Dorohoi – File de istorie: Orașul în perioada 1943-1944 - FOTO
În luna ianuarie a anului 1943, actorul George Vraca a venit într-un turneu la Dorohoi, turneu organizat de Ministerul propagandei. Ne-au onorat cu un spectacol plăcut şi artiştii de la Teatrul Naţional din Iaşi, avându-l în frunte pe actorul Constantin Ramadan.
Tot în acest an are loc o grandioasă serbare desfăşurată pe terenul din strada Carmen Sylva nr. 40, organizată de Patronatul Pregătirii Premilitare, cu programe de gimnastică executate de elevii şcolii din Trestiana, băieţii şcolilor din oraş, ucenicii de la Şcoala profesională şi elevii de la pregătirea premilitară.
În septembrie ne-a vizitat circul Globus,cu un spectacol ţinut pe un teren de pe strada D. P. Moruzi (lângă piaţă). La 4 august 1943 are loc sfinţirea Catedralei Dorohoi oficiată de Mitropolitul Moldovei şi Sucevei-Irineu. A participat şi guvernatorul Bucovinei-generalul Corneliu Dragalina.
Dar, principalul eveniment al anului 1943 l-a constituit aprobarea pentru întoarcerea evreilor deportaţi în Transnistria, câţi au rămas în viaţă dintre ei, ceea ce a dus la o supraaglomerare a populaţiei din oraş şi îngreuind aprovizionarea.
Anul 1944 poate fi considerat cea mai neagră pagină din istoria oraşului nostru. Apropierea frontului de graniţele tării a creat panică în rândul populaţiei.În afară de faptul că autorul acestui articol a trăit evenimentele tragice de atunci, numeroase alte date au fost culese din diverse documente oficiale sau ziare ale vremii.
Apropierea frontului de hotarele ţării noastre a determinat autorităţile să ia măsuri de salvare a arhivelor, documentelor importante etc. S-a luat hotărîrea de a evacua funcţionarii şi cadrele didactice şi chiar şi elevi de la diferite şcoli dorohoiene. La începutul lunii martie au fost evacuate toate instituţiile publice din oraş, plecând marea majoritate a funcţionarilor. Odată cu ei au fost trimişi premilitarii şi extraşcolarii sub comanda căpitanului Nichitovici şi a locotenentului în rezervă Lupaşcu Ion. Aceştia au plecat cu trenul, dar grosul funcţionarilor, mai ales cei de la sate, au plecat în căruţe cu coviltir la un drum de aproape 700 km, familii numeroase care au avut de suferit grele neajunsuri. Ca o paranteză în argumentarea situaţiei create atunci: familia autorului de faţă a plecat din Dorohoi pe data de 25 martie 1944 şi a ajuns la destinaţie (în comuna Butoiu din fostul judeţ Dâmboviţa) la 15 aprilie 1944. Mama, tata şi noi cei 5 copii (elevi la diferite şcoli din oraş) am parcurs drumul într-o căruţă. Odată cu noi au plecat şi ceilalţi funcţionari din judeţ, pensionarii IOVR precum şi alţi locuitori. Cursurile anului şcolar au fost încheiate, aici în nordul tării, la 23 martie. Numai doi învăţători din judeţ,ambii din Oroftiana - Gheorghiescu şi Poclitaru, nu au plecat în refugiu. La întoarcerea din refugiu, în jurul datei de 30 octombrie 1944, marea majoritate a celor plecaţi, mai ales cei din oraşe (aşa cum a fost şi cazul familiei mele), nu au mai găsit nimic din bunurile lor, nici locuinţele.
Revenind la situaţia oraşului Dorohoi în anul 1944, specificăm că la 5 aprilie, trupele ruseşti conduse de mareşalul Koniev au intrat în Dorohoi dinspre Botoşani, fiind primiţi cu flori şi urale de o parte a locuitorilor. Comenduirea rusească s-a instalat la fosta Federală de pe str. Al. I. Cuza (actualmente restaurantul Splendid).
Tot în acest fatidic an, în luna martie, trupele generalului rus Vlasov, care luptaseră contra ruşilor, au fost retrase spre Austria, la ordinul lui Hitler, care nu-i simpatiza. Trupele au trecut prin Dorohoi, dar în mod civilizat şi fără a produce dezordine sau distrugeri.
Pentru a asigura că la conducerea oraşului se vor afla oameni care să le execute orbeşte ordinele, comenduirea rusă a numit ca prefect al judeţului Dorohoi pe D. Chiriac (apicultor), ca primar pe Şorodoc (un învăţător din Rădăuţi Bucovina), ca şef al Poliţiei pe Rollich I., iar ca protopop pe preotul Bilei, refugiat din Bucovina. Cu ajutorul acestora, comisia aliată de control a hotărât ca piaţa din faţa primăriei să poarte numele mareşalului Koniev. Noua conducere a oraşului trebuia să facă percheziţii la cei care deţineau bunuri, le strângea şi le depozita la fosta prefectură de unde erau expediate către armata rusă care era împânzită în tot judeţul.
