Dorohoi News Logo

Tânără din Dorohoi câştigătoare a Trofeului Poesis Litera şi Premiile Concursului Naţional Mihai Eminescu, ediţia a IIIa, 2014

Tânără din Dorohoi câştigătoare a trofeului Trofeul Poesis Litera şi Premiile Concursului Naţional M

A treia ediţie a Festivalului Naţional de Poezie şi Proză Mihai Eminescu s-a încheiat, la data de 15 iunie, a. c., în incinta Carrefour Botoşani. Conceput de Asociaţia Judeţeana a Profesorilor de Limba şi Literatura Română şi derulat în parteneriat cu Memorialul Ipoteşti, Colegiul Naţional M. Eminescu, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Societatea Culturala ARLECHIN, proiectul a debutat la 15 ianuarie 2014 cu manifestări legate de naşterea marelui poet în Sala Multimedia de la Colegiului National Mihai Eminescu Botosani.

Timp de aproape două luni, cei care au simţit că au înclinaţii spre literatură sau spre arte plastice, muzică, film, fotografie, au trimis lucrări ce au fost evaluate la începutul lunii iunie de comisiile de jurizare. Membrii Asociaţiei Judeţene a Profesorilor de Limba şi Literatura Română Botoşani, Diana Damean, Crina Muraru, Oana Cristina Axinciuc, Laura Buhaciuc, Mihaela Artin, Gabriela Căruntu, Cristina Rîznic, preşedintele juriului, Ciprian Manolache şi colaboratorii acesteia, Prescorniţă Diana, Andreea Suceveanu, Flavius Alin Damean au stabilit premiile la diferite categorii: poezie ( preşcolar, gimnaziu şi liceu), proză ( gimnaziu şi liceu), teatru, recitaluri muzicale, creaţie plastică. În acest an au participat tineri din mai mult de 10 judeţe ale ţării: Botoşani, Iaşi, Suceava, Neamţ, Galaţi, Bacău, Cluj, Maramureş, Ialomiţa, Ilfov ( Bucureşti), Mehedinţi, Buzau, Craiova, Braşov, Constanţa cu mai mult de 150 de creaţii. Poezii şi proze foarte bune, foarte multe, unele tinzând spre romantism, altele cu nuanţe moderniste, dezvăluind sensibilitatea copiilor, dragostea pentru poezie, talentul în a scrie. „Ca şi cadru didactic, eşti obligat să-i primeşti, să-i citeşti, să le asiguri un cadru adecvat să se desfăşoare; trebuie apreciat acest interes al tinerilor pentru a scrie literatură, pentru a recita, pentru a cânta, având în vedere tendinţa actuală a multora dintre ei şi tentaţiile din societatea actuală. Dacă noi reuşim să desfăşurăm activitatea aşa cum ar trebui sau cum de propunem, este mai puţin important. Ceea ce contează cel mai mult este că aceşti copii scriu, citesc literatură, şi trebuie încurajaţi. Oricum.” ( prof. Diana Damean, preşedinta ALLRO Botoşani).

Activităţile zilei de 15 iunie au început la Ipoteşti, la Centrul de Studii M. Eminescu, unde, într-un cadru adecvat, în faţa membrilor Uniunii Scriitorilor din România, organizatorii festivalului au prezentat câştigătorii concursurilor şi au înmânat trofeul concurentei la trei secţiuni ( poezie, proză, recital muzical), Ana-Maria Gîbu de la Colegiul Naţional Grigore Ghica, Dorohoi. “Pentru mine a fost una dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea! Pentru ca s-a întâmplat acasă, acasă la mine, în judeţul meu! Ce mult îmi doream să arăt tuturor celor care mă iubesc şi mă apreciază din ţară şi străinătate că şi la Botoşani se întâmplă lucruri minunate, făcute de OAMENI minunaţi!”,  a declarat câştigătoarea trofeului. 

Echipa s-a deplasat mai apoi la Carrefour Botoşani, unde a avut loc spectacolul omagial Dor de Eminescu şi a continuat festivitatea de premiere. Iniţial reticienţi la un astfel de spaţiu, care nu este amenajat pentru astfel de manifestări, cei prezenţi au avut plăcuta surpriză să găsească toate condiţiile necesare: o mică scenă improvizată pe culoarul dintre rafturi, o imensă masă cu volume de poezii de Eminescu, scaune moderne pentru public, decor adecvat momentului artistic şi celui de gală, echpament pentr sonorizare; cel mai mult a contat bunăvoinţa celor de la Carrefour Botosani de a sprijini activitatea, de a-şi da interesul pentru ca aceia care vin să se simtă bine, oferind până şi dulciuri copiilor, multumim pe aceasta cale domnului director Iustinian Olariu si doamnei Diana Maxim. Spectacolul omagial a fost susţinut de elevi de la Colegiul Naţional M. Eminescu, Colegiul Naţional AT Laurian, Liceul Teoretic Petru Rareş şi Şcoala Gimnazială nr. 7 Botoşani. Texte eminesciene alese de elevi, recitate cu talent, au scos la iveală izvoarele romantice de inspiraţie, au reamintit tuturor de valoarea operei, actualitatea acesteia ( atâta timp cât dă glas sentimentului)şi a certificat faptul că oriunde poţi citi literatură ori asculta muzică. Vechiul „ să introducem cultura la sate” poate fi reiterat acum sub forma „ să introducem cultura în hipermarchet”, atâta timp cât oamenii aici îşi petrec majoritatea timpului ori doar acolo ar avea timp şi dispoziţie să audă puţină poezie. Invitaţi speciali au fost Iustina Irimia Cenuşă şi Teodor Cenuşă, care au susţinut un moment folcloric şi de muzică folk.,,Cel mai spectaculos moment al activităţii şi cel mai neaşteptat a fost prezenţa doamnei Lucia Olaru Nenatti.

