Alai inedit pe străzile oraşului Botoşani în dimineaţa zilei de duminică, 15 decembrie 2013. Sute de participanţi ai acţiunii cu numărul XXXIX a Festivalului de Datini şi Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni” s-au perindat sub ochii a mii de botoşăneni care au ieşit din case să-i privească.
Convoiul cu căiuţi, urători, colindători, urşi sau dansatori în straie populare a plecat în jurul orei 10:00 din faţa Consiliului Judeţean pe un traseu prestabilit pe străzile oraşului şi în decurs de o oră a fost admirat de mii de botoşăneni care s-au adunat pe marginea străzii pentru a le face cu mâna, a-i fotografia sau pur şi simplu pentru a-i privi.
Alaiul a fost însoţit şi de o sumedenie de echipaje ale Poliţiei şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi care au avut grijă ca această manifestaţie să se desfăşoară în cele mai bune condiţii. Participanţii sosiţi în municipiul reşedinţă de judeţ au fost în număr de 21 de grupuri venite din judeţul Botoşani, din Suceava sau Bacău dar şi din Republica Moldova.
„Prezenţa este una numeroasă, sperăm ca faţă de alţi ani să ne vină şi mai mulţi invitaţi. Noi am fost condiţionaţi şi de fondurile alocate de CJ dar, suntem mulţumiţi de formaţiile care ne-au răspuns invitaţiei şi suntem convinşi să vor avea o prestaţie foarte bună”, a declarat Aurel Melniciuc, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Botoşani, citat de botosaneanul.ro.
Grupurile de urători şi colindători venite la Botoşani, după ce au defilat pe străzile oraşului s-au adunat în Piaţa Revoluţiei la scena amplasată de organizatori unde, rând pe rând urmează a evolua în faţa celor adunaţi. În jurul orei 11:30 se aflau în faţa scenei în jur de 2.000 de botoşăneni. Dată fiind prezenţa numeroasă a artiştilor, cel mai probabil manifestaţiile se vor încheia diseară în jurul orelor 20:00.