aromată în Dorohoiul zilelor noastre…