Dovedindu-se, cum era de aşteptat, un om de cultură şi interesat de astfel de manifestări, cunoscuta scriitoare botoşăneancă a fost prezentă pentru a o susţine pe câştigătoarea Trofeului  Poesis Litera, Ana Maria Gîbu, şi pentru a o felicita’’, a declarat doamna Crina Muraru, director executiv al Asociatiei Judetene a Profesorilor de Limba si Literatura Romana Botoşani.  Organizatorii nu au pierdut prilejul de a o invita pe scenă, pentru a o prezenta publicului, pentru a-i oferi ocazia să se adreseze acestuia şi pentru a împietri, în felul acesta, în istoria asociaţie, un moment important. Totdeauna distinsă şi deschisă către tinerii talentaţi, doamna Lucia Olaru Nenatti a lăudat copiii pasionaţi de literatură, a apreciat activitatea organizată şi a încurajat pe toţi cei implicaţi să continue:  „Acest concurs de literatură destinat tinerilor creatori este o iniţiativă de bun augur care poate avea urmări dintre cele mai importante, de vreme ce stimulează, încurajează şi răsplăteşte primele performanţe ale celor talentaţi şi atraşi spre creaţie. Din rândul premianţilor de azi s-ar putea ridica nume de referinţă ale generaţiilor literare de mâine iar semnul eminescian sub care se petrece acest eveniment important, poate de răscruce în viaţa lor, este un reper simbolic menit să lumineze cu raza sa posibile destine scriitoriceşti. Trofeul dobândit, pe bună dreptate, de polivalenta Ana Maria Gîbu, pe care am avut bucuria de-a o prezenta recent botoşănenilor, este un semn că, într-adevăr, valoarea nu aşteaptă numărul anilor. Felicitări tinerilor laureaţi şi profesorilor organizatori pentru frumoasa lor strădanie încununată de succes! ”.

 Dintre toţi premianţii, la Gală au fost prezenţi cei din Botoşani şi din împrejurimi; aceştia au primit diplome şi cărţi şi au prezentat fragmente din creaţiile apreciate de juriu. După aproape 3 ore de destindere prin muzică şi poezie, organizatorii au felicitat participanţii şi au părăsit spaţiul, care, pentru ceva timp, a amestecat tradiţia cu modernul, comercialul cu actul cultural, graba cotidiană cu nevoia de relaxare. Comisia de jurizare a festivalului a acordat Trofeul  “Poesis Litera” şi  premiile Festivalului Naţional de Poezie şi Proză MIHAI EMINESCU ediţia a aIII –a, după cum urmează:
 
TROFEUL  FESTIVALULUI  „POESIS LITERA”: ANA-MARIA GÎBU, Colegiul Naţional GRIGORE GHICA, Dorohoi, Botoşani, Profesor  Hură Mihaela
 
1. SECŢIUNEA CREAŢIE LITERARĂ, POEZIE, LICEU
Premiul I.  ALEXANDRA MARINIŢU-IONIŢĂ , Colegiul Naţional M. Eminescu, Botoşani
Premiul II. MĂDĂLINA MARDAR, Colegiul Naţional Doamna Stanca, Făgăraş, Braşov
Premiul III. DOINA AXENTI , Raionul Teleneşti, Republica Moldova
Premiul III. RAMONA ION, Liceul Teoretic Regina Maria, Dorohoi
MENŢIUNE: CIORNEI DRAGOŞ , Seminarul Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” Iaşi
 
2. SECŢIUNEA PROZĂ, LICEU
Premiul I. ANA ROTARU, Colegiul Naţional Petru Rareş, Piatra Neamţ
Premiul II. ANA-MARIA PODARIU, Colegiul Naţional M. Eminescu, Botoşani
Premiul III. OANA MIRUNA MĂCHIŢĂ, Colegiul Naţional M. Viteazu, Slobozia, Ialomiţa
 
3. SECŢIUNEA POEZIE, GIMNAZIU
Premiul I. ANA IULIA CONSTANTIN, Şcoala Gimnazială nr. 149, Bucureşti
Premiul II. IASMINA ANDREEA HRIŢULEAC, Şcoala Dimitrie Pompeiu, Broscăuţi, Botoşani
Premiul III. TEOFANA ALUPOAIEI, Şcoala Gimnazială nr. 7, Botoşani
MENŢIUNE: ALEXANDRA NADIA BĂLAN, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Nicolae Mantu, Galaţi
MENŢIUNE: DIANA MURTAZA,  OVIDIU AIOANEI , Liceul Teoretic VLad Ţepeş, Timişoara
 
