În această lună, ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Procopiu Decapolitul.

Acest sfânt a intrat de tânăr în viaţa monahicească şi deprinzându-se cu tot felul de nevoinţe, s-a curăţit pe sine în chip desăvârşit. Iar mai pe urmă, mustrând vitejeşte şi dispreţuind pe cei ce defăimau păgâneşte rânduiala întrupării Mântuitorului nostru şi nu se închinau icoanei întrupării lui Hristos, a încredinţat adevărul dreptei credinţe, nu numai prin cuvinte, ci chiar prin pătimirile sale. Pentru aceasta s-a arătat mare mărturisitor; şi făcând multe minuni, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Ghelasie, căruia poruncindu-i-se de ighemon să batjocorească Botezul, s-a botezat cu adevărat şi de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Talaleu Mărturisitorul.

Acest cuvios a fost de neam din Cilicia. Dar îndrăgind viaţa sihăstrească, s-a dus în cetatea Gavalon, unde, la o depărtare de vreo douăzeci de stadii, cuviosul a aflat un loc înalt, pe care se găsea un altar închinat demonilor şi în acel loc şi-a făcut o mică colibă, îndeletnicindu-se cu ostenelile sihăstreşti şi nevoindu-se cu posturi, cu privegheri, şi cu rele pătimiri. Pentru aceasta demonii care sălăşluiau în altarul lor de acolo îl înspăimântau, cu mulţime de grozăvii. Pe aceştia însă ruşinaţi i-a alungat, bătându-şi joc de neputinţa lor. Apoi, dorind după mai mari osteneli şi-a lăsat coliba, şi făcându-şi o chilioară prea mică, care nu era pe potriva trupului său, a intrat într-însa, stând cu faţa lipită de genunchi. Odată, venind la el fericitul Teodoret, episcopul Cirului, l-a întrebat, dorind ca să ştie pricina acestui fel de petrecere a lui. Dar el a răspuns: eu, fiind supus la multe păcate şi temându-mă de chinurile cele înfricoşătoare, am aflat acest chip de vieţuire, meşteşugind osteneli pe măsura trupului, ca să uşurez greutatea celor ce mă aşteaptă. Căci acelea sunt mai cumplite, nu numai cu mărimea, ci cu însăşi lucrarea lor, fiindcă sunt fără de voie; iar ceea ce se face fără de voie este un lucru foarte amarnic; căci lucrul cel de voie, deşi plin de osteneli, mai puţină durere aduce, fiindcă osteneala este de voie, iar nu silnică. Deci, dacă cu aceste mici dureri voi uşura pe cele aşteptate, mare câştig voi culege de aici. Acestea auzind episcopul l-a lăudat foarte, pentru isteţimea minţii, că nu numai că se lupta cu luptele de faţă, ci şi pe altele de la sine adăuga. Iar locuitorii de primprejur ziceau că multe minuni se făceau prin rugăciunea acestuia, căci nu numai oamenii, ci chiar şi dobitoacele dobândeau vindecări. Dar locuitorii acelui loc, care mai înainte trăiseră în păgânătate, s-au lepădat de înşelăciunea lor cea părintească şi au primit strălucirea dumnezeieştii lumini; iar sfântul folosindu-se de ei, a surpat altarul demonilor care era acolo, şi a ridicat o sfântă şi măreaţă biserică în cinstea bunilor biruitori mucenici. Şi astfel sihăstreşte nevoindu-se fericitul Talaleu, s-a mutat către Domnul. (DorohoiNews.ro)