Protopopiatul Dorohoi organizează prin departamentul de activități cu tinerii (filiala ATOR), în colaborare cu Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob" și Casa de Cultură Dorohoi, un nou ciclu de întâlniri duhovnicești având genericul „Primăvara duhovnicească". Primul invitat este părintele Serafim Pantea, ierodiacon la Mănăstirea Golia din Iași, un prieten al tinerilor, dar și un pasionat de calculatoare și de tehnică, având ca activități: networks, network design, network maintenance, server installation and administration, operating system administration, programming, web development, SEO.
Tema conferinței este „Lumea biților - binefaceri și dezavantaje" și va fi susținută, miercuri, 26 martie, la Sala teatrului, începând cu ora 12:00, intrarea fiind liberă. (pr. Apetrei I.)