4. CATEGORIA  PROZĂ, GIMNAZIU
Premiul I. RADU MATEI MITREA, Şcoala Gimnazială nr. 149, Bucureşti
Premiul II. EMANUEL ENACHE, Liceul Răducăneni, Iaşi
Premiul III. CRISTINA ROŞCA, Şcoala Gimnazială Nr. 149, Bucureşti
MENŢIUNE: TEOFANA ALUPOAIEI, Şcoala Gimnazială nr. 7, Botoşani
 
5. CATEGORIA PREŞCOLARI
Premiul III:     MINA SORINA ARDELEANU, Şcoala C-tin Platon, Bacău
Premiul III:     AXEL DONUŢIU, Şcoala Gimnazială Gh. Bulgăr, Sanislău, Satu-Mare
 
6. CATEGORIA ADULŢI
PREMII SPECIALE: OANA TOPORAŞ, Bucureşti, IOAN VIŞTEA, GHERAS DUMITRU ALEXANDRU, Moldova, POESCU ADRAIN NICOLE, Suceava, ELENA OLARIU, Răducăneni, Iaşi, DAN TABAC, DANIELA POPA POPESCU, PRISAXARU FLORENTINA, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, prof coordonator – Comf. Univ. Dr. I.C. CORJAN
 
7. CATEGORIA DESEN
Premiul I.    ANDREEA IFRIM, clasa a IX-a, Colegiul Naţional Gr. Ghica, Dorohoi / Grupul Picasso de la Grădiniţa Nr. 21 „SOTRON” Botoşani, coordonatori: prof. Aurelia Ciura, Viorica Andriescu, Arhip Mihaela, Gordoş Genoveva
Premiul II. SABINA SABOTNICU, clasa a IX-a C, Colegiul Naţional M. Eminescu, Botoşani
Premiul III. ŞTEFAN DAMASCHIN, clasa a VIII-a, Colegiul Naţional M. Eminescu, Botoşani
MENŢIUNE: ANDREI IONUŢ GHERGU, clasa a IX-a, Liceul Teoretic Ion Holban, Iaşi
MENŢIUNE: IRINA POPEŢI, clasa a II-a, Şcoala Gimnazială nr. 28, Galaţi
 
8. CATEGORIA RECITALURI MUZICALE ( GIMNAZIU)
Premiul I. GRUPUL VOCAL DAR DE FOLK, Şcoala Gimnazială Alexandru Vaida Voevod, Cluj Napoca, prof. Claudia Morar
Premiul II. GRUPUL ARTISTIC RONDO,  Şcoala Gimnazială Alexandru Vaida Voevod, Cluj Napoca
Premiul III. ONOFREI DENISA IOANA, Şcoala „Leon Dănăilă” Darabani - Botoşani
Premiul I.    ŞTEFANIA IACOB ( liceu), CNME, BOTOŞANI
Premiul I.    ANA CAMELIA MIHĂILĂ-ANDRIEŞ, CENACLUL LITERAR EDITOR, DOROHOI
 
9. CATEGORIA TEATRU
Premiul I (liceu) GEORGE BALMOŞ, Colegiul Naţional  Mihai Eminescu botoşani
Premiul I (Grădiniţă) Trupa de teatru ARTTIN, Grădiniţa Nr. 21 „SOTRON”, Botoşani, prof. coord. Ciura Aurelia, Elena Gheban, Adriana Avădănii, Carmen Ionel, Aurelia Hârtie,  Bida Maria, Loredana Aiacoboaie.
Premiul II (grădiniţă), Trupa de teatru de la GRADINITA P.P.NR.2 PASCANI, prof. Apostol Simona
 
10. CATEGORIA FOTOGRAFIE ŞI FILM
Premiul I – FLAVIUS PAUL, Clubul Fotografilor Botoşani
Premiul I – Trupa de teatru CINESTAR, Asociaţia Culturală ARLECHIN Botoşani
Premiul I (Grădiniţă) –  Trupa de Teatru de la Grădiniţa Nr. 22 Botoşani, coordonatori prof. Cătălina Roman şi Aneta Jăşcanu
Premiul II (Grădiniţă) – Trupa de teatru ARLECHIN de la Gradiniţa Nr. 2, Săveni, prof. coord. Laura Mezei, Nadia Ungureanu, Camelia Ciobanu
Premiul III (Grădiniţă) – Trupa de teatru FANTASIO, de la Grădiniţa Nr. 2. Darabani, prof. coordonator Zîna Andronic

PREMIU SPECIAL: Cristina Horbovan, Centrul de Limbi Străine şi Multilingvism – pentru promovarea operei eminesciene în rândul tinerilor din Europa.
 
Eveniment recomandat şi susţinut de DorohoiNews – www.dorohoinews, Ziare Botoşani – www.ziarebotoşani.ro şi Centrul de impresariat şi Organizare Evenimente Botoşani – www.impresarieri.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web