Dorohoi News Logo

Eveniment fără precedent la Biserica Sf. Voievozi „Mihail şi Gavriil”, Ibăneşti - FOTO

Eveniment fără precedent la Biserica Sf. Voievozi Mihail şi Gavriil, Ibăneşti08

Prilej de sărbătoare şi bucurie duhovnicească pentru comunitatea ibăneşteană, vineri 2 mai 2014. Zeci de credincioşi din comuna Ibăneşti şi împrejurimi au fost prezenţi la activităţile comune organizate de Cercul Pastoral ,,Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil” Ibăneşti (preot paroh Mihai Ştefan Bogdan), Cercul Pedagogic al profesorilor de istorie Dorohoi (profesor doctor Vasile Adăscăliţei) şi Asociaţia ,,Prietenii Basarabiei, Bucovinei şi Ţinutul Herţei” din Darabani (preşedinte prof. Constantin Moroşanu).

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, întâlnirea intitulată generic „Unitate prin credinţă” a reunit slujitori ai altarului atât din împrejurimi, cât şi de peste hotare, respectiv preoţi din Raionul Hliboca, Herţa, Storojineţ şi Republica Moldova.  Pe lângă soborul de preoţi, printre invitaţi s-au numărat şi primarul comunei Ibăneşti, ing. Romică Magopeţ şi prof. univ. Doctor Dumitru Vitcu.

După Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată de către Protopopul de Dorohoi, pr. Stelian Ciurciun şi Protopopul de Hliboca, pr. mitr. Ioan Gorda, sfinţiile lor au rostit câte un cuvânt de mare învăţătură şi încărcătură spirituală, în care şi-au exprimat bucuria că s-au întâlnit la un moment de rugăcine şi au slujit împreună cu preoţi de o limbă şi o credinţă, despărţiţi teritorial de o frontieră, însă uniţi în credinţa lui Hristos.

Cu frumoase cântări şi mărturisiri de credinţă statornică în Hristos, corul ,,Fii Arboroasei” de la Biserica Sf. „Mihail şi Gavriil” din Iordăneşti, raionul Hliboca, însoţiţi de preotul paroh Marcel Niţu şi dirijaţi de părintele Vasile Pojoga din Ciundei a oferit greutate evenimentului şi i-a lăsat fără grai şi i-a emoţionat pe credincioşii prezenţi la slujbă.

În cuvântul său, Preacucernicul Părinte Mihai Ştefan Bogdan, parohul bisericii „Sf. Voievozi Mihail şi Gavriil” din Ibăneşti şi organizatorul acestui eveniment unic şi cu profunde semnificaţii spirituale, şi-a exprimat bucuria faţă de prezenţa în lăcaşul de rugăciune a unui număr mare de credincioşi şi slujitori uniţi în credinţa lui Hristos: „Mulţumesc fraţilor noştri uniţi în Hristos, preafericiţilor părinţi din Republica Moldova, Ucraina, Raioanele Hliboca şi Storojineţ şi din împrejurimi pentru prezenţa la această Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie. Este o mare bucurie şi o mare binecuvântare că ne-am putut reuni cu toţii la acest cerc misionar pastoral, în care am reuşit să transmitem prin rugăciune, credinţa şi dragostea noastră faţă de Hristos Domnul. Această întâlnire demonstrează unitatea prin credinţă şi unitatea noastră de suflet(…). ”

