În această lună, ziua a şaptesprezecea, pomenirea sfântului marelui mucenic Teodor Tiron.

Acest sfânt mucenic a trăit pe vremea împăraţilor Maximian şi Maximin şi era de fel din mitropolia Amasiei, din satul ce se cheamă Himialon. Fiind încorporat de curând în oastea tironilor şi făcând parte din ceata prepozitului Vringa, a fost chemat de acesta la cercetare şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu, batjocorind idolii elinilor ca pe nişte statui neînsufleţite şi lucruri făcute de mâinile omeneşti. Dându-i-se vreme să se gândească mai bine, el nu a cheltuit aceea vreme în nelucrare, ci a săvârşit o faptă cât se poate de mare. A ars cu foc statuia aceleia pe care elinii o socoteau mama idolilor. Drept aceea, fiind prins şi mărturisind că el singur a fost cel care a dat foc statuii, a fost chinuit în felurite chipuri; şi fiind băgat într-un cuptor aprins şi-a primit sfârşitul acolo. Şi se face pomenirea lui în sfânta sa mănăstire ce este în Torachia, în sâmbăta dintâi a Postului Mare, când a săvârşit el o minune deosebită şi a izbăvit poporul ortodox de mâncarea din animalele junghiate idolilor.
Minunea colivei, săvârşită de Sf. Teodor Tiron
La 50 de ani după moartea Sfântului Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimeni nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva).
În amintirea acestei întâmplări minunate, biserica ortodoxă sărbătoreşte anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfinţite, după rugăciunea din amvon, se cântă Canonul Sf. Mare Mucenic Teodor, compus de Sf. Ioan al Damascului.
După aceasta, se sfinţeşte coliva şi se împarte credincioşilor. Această sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, a fost rânduită pe vremea Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397).
Tot în această zi, pomenirea sfintei Mariamna, sora sfântului Filip apostolul.
După înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sfântul Filip găsindu-se la Ierapole cu Vartolomeu şi Mariamna, sora lui, pentru că propovăduiau acolo cuvântul lui Hristos, a fost spânzurat. Şi în timp ce se săvârşea, a rugat pe Dumnezeu, şi antipatrul şi poporul ce era sub ascultarea lui au fost scufundaţi în pământ. Iar ceilalţi, temându-se, s-au rugat de sfântul Vartolomeu şi de sfânta Mariamna, care şi ei se găseau spânzuraţi, ca să nu fie scufundaţi şi ei. Atunci sfântul Vartolomeu şi Mariamna s-au rugat sfântului Filip şi nu i-a mai prăpădit, ci încă pe cei ce erau scufundaţi i-a scos afară. Iar pe antipatru şi pe Ehidna, femeia lui, i-au lăsat dedesubt. Atunci Vartolomeu şi Mariamna au fost sloboziţi. Vartolomeu s-a dus de aici în India, unde fiind răstignit şi-a dat sfârşitul; iar Mariamna, mergând la Licaonia a propovăduit acolo cuvântul lui Hristos şi făcând pe mulţi să se boteze, s-a săvârşit în pace.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxiviu (sau Auxiniu), episcopul Solonului din Cipru.
Sf. Auxiviu s-a născut la Roma, într-o familie înstărită. A crescut împreună cu fratele său Tempstagoras şi de mic şi-a dezvăluit talentele remarcabile, studiind foarte uşor ştiinţele antice în şcolile din Roma. Dar părinţii săi doreau ca fiul lor să se căsătorească. Auzind acestea, tânărul a fugit de-acasă mergând spre est.
Când a ajuns în Cipru, s-a stabilit la Limnits, nu departe de oraşul Soli, unde, prin mila Domnului sfântul i-a întâlnit pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu (prăznuit în zilele de 27 septembrie, 30 octombrie, 4 ianuarie şi 25 aprilie), care propovăduia Cuvântul lui Dumnezeu Cipru. Sf. Marcu l-a numit pe Auxiviu episcop în Soli, iar el s-a îndreptat spre Alexandria pentru a duce mai departe învăţăturile creştine.
