Dorohoi News Logo

Conferința tinerilor ce doresc „libertate”

Dorohoi Conferinta Pascala

Asociația Tinerilor Ortodocși Români (ATOR), filiala Dorohoi împreună cu Seminarul Teologic „Sfantul Ioan Iacob” și Casa Municipală de Cultură au organizat joi 10 aprilie, o conferință religioasă pe tema „Tineri Libertate și Responsabilitate”.

Invitat la această conferință a fost Părintele Vasile Cojocariu de la Parohia „Sfantul Ioan Botezatorul”, Bucecea. Părintele, începând cu 1 octombrie 1985, în Parohia „Sfantul Ioan Botezatorul” este numit ca preot paroh în timpul căruia au avut loc schimbări profunde în viața parohiei atât pe plan pastoral-misionar, cât mai ales pe plan administrativ și cultural. Dumnealui ne-a explicat că tinerii nu înțeleg diferența dintre „libertate” și „libertinaj”, că tânărul cere libertate însă nu știe s-o folosească.

Cum ne-am obișnuit, conferința a început cu o rugăciune după care au urmat cele două părți. În prima parte părintele a vorbit despre tema propusă iar în cea de a doua a răspuns la întrebările celor celor din sală. După discursul părintelui a urmat o pauză în care, în timp ce publicul și-a pregătit întrebările pentru invitatul nostru, Părintele Ciprian Șoptică a prezentat 3 filmulețe sugestive, despre tineri care au folosit cu folos libertatea și tineri care nu au folosit libertatea într-un mod avantajos și un filmuleț cu o melodie creată de cei de la ASCOR care s-a dorit sa fie o invitație de participare la Marșul pentru viață care va avea loc la Dorohoi pe data de 1 iunie.

După aceste filmulețe, părintele Cojocariu a răspuns cu tâlc fiecărei întrebări, un stil specific dumnealui, iar apoi s-a făcut rugăciunea de final. După această seară putem spune că am încheiat serile duhovnicești din acest post.

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web