Comuna Havârna ne surprinde din nou. După profesorii universitari Hârjoabă Ioan şi Petre Achiţenie, un nou nume important din ştiiţa românească, profesorul universitar Gerard Jităreanu, rector al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi completează lista personalităţilor dorohoiene.
S-a născut, după cum am menţionat mai sus, în comuna Havârna la 2 decembrie 1956. După absolvirea şcolii primare şi a gimnaziului, a urmat între anii 1971-1975 cursurile Liceului de cultură generală nr. 2 din Dorohoi, de fapt Liceul „Regina Maria”. Păstrând o tradiţie de familie, între anii 1976 - 1980 a fost student la Iaşi la Facultatea de Agronomie a Institutului Agronomic, devenind inginer - profil agricol, specializarea agronomie. Şi-a făcut stagiul în producţie între 1980 – 1984 la Podul Iloaie din judeţul Iaşi, fiind apoi solicitat de facultatea ce o absolvise pentru a deveni asistent la disciplina de Agrotehnie a Institutului Agronomic ce purta numele celui care a pus bazele agriculturii moderne în România – academicianul Ion Ionescu de la Brad.
În anul 1993 obţine şi diploma de doctor în agronomie, specializarea Agrotehnie.Datorită calităţilor sale deosebite şi a dorinţei de a se pregăti cât mai intens în meseria aleasă a urcat progresiv toate treptele universitare: şef de lucrări în 1991, conferenţiar universitar în 1995, profesor universitar în 1999. În anul 2003 a devenit conducător ştiinţific de doctorat la specializarea Agrotehnică. Competenţa sa a fost răsplătită cu alegerea în funcţia de Director al Oficiului de Consultanţă Agricolă Iaşi, iar conducerea Institutului Agronomic l-a numit în anul 2000 Decan al facultăţii de Agricultură a Universităţii de ştiinţe Agricole „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi. Din anul 2004 a devenit rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi, aşa cum se intitulează astăzi instituţia pe care o conduce. Numele lui Ion Ionescu de la Brad este legat şi de istoria oraşului nostru: distinsul academician a publicat la Iaşi în 1865 lucrarea Agricultura în Judeţul Dorohoi după ce studiase în amănunţime agricultura acestui ţinut.
Gerard Jităreanu a fost ales membru al Comisiei naţionale pentru Atestarea Titlurilor Didactice Universitare, în prezent deţinând importantele funcţii de Preşedinte al Comisiei Naţionale de Doctorat- domeniul Agriculturii, precum şi cea de preşedinte al Filialei Iaşi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.
Activitatea sa ştiinţifică este vastă. Fiind cunoscător al limbii engleze şi franceze a fost invitat să participe la diverse manifestări ştiinţifice internaţionale. A participat activ la peste 30 de conferinţe internaţionale, prezentând în cadrul acestora referate despre progresele agriculturii în România. De asemeni, a elaborat studii despre felul cum este privită agricultura în ţările avansate din vestul Europei. Cele aproape 120 de lucrări ştiinţifice publicate în ţară şi străinătate dovedesc multiplele cunoştinţe ce le posedă. Invitarea sa la cursurile de specializare din Belgia (1992), Olanda (1993), la Universitatea Nortwest Missouri din SUA (1994) şi Danemarca (1996) i-a dat posibilitatea să cunoască îndeaproape tehnologia avansată, încercând apoi să pună în practică în România tot ce a învăţat.
Gerard Jităreanu este un corespondent activ al revistelor de specialitate Cercetări agronomice în Moldova şi Lucrări ştiinţifice, ambele apărând la Iaşi.
Cooptarea d-sale în numeroase organizaţii ştiinţifice din ţară sau străinătate sunt o dovadă certă a recunoaşterii profesionalismului şi pregătirii sale ştiinţifice multiple şi de înaltă ţinută. A luat parte la numeroase manifestări naţionale în domeniu, la sinpozioane ştiinţifice internaţionale - Estonia, Belgia, Ucraina, Danemarca, Italia, Spania, Germania, Maroc, USA, Japonia şi lista va continua pentru că dl. profesor universitar dr. Gerard Jităreanu mai are încă multe planuri şi idei aplicabile în domeniul său de activitate.
Dorohoienii care l-au cunoscut îi rostesc numele cu deosebită consideraţie şi se bucură pentru succesele înregistrate de Dl. profesor într-un domeniu de viitor, cu valenţe complexe în economia ţării noastre. Liceul dorohoian „Regina Maria” se poate mândri pe drept cuvânt că a dat un asemenea absolvent al cărui nume va fi notat cu litere mari într-o viitoare monografie a şcolii în băncile căreia dl. Gerard Jităreanu şi-a însuşit bazele cunoştinţelor sale. prof. Ilarion Mandachi