Festivalul egalității șanselor pentru copii și tineret „Inimi la unison” este un festival - concurs, organizat de Asociația Umanitară „INIMI LA UNISON” și Liceul Tehnologic Special SF. STELIAN Botoșani și se adresează elevilor din școlile speciale, celor cu cerințe educative speciale integrați în învățământul de masă, elevilor cu deficiențe locomotorii și senzoriale, precum și persoanelor private de libertate (din penitenciare).
Concursul cuprinde două secțiuni:
Secțiunea 1: Expoziții – deschise în perioada 5 mai – 5 iunie 2014 în cele 6 sedii ale instituțiilor partenere:
· Creații literare în versuri sau în proză
· Pictură – icoane, desene, compoziții plastice având ca temă PRIETENIA
· Abilități manuale (cusături tradiționale, împletituri, goblen, colaje, lucrări realizate în tehnica origami, quilling, jucării, etc.)
· Fotografie
La această secțiune pot participa:
a) elevi cu CES și cu deficiențe asociate din școlile speciale;
b) elevi cu CES din școlile de masă;
c) elevi cu deficiențe locomotorii și senzoriale;
d) persoane private de libertate (penitenciar);
Lucrările de la Secţiunea 1 vor fi trimise până cel târziu luni, 28 aprilie 2014 pe adresa: Răileanu Alina, Liceul Tehnologic Special Sf. Stelian Botoşani, str. D. Rallet nr.6, cu menţiunea: PENTRU FESTIVALUL – CONCURSINIMI LA UNISON.
Secțiunea 2: Spectacol – concurs cultural SUFLET DE ARTIST – în data de 1o mai 2014
· Interpretare vocală/instrumentală (muzică populară, folk, ușoară-individual sau colectiv)
· Dans – popular traditional, etno, modern, sportiv, tematic, balet, dans de societate, latino, etc.
· Teatru scurt, scenetă, teatru de păpuși, moment literar-artistic, recitări, monolog.
La Secțiunea 2 sunt invitați să participe:
a) elevi cu CES și cu deficiențe asociate din școlile speciale;
b) elevi cu CES din școlile de masă;
c) elevi cu deficiențe locomotorii și senzoriale;
d) persoane private de libertate (penitenciar);
e) elevi din școlile de masă care fac echipă cu elevi cu cerințe educative speciale din școlile speciale au din cele integratoare, cu copii aflați în evidența unor O.N.G.-uri (cel puțin jumătate din membrii grupului să fie elevi/tineri cu cerințe educative speciale*)
La această secțiune se poate participa:
a) direct – cu evoluție pe scenă, în data de 10 mai 2014;
b) indirect – cu înregistrarea momentului artistic pe suport electronic (DVD) și trimiterea până la data de 28 mai 2014 la adresa: Răileanu Alina, Liceul Tehnologic Special Sf. Stelian Botoșani, str. Dimitrie Rallet nr. 6, cod. poștal 710 702.
Jurizarea se va face - după o fișă de evaluare - în timpul concursului pentru concurenții care participă direct, iar pentru cei care participă indirect, în perioada 26-30 mai 2014 de către un juriu format din organizatori şi parteneri la fiecare categorie de participanți în parte, pe subsecţiunile precizate. Fișa de evaluare va cuprinde criterii pentru fiecare subsecțiune în parte, criterii care vor viza în general calitatea interpretării, originalitatea, adecvarea conținutului la vârsta concurenților, mișcarea scenică și comunicarea cu publicul, vestimentația, precum și performanța realizată în raport cu vârsta și tipul deficienței.
Se vor acorda Premiile I, II, III, mențiuni, premii speciale, premii de popularitate (atât pentru participarea directă, cât și indirectă), precum și TROFEUL FESTIVALULUI. Juriul poate hotărî neacordarea unor premii sau acordarea mai multor premii I, II, III. Se va acorda un singur TROFEU AL FESTIVALULUI. Trofeul va fi câștigat de un concurent/un grup/o formație cu participare directă la festival.
Pentru înscrierea în festival puteţi solicita Fișa de înscriere, Acordul de Parteneriat și toate celelalte detalii, la nr. De telefon: 0744761221 sau trimițând un e-mail pe adresa [email protected] data limită pentru înscrieri fiind 18 aprilie 2014. (Prof. Alina Răileanu – Coordonatorproiect)