Tema întâlnirii, intitulată „Ignoranţa şi indiferenţa religioasă – cauze ale înstrăinării de Biserică” a fost pregătită de părintele paroh Cătălin Budacă de la Parohia Racovăţ şi susţinută de părintele Foca Claudiu de la Parohia ,,Naşterea Maicii Domnului” Dumbrăviţa. În cuvântul său acesta a prezentat următoarele aspecte: „Astăzi sunt deschise bisericile creştine în care se săvârşeşte dumnezeiasca slujbă, dar iată care este fenomenul trist. Mulţi creştini fără să fie torturaţi se despart de Hristos şi Biserică prin indiferenţă şi ignoranţă. A fi ignorant duhovniceşte înseamnă a te ruga cu lene lui Dumnezeu a fi neatent faţă de inima ta, a nu plânge pentru păcatele tale, a nu avea înflăcărare duhovnicească, a nu te opune gândurilor şi simţămintelor rele, adică a te înstrăina de Dumnezeu şi de Biserica sa. ,,Ignoranţa este un mare duşman al minţii” spune Sf. Nicodim Aghioritul în cartea sa Războiul nevăzut(...). Ignoranţa şi indiferenţa sunt condamnabile în măsura în care poţi să cunoşti şi nu cunoşti, pentru că necunoscând nu împlineşti. Sf. Apostol Pavel spune că „trebuie să învăţăm ca Domnul care ne-a trimis la propovăduire şi că numai prin propovăduire poate cineva să cunoască adevărul Evangheliei”. De aceea zice el despre sine ca trimis al Mântuitorului: „Vai mie de nu voi propovădui, de nu voi binevesti”.(...) Cunoaşterea credinţei este lucrul cel mai necesar. De aceea şi râvna pentru aceste lucruri trebuie să fie cea dintâi, spune Sf. Teofan Zohoratul. Sf. Marcu Ascetul adaugă de asemenea, înaintea tuturor păcatelor merg trei uriaşi: neştiinţa, uitarea şi nepăsarea. Aşa încât ignoranţa şi indiferenţa sunt vinovate atunci când vrei să cunoşti, când nu cauţi să cunoşti ceea ce ai putea să cunoşti (...). Redus la imediat şi la necesitate, omul recent, globalizat e singurul fără apărare atât împotriva manipulărilor tehnico-economice, cât şi a ispitelor şi agresivităţii(…).

Dacă poţi să ajuţi pe cineva, chiar şi cu un sfat fă-o numaidecât. Numai cine îşi iubeşte aproapele îl iubeşte pe Dumnezeu(...) Prin indiferenţa noastră de multe ori rănim suflete în loc să le ajutăm. Este aproapele noastru omul de lângă noi pe care îl lăsăm să cadă în groapă sau prin comportamentul nostru necreştinesc îl ajutăm să cadă în mâna celui rău şi întunecat. Indiferenţa, ignoranţa, egoismul şi individualismul ucid suflete(...).”

Referitor la această temă cuprinzătoare, Părintele Protopop, Ciurciun Stelian a afirmat în prelegerea sa: ,,Tema a fost cuprinzatoare şi m-aş bucura dacă din această desfăşurare a temei au rămas doar câteva idei la care să medităm şi să vedem ce putem face cu viaţa noastră şi a celor de lângă noi, pentru că eu cred că am ajuns la un liman, un hotar când nu mai putem să spunem nu-mi pasă, nu-mi pasă ce se întâmplă cu cel de lângă mine, nu-mi pasă ce i se întâmplă celui de lângă mine, nu-mi pasă ce are cel de lângă mine(....)”.

De asemenea, părintele Protopop de Hliboca, pr. mitr. Ioan Gorda a adresat un îndemn credincioşilor: „Să încercăm să înmulţim bucuriile şi faptele bune, să fim mai apropiaţi în rugăciune să ne îngrijim mai mult de suflet şi de aproapele nostru (...)”.

Prezent la această manifestare spirituală, domnul primar ing. Romică Magopeţ a surprins în prelegerea sa următoarele idei esenţiale: „Astăzi  este o zi deosebită pentru comunitatea ibăneşteană prin acest program deosebit şi vreau să încep cuvântul meu cu psalmul 46 care spune aşa: „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi”. Am început cu acest psalm pentru că noi oamenii mereu suntem în nevoi. Iar prin acest gen de activităţi am putea spune că s-au împlinit poruncile.