De asemenea,au fost demontate maşini şi unelte de la diferite întreprinderi şi fabrici şi expediate în Rusia. Au fost confiscate zeci de mii de tone de cereale ce au fost transportate în URSS. Pentru a încărca toate acestea în maşini sau căruţe, conducerea oraşului trebuia să mobilizeze sufuciente forţe de muncă care să execute încărcatul şi transportul acestor bunuri confiscate abuziv.
Pentru că ruşii deţineau mulţi cai, vis-a-vis de Liceul „Gr. Ghica VV”, ei au construit cu muncă forţată, în termen record, un grajd, imobil care există şi astăzi, dar are o cu totul altă destinaţie. Legat de acest grajd, mai consemnăm aici un fapt demn de istoria oraşului: fostul primar Vasile Caba, un bun gospodar, în 1968 a propus să se transforme acest grajd într-o sală de sport pentru ca echipa feminină de baschet din Dorohoi, divizionară A, să nu mai joace toate meciurile doar în deplasare. Spaţiul fiind însă prea mic, s-a renunţat la acest plan şi chiar la idee,în detrimentul realizărilor de înaltă clasă a respectivei echipe dorohoiene.
Doi cunoscuţi istorici botoşăneni, profesorii Constantin Cojocaru (în volumul „Judeţul Botoşani-structuri administrativ-teritoriale”, Botoşani, Tipografia Ria, 2008) şi Mihai Poclid (în volumul „Judeţul Botoşani în 2013, monografie geografică”, Editura Taida, Iaşi, 2013) descriu în lucrările lor ce s-a întâmplat la Dorohoi şi Botoşani la 7 aprilie 1944. Singura organizaţie PCR din Moldova, cu sediul la Botoşani, a stabilit de comun acord cu dorohoienii care-i primiseră cu ovaţii şi căldură pe ocupanţi, să ceară guvernului sovietic ca judeţele Botoşani şi Dorohoi să fie declarate Republică Autonomă Botoşani sub juridicţia URSS sub denumirea de Republica Socialistă Botoşani cu statut, administraţie, monedă, steag etc. proprii. Dar, din fericire, aceasta a durat doar câteva zile, întrcât conducerea PCR de la Bucureşti, în frunte cu Ana Pauker şi Vasile Luca s-au deplasat urgent la Botoşani şi au anulat toate aceste hotărâri arbitrare.
Pentru o scurtă perioadă au fost la conducerea oraşului avocatul V. V. Lovinescu, iar din decembrie 1944 până în iulie 1945 a fost numit maiorul Constantin Găluşcă. La 4 octombrie 1944, în organizarea comuniştilor locali, a avut loc o mare adunare populară care l-a ales ca prefect pe învăţătorul Alexandru Faliboga din Vlăsineşti.
La 25 decembrie 1944 s-a înfiinţat filiala locală a PCR, cu un număr de 27 membri. Secretar era Vasile Lebădă. S-a reorganizat şi învăţământul prin înfiinţarea Serviciului Culturii cu avocatul Jack Levensohn ca şef şi Haim Herşcovici (învăţător la Şcoala Israelită) ca inspector. S-au organizat cursuri de pregătire pentru învăţători cu persoane care aveau cel puţin 2 clase secundare, dar şi cu aleşi din rândul muncitorilor. Cursurile au fost urmate de peste 150 de tineri, conduse de învăţătorul Alexandru Faliboga.
În satele din judeţ s-au organizat comitete ţărăneşti cu obligaţia de a strânge recolta şi a o preda sovieticilor. Aceste comitete erau coordonate de învăţătorul Vasile Lebădă. Comenduirea rusească, cea care se lăuda că a eliberat România, declara că va rămâne la noi în ţară doar până la încheierea păcii, adică până în 1945. Dar ea a „uitat” să mai plece considerând România un grânar pe care îl consumau gratuit. Au plecat abia în 1957, după ce au fost siguri că partidul comunist deţinea puterea în totalitate. De altfel, ei au uitat să „plece” şi din Peninsula Kola răpită de la Finlanda, din fostul oraş Konisberg (fosta capitală a Prusiei Orientale pe care au ocupat-o în 1945 redenumind-o Kaliningrad), din insulele Kurile ale Japoniei, şi acum, probabil, nu vor pleca nici din Crimeea...
Şi mai declară unii că astăzi nu mai există imperii.... prof. Ilarion Mandachi