Centrul Comunitar Evreiesc din Bucureşti (strada Popa Soare nr. 18), a găzduit pe data de 15 decembrie 2013, Salonul Naţional „Evreii din România”, organizat de Asociaţia „Euro Foto Art” (AEFA) în parteneriat cu Guvernul României - Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), sub patronajul Ministerului Culturii.
„Liniştea eternă”- fotografia cu care dorohoianul Marius Petrescu a reprezentat municipiul şi judeţul nostru, s-a numărat printre exponate. Organizarea Salonului Naţional şi editarea albumului face parte dintr-un Proiect cultural Naţional iniţiat de (AEFA) în anul 2011 menit să prezinte naţionalităţile din România.
În acest context au fost organizate Saloanele Naţionale „Maghiarii din România” (2011) şi „Germanii din România” (2012). Pentru Salonul Naţional „Evreii din România” organizatorii au primit 383 de imagini realizate de artişti fotografi din România şi Israel. Juriul naţional a acceptat pentru Salon 108 lucări alb-negru şi color şi a premiat un număr de 25 de imagini cu 7 trofeele de cristal pusă la dispoziţia organizatorilor de către Comunitatea Evreilor din Oradea, precum 6 medalii şi 12 menţiuni AAFR (procurate de AEFA).
Fotografiile expuse prezintă fragmente de viaţă, patrimoniul, sinagogile, cimitirele şi cultura specifică comunităţilor evreieşti din România. Vernisajul Salonului naţional şi înmânarea festivă a premiilor a avut loc în prezenţa artiştilor fotografi participanţi şi premiaţi din Bucureşti, Oradea, Reşiţa, Sighetu Marmaţiei şi Sânmihaiu Român (Jud. Timiş), a unui public evreu din Bucureşti precum şi iubitor de fotografie din capitală.
Deplasarea, precum şi sejurul în capitală a artiştilor fotografi a fost posibilă datorită sprijinului financiar primit din partea Guvernul României - Departamentul pentru Relaţii Interetnice. Evenimentul a avut loc duminică, 15 decembrie 2013, la ora 11:00, la sediul Centrului Comunitar Evreiesc din Bucureşti, în prezenţa domnului deputat Dr. Aurel Vainer, preşedintele (FCER), domnului Carol König consilier al Ministerului Culturii, dlui István Szilágyi consilier de cabinet de la Guvernul României - Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi artistului fotograf Ştefan Tóth AFIAP, preşedintele (AEFA), directorul Salonului Naţional.
La eveniment a participat şi Excelenţa Sa Dan Ben Eliezer, ambasadorul Statului Israel din Bucureşti. Cu această ocazie a fost lansat albumul intituat „Evreii din România”, apărută în îngrijirea editurii „Euro Foto Art” cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii şi al Comunităţii Evreilor din Oradea, prin bunăvoinţa preşedintelui acestuia ing. Koppelmann Teodor-Felix, care a fost reprezentat la vernisaj prin Cristian Gabriel Seidler.
Cu această ocazie au fost înmânate de către preşedintele Asociaţiei „Euro Foto Art”, artistul fotograf Ştefan Tóth AFIAP şi premiile obţinute de artişti fotografi din capitală şi din imprejurimi, la Salonul Internaţional al Artiştilor Fotografi Români şi Maghiari de Pretutindeni şi „Premfoto”.