Vasile C. Buţureanu s-a născut la 25 decembrie 1858 în Dorohoi. Familia sa, mutându-se la Iaşi, l-a înscris la Şcoala Primară „Trei Ierarhi” din Iaşi, apoi la renumita Academie Mihăileană pentru studii secundare. A urmat apoi cursurile Liceului Naţional ieşean luându-şi cu succes bacalaureatul în anul 1876.
În anul 1886 a absolvit Facultatea de Fizică a Universităţii „A.I. Cuza” din Iaşi, după care îşi continuă studiile la Paris obţinând licenţa în ştiinţe fizice în 1889. Înainte de a pleca la Paris în vederea obţinerii licenţei, a fost doi ani profesor suplinitor la gimnaziul din Piatra Neamţ predând fizică-chimie, apoi la Iaşi la Liceul de fete „Oltea Doamna” unde a predat ştiinţele naturii şi matematica. După ce s-a întors de la Paris, a fost, timp de 3 ani, profesor de fizică şi chimie la Liceul Naţional din Iaşi.
Conducerea Universităţii ieşene „A.I. Cuza” îl considera o mare capacitate în domeniul mineralogiei, astfel că în anul 1892 îl cheamă la catedra de petrografie şi mineralogie a Facultăţii de Ştiinţe. La 15 noiembrie 1899 devine titular pe acest post universitar, funcţie ocupată de el până în 1929 când s-a pensionat. A fost şi decanul facultăţii în 1915-1916 şi 1927- 1929. Fiind un foarte bun pedagog, nemaivorbind de calităţile sale profesionale, conducerea Universităţii „A.I. Cuza” l-a solicitat să activeze şi după pensionare, la catedră, ca profesor. Vasile Buţureanu a acceptat şi a lucrat în continuare până în anul 1936, an în care s-a retras definitiv din învăţământ.
Pe lângă activitatea didactică la catedră, V. Buţureanu a făcut numeroase cercetări în domeniul mineralogiei. Atât la facultatea unde preda, cât şi acasă, a adunat numeroase mostre de minerale pe care le-a cercetat şi analizat din punct de vedere chimic făcând descoperiri deosebit de interesante şi valoroase.
După cum a declarat el însuşi, a fost un adept al şcolii lui Petre Poni, de aceea cercetările sale s-au concentrat asupra regiunii cristalino-mezozoice a Carpaţilor Orientali din Moldova, în regiunea denumită Masivul cristalin de la Broşteni. Descoperind un mineral nou, profesorul Vasile Buţureanu l-a numit „ponit” în amintirea renumitului academician pe care-l admira în mod special.
Dar, studiile sale nu s-au oprit aici. El a continuat cercetările la rocile din Masivul Călimanului, unde se găsesc numeroase zăcăminte de sulf, lucrările sale scoţând în relief bogăţia minerală a munţilor noştri. A scris numeroase cursuri universitare în domeniul cristalografiei, mineralogiei şi petrografiei. De asemeni, la Iaşi, a studiat şi stabilit analiza apei purgative de pe Copou din regiunea numită „Năsturache”, sau a apei de la Poiana Mărului şi din alte regiuni.
O parte din lucrările lui Vasile Buţureanu au fost traduse şi în limba franceză, ceea ce demonstrează importanţa cercetărilor efectuate de el. Mulţi dintre studenţii care i-au audiat cursurile au colaborat cu el la studiul rocilor eruptive de la Broşteni şi a apelor de la Poiana Mărului, continuându-i opera şi după terminarea facultăţii.
Academia de Ştiinţe din România i-a răsplătit întreaga activitate primindu-l în rândurile sale ca membru de Onoare, la fel ca şi Societatea de Ştiinţe din Iaşi. A fost şi membru al Societăţii Române de Geologie, a Societăţii Regale de Geografie, precum şi al Societăţii de Mineralogie din Paris.
Timp de 10 ani (1889 – 1899) a fost director al Institutului de Chimie din Iaşi. Din vasta-i operă am reţinut: Analiza apei minerale de la Vânătorii Nemţului, Piatra, 1893; Analiza apelor ... de la Poiana Vinului, Bucureşti, 1906; Etude sur la .... de manganese, Iaşi, 1906; Sur une nouvelle forme cristaline, 1912; Contribution, 1911; Curs de mineralogie, Iaşi, 1924; Solidaritatea socială, 1924 ş.a.
Chiar dacă nu şi-a făcut studiile la Dorohoi, chiar dacă nu a poposit prea mult în oraşul natal, faptul că s-a născut aici ne dă dreptul de a-l considera pe profesorul universitar, geologul Vasile Buţureanu, ca pe un concetăţean al nostru, ca o mare personalitate a ştiinţei româneşti care a făcut primii paşi în Dorohoi. prof. Ilarion Mandachi