Sf. Auxiviu s-a dus spre porţile de vest ale oraşului şi s-a stabilit lângă templul păgân al lui Zeus.  Încetul cu încetul a reuşit să-i convertească la creştinism, atât pe preotul păgân local cât şi pe alţi închinători la idoli de acolo. Odată, Sf. Iraclid (prăznuit în 17 septembrie) a venit la Sf. Auxiviu. Acesta fusese sfinţit episcop în Cipru mai înainte de către Sf. Marcu şi venise să se consulte cu Sf. Auxiviu cum să propovăduiască Evanghelia lui Hristos.
Într-o zi, Sf. Auxiviu se afla într-o piaţă unde a început să vorbească oamenilor despre Hristos. Mulţi văzând semnele şi minunile pe care le făcea sfântul, credeau în Hristos. Printre cei convertiţi, cei mai mulţi erau ţărani din satele învecinate. Un bărbat numit Auxiniu a rămas cu sfântul şi l-a slujit până la sfârşitul vieţii sale.
După un timp, fratele Sfântului Auxiviu, Tempstagoras, a venit la Roma, unde a fost creştinat împreună cu soţia, a devenit preot şi a slujit într-una din bisericile de-acolo. Sf. Auxiniu şi-a călăuzit dioceza timp de 50 de ani şi a murit în pace în anul 102, lăsându-l pe discipolul său Auxiniu în scaunul episcopal.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teostirict.

Tot în această zi, aflarea sfintelor moaşte ale sfântului Mina Calicheladul (adică cel cu bun glas).
Pe vremea iubitorului de Dumnezeu împărat Marcian, fericitul Mina s-a arătat într-o noapte unui om cu numele Filomat, care făcea parte din şcoala aşa-zisă a canaţilor, spunându-i că el este Mina Calicheladul, cel ascuns sub pământ, spre partea mării, unde se afla marginea cetăţii, şi i-a arătat chiar cu degetul lui, unde era locul acela. Deci, iubitorul de Dumnezeu Filomat, sculându-se mai de dimineaţă ca de obicei, a spus cu de-amănuntul visul prietenului său Marian Numeriu, şi acesta l-a spus împăratului, care îndată a trimis ostaşi la locul arătat. Aceştia săpând în grabă, au aflat un sicriu de fier înlăuntru căruia erau moaştele sfântului; iar pe sicriu erau şi litere scrise, arătând anii de când s-au pus acolo sfintele moaşte. Şi socotind anii, au aflat că trecuseră de atunci patru sute de ani. Pentru aceasta tot poporul a slăvit pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Salaman.
Acest cuvios era de fel din cetatea Persana, care se afla la apus de râul Eufrat, fiind aşezată chiar pe ţărmul râului. Îmbrăţişând viaţa monahală şi găsind o căsuţă într-un sat, care se afla pe malul celălalt al râului, sfântul s-a zidit de viu în ea, nelăsând nici uşă nici fereastră. O singură dată pe an săpând pe sub pământ o mică deschizătură, primea pe acolo hrană. Nu a vorbit niciodată cu vreun om, ci trăia numai lui Dumnezeu şi sieşi. Cei din cetatea din care se trăgea cuviosul, trecând râul în timpul nopţii, l-au luat cu ei în cetate, fără ca el să se împotrivească dar fără să meargă cu plăcere. După câteva zile însă, cei din satul de peste râu, trecând şi ei râul în timpul nopţii, l-au luat cu ei fără să se împotrivească, dar nici să meargă de bunăvoie. Iar episcopul cetăţii în care l-au adus, voind să-i dea darul preoţiei şi dărâmând o parte din căsuţa în care cuviosul stătea zidit, a intrat înăuntru. După ce l-a hirotonit preot şi sfântul nu a rostit nimic, nici nu a dat vreun răspuns la întrebările lui, a plecat, poruncind să fie zidit din nou zidul căsuţei care fusese dărâmat. Deci, cuviosul Salaman trăind în toată înfrânarea şi sihăstria, în toată cugetarea la cele înalte şi în linişte, a bineplăcut lui Dumnezeu şi s-a săvârşit în pace, făcându-se izvor de multe minuni după moarte. . (Dorohoinews.ro)