A fost o activitate legată de credinţă şi învăţătură. De aceea vreau să vă spun că Biserica este templul lui Dumnezeu. Biserica este cea care ne ajută să ne mântuim, iar Şcoala este cea care ne ajută să ne instruim. Nu există mântuire fără cunoaştere, cum nu există cunoaştere fără instruire. Mântuirea este un proces de durată, un proces lung,: Iisus s-a numit „învăţătorul”, iar una din primele misiuni date apostolilor a fost ca una din funcţiile Bisericii să fie aceea de a învăţa. Iar în Matei 28,19 se spune foarte clar ,,Mergând să învăţaţi toate neamurile”. Biserica şi Şcoala românească au aceeaşi temelie: pe Iisus Hristos şi aceeaşi învăţătură fundamentală: Evanghelia.

În Grădina Ghetsimani s-a rugat pentru unitatea celor ce vor crede în El. Nu a impus, nu a poruncit, ci s-a rugat recunoscând că va fi cea mai anevoioasă aspiraţie pe care trebuie să o înfăptuim. Unitatea trebuie apărată şi promovată.

Bogăţia noastră este credinţa. Aici, în această Biserică, Timpul se măsoară cu veşnicia, iar Credinţa se uneşte cu Nemurirea.

S-a prezentat o activitate foarte frumoasă, magnifică despre unitate.

Misiunea bisericii este foarte importantă, este vorba despre o slujbă măreaţă şi este cel mai important lucru şi cea mai importantă menire. Valoare misiunii bisericii a fost dată de însuşi Iisus Hristos când le spunea ucenicilor săi în Galilea: „Toată puterea mea este în Cer şi pe pământ!” Acest lucru ne arată clar că Biserica este universul harului, iar noi avem nevoie de Har!

Biserica este pentru lume ceea ce este sufletul pentru trup şi spun acest lucru pentru că ambele, şi biserica şi omul sunt creaţii ale lui Dumnezeu. De aceea trebuie să punem în aplicare principiile şi valorile lăsate de Domnul Iisus şi anume credinţa, bunătatea, înţelepciunea, toleranţa.

Privitor la această activitate de astăzi vreau să fac referire la Sfintele Sărbători Pascale. Sfântul Paşte, sărbătoarea Învierii Domnului reprezintă omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi ceea ce este mai important s-a făcut trecerea de la o viaţă la o altă viaţă. În Corinteni se spune foarte clar că Iisus este cel care făcut „începătura celor înviaţi din morţi”. Paştele este un cuvânt care vine din ebraică ,,pesah” care semnifică trecere, de la profan la divin.

Nu întâmplător am făcut această asemănare cu cuvântul ,,trecere”. Astăzi, prin acest cerc pastoral am făcut o Trecere: o trecere prin care să facem lucruri mai bune, o trecere prin care să avem grijă ca nimeni de lângă noi să nu fie nefericit pentru că fiecare zi este o şansă, un nou început, un dar, o binecuvântare. „Ne-am născut nu să fim perfecţi şi să credem şi să fim fericiţi”.

Mereu avem nevoie de cuvântul şi de adevărul lui Dumnezeu pentru că aşa vom avea pace şi echilibru.
Să vă depărtaţi de Rău, să faceţi Bine, căci aşa veţi dăinui pe vecie!
Avem obligaţia să fim drepţi pentru că Dumnezeu iubeşte Dreptatea.
Să vă bazaţi existenţa pe cele patru mari taine ale vieţii: speranţă, iubire, încredere, adevăr. Mesajul meu este: Să iubiţi mereu Biserica, pentru că este casa lui Dumnezeu, a dumneavoastră şi a mea: ÎNTOTDEAUNA!”
.

După Sfânta Liturghie a avut loc lansarea cărţii „Protopopiatul Dorohoi „Contribuţii monografice asupra aşezărilor bisericii şi învăţământului” de pr. Ioan Canciuc şi prezentată de prof. univ. doctor Dumitru Vitcu de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava. De asemenea, în cadrul manifestării a fost prezentat şi volumul ,,File din istoria satului Iordăneşti” de Nicolae Şapcă, Dumitru Covalciuc şi Ciprian Bojescu, o amplă lucrare monografică.

Întreaga manifestare spirituală s-a dovedită a fi o adevărată hrană pentru sufletul credincioşilor ibăneşteni care s-au unit în credinţa lui Hristos.

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web