Dorohoi – File de istorie: Oare vor mai fi oameni ca ei ?

Rândurile de faţă sunt dedicate acelor dorohoieni care, în decursul vieţii lor, s-au străduit să facă un trai mai uşor semenilor lor prin fapte caritabile care au meritat şi merită şi astăzi să le preţuim cum se cuvine.
  
Mass-media de astăzi nu prea mai are ce să informeze despre acte filantropice fiindcă ele pur şi simplu nu există. A da bani pentru o campanie electorală este mai important decât a dona bani, terenuri sau imobile pentru folosul obştesc. Însă, înaintaşii noştri, sau o parte din ei, au încercat să ajute organele locale de stat,şcolile,spitalele sau oameni, cu sume de bani sau proprietăţi pentru ca urbea noastră să capete o altă înfăţişare. Şi, în bună parte, au reuşit.
  
Pentru început, precizăm că filantropia este o formă de comportare şi convingere care se manifestă prin credinţa în bunătatea oamenilor, iar a fi filantrop înseamnă a fi un om darnic şi mărinimos cu acţiuni de binefacere în folosul celor lipsiţi de mijloace decente de trai sau în folosul unei obşti. Şi nu sunt puţini cei care şi-au închinat viaţa şi averea celor nevoiaşi sau unei localităţi fără a se gândi la recompense sau beneficii. Datoria noastră este de a nu-i face uitaţi şi credem că merită a fi trecuţi într-o Carte de Aur pentru memoria generaţiilor viitoare. De altfel, astfel de Cărţi de Aur au existat în oraşul nostru, la primăria locală cât şi la Comunitatea Israelită. Dar, odată cu ocuparea Dorohoiului la 5 aprilie 1944 de către Armata Roşie, acestea au dispărut fiind distruse iremediabil.
 
Revenind la tema noastră, menţionăm că nu vom putea să-i amintim pe toţi cei care au săvârşit acte caritabile în urbea noastră; ne-am limitat la o serie dintre ei aşa cum apar în diferite documente de arhivă. Primii filantropi îi aflăm din paginile de istorie ale Bisericuţei de Lemn „Adormirea Maicii Domnului”, bisericuţă construită în anul 1779 cu ajutorul donaţiilor următoarelor familii: Gorovei, Burghele, Lorent, C. Manea,Tudosache, Catinca Curtoaie, Iordache.
  
Pentru perioada cuprinsă între anii 1780-1850, trecutul istoric al oraşului nostru are mari lacune şi se cunosc prea puţine acţiuni filantropice. În anul 1855, Scarlat Vârnav, revoluţionar paşoptist şi unionist convins, împreună cu fratele său, medicul Constantin Vârnav-deputat şi senator, au donat casa lor din centrul oraşului (fosta banca Naţională) primăriei Dorohoi cu condiţia ca în ea să funcţioneze o şcoală. Ei au ajutat şi financiar şi au donat cărţi pentru înfiinţarea primei biblioteci publice din oraşul nostru.
  
La 31 ianuarie 1858, unul din primii efori (primari) ai oraşului, Mihail Ştefanovici, a donat suma de 500 de galbeni şi casele sale din Mihăileni pentru înfiinţarea unui spital la Dorohoi. Primul efor al oraşului, Dimitrie Vârgolici şi-a lăsat prin testament toată averea, constând în bani, case, terenuri, pentru ajutorarea copiilor săraci din oraş, pentru înfiinţarea primelor şcoli primare dorohoiene şi a unui cor, dorinţă consemnată prin Actul de donaţie nr. 2869 din 10 septembrie 1858 înregistrat la Tribunalul Dorohoi.
  
Peste ani, în 1909, un alt OM cu o inimă largă, Gheorghe Cucu, a donat primăriei o clădire şi o curte spaţioasă pentru adăpostirea bătrânilor şi a celor loviţi de soartă. Menţionăm că în această clădire a funcţionat pentru o vreme un internat gratuit pentru elevele sărace din Dorohoi.
  
În anul 1918, George Văsescu - fost prefect şi deputat de Dorohoi,a cumpărat cu bani proprii terenul şi clădirea unde se află astăzi Bisericuţa de Lemn şi Protoeria trecând apoi totul în proprietatea protopopiatului Dorohoi. Ar fi necesare multe pagini pentru a enumera excepţionalele donaţii din partea avocatului Gheorghe Gh. Burghele. Om cu vederei foarte largi, iubitor de frumos, a călătorit în mai toate ţările din vestul Europei pentru a-şi însuşi cele mai noi idei de progres. Îşi dorea din toată inima emanciparea târgului nostru şi n-a precupeţit nimic în a ajuta în orice domeniu era nevoie. A donat terenuri şi sume importante de bani pentru realizarea basoreliefurilor familiei regale, pentru sculpturi din Veneţia, pentru şcoli şi biserici, a donat tablouri valoroase, a plătit pentru diverse machete şi busturi, a donat sau a contribuit financiar pentru cărţi în dotarea Ateneului din Dorohoi şi pentru biblioteci etc. În revista elevilor de la liceul „Gr. Ghica VV”, în numărul 4 din 1932, citim o frază de o deosebită apreciere pentru avocatul Gheorghe Gh. Burghele „Să nu uităm că lui îi datorăm în mare parte Dorohoiul de astăzi”.
  
În anul 1924, Iulius Fischer, unul din cei mai avuţi oameni din Dorohoi, a cumpărat şi apoi a donat Comunităţii Israelite locale sediul în care  funcţionează şi astăzi. Acelaşi Fischer a contribuit financiar şi în multe alte acţiuni umanitare şi obşteşti din oraşul nostru.
  
Generalul Constantin Ilasievici, născut la Dorohoi la 7 martie 1880, devenit ulterior Ministru al Apărării Naţionale şi apoi Mareşal al Curţii regale, a donat importante sume de bani oraşului pentru repararea străzilor, pentru repararea sau dotarea şcolilor. În anul 1923, prin deosebita lui contribuţie s-a construit stadionul oraşului cu care ne mândrim şi astăzi.
  
Institutoarea Elena Cuparencu şi soţul ei, avocatul Constantin Cuparencu-fost primar al Dorohoiului, au donat primăriei locale extrem de frumoasa lor locuinţă aflată pe strada numită astăzi Cuparencu, în scopul precizat în actul de donaţie - de a se amenaja  în ea un muzeu al oraşului. Ce păcat că  vila cochetă şi cu o arhitectură de invidiat a fost distrusă nu în anii nefaşti ai comunismului, ci după anul 1989.....
  
De-a lungul existenţei oraşului nostru au existat numeroase contribuţii voluntare ale unor dorohoieni care şi-au dorit  fără a pretinde nimic în schimb, ca Dorohoiul să prospere, oamenii să aibă un trai mai bun şi să poată accede la noile cuceriri ale ştiinţei şi culturii.
  
Vom încheia citându-l pe marele istoric Nicolae Iorga „Un popor care nu-şi cunoaşte istoria e ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii”. Iar în zilele noastre, dl. profesor doctor în istorie, Adrian Cioroianu, care ne încântă cu cele „5 minute de istorie” pe TVR2 îşi încheie întotdeauna prezentările cu o frază neasemuit de emoţionantă: „Să nu uităm că istoria rămâne cea mai frumoasă poveste”. prof. Dorina Mandachi