Izvorul Tămăduirii. Mănăstirea din România unde există un izvor cu apă vindecătoare
Praznicul face referire la vindecarea unui orb care şi-a recăpătat vederea după ce glasul Maicii Domnului i-a spus împăratului Leon cel Mare să-l ducă să se spele cu apa dintr-un izvor din apropierea Constantinopolului.
Ulterior, pe acel loc, împăratul Leon a ridicat o biserică. Aceasta a primit hramul "Izvorul Tămăduirii".
La Manastirea Dervent, pe locul unde Sfantul Apostol Andrei a facut o minune, exista un alt izvor cu apa vindecatoare. Peste 5.000 de credincioşi, constănţeni dar şi pelerini veniţi din toate colţurile ţării, sunt așteptați să ajungă, vineri, la Mănăstirea Dervent din judeţul Constanţa, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii.
Izvorul Tămăduirii este rânduită de Biserică în prima zi de vineri după Învierea Domnului, iar pelerinii vin la Mănăstirea Dervent cu credinţa că apa izvorului despre care se spune că a apărut după ce Sfântul Apostol Andrei a lovit cu toiagul într-o piatră vindecă bolile.
Vineri dimineaţă, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va oficia slujba Acatistului şi a Ceasurilor, continuând cu Sfânta Liturghie, iar apoi, în jurul prânzului, clerul, împreună cu participanţii la sărbătoarea de la Dervent, vor porni în procesiune spre Izvorul Tămăduitor al Sfântului Apostol Andrei, unde va fi oficiată şi slujba de sfinţire a aghiazmei mici.
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii datează din prima jumătate a mileniului I şi face referire la vindecarea unui orb care şi-a recăpătat vederea după ce glasul Maicii Domnului i-a spus împăratului Leon cel Mare să îl ducă să se spele cu apa dintr-un izvor din apropierea Constantinopolului. Pe acel loc, Leon a zidit ulterior o biserică.
În Dobrogea şi în ţară este recunoscut ca izvor tămăduitor Izvorul de la Mănăstirea Dervent, despre care tradiţia spune că a apărut la rugăciunea Sfântului Apostol Andrei, cel ce, în drumurile sale, s-a oprit în locul din apropierea actualei mănăstiri pentru a-i învăţa cuvântul Evangheliei pe cei din zonă. După predica sa a bătut cu toiagul în pământ şi a izvorât o apă limpede în care i-a botezat pe cei ce au dorit să primească botezul creştin.
În decursul timpului s-a păstrat vie amintirea acestui izvor şi în fiecare an, chiar şi în perioada comunistă, pelerini din întreaga ţară poposeau la acest izvor pentru a lua apă.
Din punctul de vedere istoric, Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului, Sfânta Fecioară Maria, ne aminteşte o minune. Împăratul Leon cel Mare, înainte de urcarea pe tron, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit care îşi căuta drumul. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar la cererea orbului de a-i da apă, a plecat să caute. Negăsind, a auzit un glas care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului şi pentru a-i unge ochii lipsiţi de vedere, scrie Agerpres.
Urmând cele auzite, Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul şi-a astâmpărat nu numai setea, dar şi-a recăpătat şi vederea. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului, prin mila şi lucrarea Maicii Domnului, care i s-a descoperit.
Tradiţii şi obiceiuri
De Izvorul Tămăduirii, se sfinţesc apele. Creştinii ortodocşi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică. După ce preotul a sfinţit apa, îi stropeşte pe credincioşi în timp ce se cântă troparul "Mântuieşte, Doamne, poporul Tău", scrie agroinfo.ro.
În această zi, în unele zone ale ţării, tinerii adolescenţi fac legământul juvenil. Acest legământ se făcea, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care făceau jurământul respectiv: pronunţarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului şi al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoţite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrăţişarea frăţească, ospătarea cu alimente rituale şi dansul.
În unele zone etnografice, ceremonia se repetă anual, la aceeaşi dată, până la intrarea în joc a fetelor însurăţite şi băieţilor înfârtăţiţi. Persoanele legate, veri, văruţe, surate, fraţi de cruce etc., se întâlneau anual sau, după căsătorie, la Rusalii. După încheierea solemnă a legământului, copiii şi apoi oamenii maturi îşi spuneau până la moarte surată, vere, fârtate, verişoara şi se comportau unul faţă de altul ca adevăraţi fraţi şi surori: se sfătuiau în cele mai intime şi grele probleme ivite în viaţă, îşi împărtăşeau tainele, nu se căsătoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fârtatului, se ajutau şi se apărau reciproc până la sacrificiul suprem. Sursa: Realitatea.net