Dorohoi News Logo

O nouă ședință a Cenaclului „Editor” - FOTO

Cenaclul EDITOR 1

În după amiaza zilei de vineri, 20.06.2014, în cadrul poetic al ploii, la Casa Municipală de Cultură Dorohoi membrii Cenaclului „Editor” și-au continuat seria de ședințe. De această dată le-au urat bun venit noilor cenacliști Hrițuleac Iasmina-Andreea și Angheluș Cătălin-Florin.

Odată cu finalizarea anului școlar 2013-2014, s-a realizat și un bilanț al evenimentelor și realizărilor din acest an. Creațiile poetice au fost nelipsite, fiind apreciate de toți cei prezenți, ordinea lor fiind următoarea: „În așteptare”; „Un vis numit Unire”; „Lui Eminescu”; „Dorințe”; „Iluzie” de Hrițuleac Iasmina-Andreea, „Retrospectivă”; „Suflet alb”, „Erou” de Buruiană Carmen-Alexandra, „Sub soarele iubirii”; „Vis de mâine” de Ion Ramona, "Encefalograma", "Mai dă-mi o zi", "Împietresc uitarea în formă de stea" de Gîbu Ana-Maria și, bineînteles, domnul Bara Haqi Abdulbaki, care ne-a încântat recitând două poezii traduse din literatura arabă: „Și încă persistă parfumul tău...” și „Cuvântul mă omoară”.

Datorită apropierii cu pași repezi a Festivalului Național de Muzică Folk de la Ipotești, s-au interpretat piese pe versuri de Mihai Eminescu; „Și dacă...” de Gîbu Ana-Maria și „Prin nopți tăcute” de grupul Artis Anima.

Detalii despre următoarele ședințe și activități ale cenaclului vor fi anunțate pe noua pagină de Facebook: https://www.facebook.com/CondeieDorohoiene.

De asemenea, în această duminică, vă invităm să ne onorați cu prezența la ora 14:00, în sala de conferințe a Casei Municipale de Cultură Dorohoi, unde va avea loc lansarea de carte a volumului de poezie „Căderea Cortinei” a scriitorului Nicolae Căruntu. Vă așteptăm! (a consemnat pentru Dorohoi News – Valeriu Aparaschivei)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web