Al. O. Teodoreanu (Păstorel) – Fiu al dorohoiului (2) – Păstorel sonetistul

Aşa cum am promis în articolul din 15 Martie a.c., voi prezenta diferite faţete ale activităţii literare a acestui scriitor unic în literatura română: prozator, poet, epigramist, publicist, traducător, dramaturg etc. Începem demersul nostru cu Poetul Al. O. Teodoreanu, din opera căruia voi prezenta câteva  SONETE (poezii în formă fixă), în care Păstorel a excelat.
            
SPOVEDANIE
Cântat-am vinul şi-l băui pre el,
Şi-aşa, precum din flori slăvitul soare,
Cules-am toată roua din pahare,
Voios ca cel din urmă menestrel.

Am păstorit în viaţă vinuri rare
(De-aceea îmi şi zice Păstorel)
Şi de la Grasă pân-la Ottonel,
Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare.

Dar când va fi să las această lume,
În care m-am ţinut de chef şi glume,
Şi clipa ceea m-o găsi mahmur,

Voi da cu tifla-n omenirea toată,
Intrând apoi, cu plosca ridicată,
În turma ta, bătrâne Epicur.
            
CÂNTECUL LEBEDEI
Când va să-mi dau obştescul sfârşit ca fiecare
Cu gândul cel din urmă la ultimil pahar
De te-aş simţi în preajmă, duhovnicesc Cotnar,
Acele clipe grele mi s-ar părea uşoare.

Necazurile toate şi clipele amare
Mi le-ndulceai, bătrâne, cu sucul tău amar
Ce dăruie Moldovei smerenie şi har
Şi-mbracă gândul mizer în strai de sărbătoare.

Peste milenii, poate, ca hârca mea deşartă
Din pulberea rămasă din visul ei de artă
Să scoată la lumină, printre scaeţi, un crin.

A căruia mireasmă pe alţii să desfeţe
Şi astfel, doar atuncea, voi fi trăit deplin
Murind, a doua oară, la sânul unei fete.
            
OCTOMBRIE
Ca pe-o icoană binefăcătoare
În mine chipul tău îl ţin închis,
Şi visurile - floare de cais -
Îşi cern în juru-i molcoma ninsoare.

În prag când mi te-arăţi, din lumi de vis
Mă smulg, să-ţi cad cucernic la picioare;
Şi-s fulg atunci ce se topeşte-n soare,
Sub ochii tăi, de calzi şi dragi ce mi-s.

Dar când de mine te desprinzi şi pleci
Cu paşi mărunţi pe-ngustele poteci,
Şi când pe frunze moarte calci cu frică,

În crepusculul toamnei fumuriu
Rămân de gânduri gol: un cuib pustiu,
Lăsat de cea din urmă rândunică.
          
VRAJA
Ţi-ai aplecat astrala ta privire,
Lăsând din ea o rază de senin,
Să lumineze cupa mea de vin,
Înălbăstrind cristalul ei subţire.

Uitatele romanţe de iubire,
Trezindu-şi adormitul lor suspin,
Mă străbăteau, cum trec zefirii prin
A nuferilor albă înflorire.

Şi-n loc mi-a-ncremenit atuncea mâna,
Vrând cupa s-o ridic înspre stăpâna
Ai cărei ochi mă ţintuiau din ea.

Şi-n clipa ceea n-am ştiut că, după
Ce în neştire-oi bea privirea ta,
O voi vedea în fiecare cupă.

În articolele următoare vom prezenta schimbul de sonete între poeţii: AL. O.Teodoreanu şi Mihai Codreanu, acesta din urmă fiind unul dintre marii sonetişti români. Lectură plăcută! (Prof. Mihai Haivas, Membru al Academiei Libere Păstorel Iaşi)