Începând cu luna martie, copiii din Dorohoi se vor bucura de deschiderea unei stagiuni permanente de teatru. Aceasta stagiune va fi organizată de Teatrul Vasilache Botoșani în parteneriat cu Primăria Municipiului Dorohoi și Redacția Dorohoi News.
Prin deschiderea acestei stagiuni, copiii din Dorohoi care frecventau sau doreau să participe la spectacole de teatru nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la Botoșani, la Teatrul Vasilache.
Reprezentanții Teatrului Vasilache au preluat această idee, au dezvoltat-o un pic și au venit cu propunerea de a organiza și în Dorohoi o stagiune permanentă a Teatrului Vasilache după modelul celui din Botoșani. Aceștia și-au exprimat această disponibilitate pentru ca să beneficieze de aceste spectacole și copiii din Dorohoi.
„Această idee a venit după ce a existat o inițiativă din partea domnului Dorin Birta, consilier local, care a propus Teatrului Vasilache transportul unor copii de la Dorohoi la Botoșani pentru a viziona aceste spectacole, având în vedere că erau destul de mulți doritori. Am găsit o deschidere deosebită pentru materializarea acestei idei, mai mult decât atât, colaborarea sper să fie un exemplu și pentru celelalte primării, cu săli bune pentru spectacole, din județul Botoșani pentru că dorința mea și menirea Teatrului Vasilache este să ofere acces la actul cultural pentru toți copiii județului, nu numai pentru copiii municipiului Botoșani. Mulțumesc administrației locale din Dorohoi și în special domnului primar Dorin Alexandrescu pentru deschiderea care a avut-o referitor la acest lucru și pentru că am primit sprijin necondiționat aici la Dorohoi.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Florin Aioniţoaei, manager al Teatrului Vasilache Botoșani.
Primul spectacol va fi organizat pe data de 15 martie 2014, iar biletele vor putea fi procurate începând cu data de 9 martie 2014 de la sediul Redacției Dorohoi News (Bulevardul Victoriei nr.23), dar și de la fața locului (Sala Teatrului Dorohoi), cu o oră înainte de începerea spectacolului. Spectacolele vor fi organizate la orele 11:00 și 12:30.
Reprezentanții Teatrului Vasilache și administrația locală își doresc ca acest lucru să devină o tradiție care să dăinuie peste ani.
„Mă bucur că începând cu data de 15 martie se va începe o stagiune permanentă a Teatrului Vasilache la Dorohoi și sper ca aceste reprezentații să fie bine primite de copii și de părinții copiilor pentru că e un act de cultură și de divertisment pentru cei mici. Aceste spectacole sunt un mod în care copiii din Dorohoi ar putea să-și petreacă timpul în fiecare sâmbătă sau o dată la două săptămâni, într-un mod plăcut. Eu sunt bucuros și fericit că prin acest parteneriat care îl facem cu instituția din Botoșani, cu Teatrul Vasilache, oferim copiilor din Dorohoi încă o bucurie, în special venirea la o reprezentație de teatru specifică vârstei lor.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro