După nenumărate apeluri, prin care, prof. Ilarion Mandachi, Roşca Velea Alexandru şi Marius Petrescu, solicitau cititorilor Dorohoi News, care deţin fotografii, vederi, cărţi poştale, cu aspecte ale trecutului istoric al oraşului, să le trimită pe adresa redacţiei, pentru a fi făcute publice, campania de reconstituire a istoriei oraşului, prin fotografie - “Dorohoiul de altădată”, consemnează în “agenda de lucru” o mică “victorie”.
Astfel, un dorohoian, a trimis o fotografie surprinsă acum câţiva ani, în zona Podul Botoşani.
Vă invităm să analizăm împreună această “amintire”, care, chiar dacă este mai recentă şi nu are însemnătate istorică, readuce în memoria noastră, cum era aceasta intersecţie prin anul 2007 – aproximam noi -, când, încă existau semafoarele, Magazinul Lurox funcţiona, Blocul Turn nu era izolat, scuarul care delimitează benzile de circulaţie nu era construit, trotuarele nu erau pavelate, iar, noi toţi, eram mai tineri cu şapte ani. Alăturam Trecutului de atunci un Prezent de acum, două instantanee color, ce redau schimbările şi frumuseţea urbei în care trăim.
Mulţumim pe această cale, celui care ne-a furnizat această fotografie, rugându-vă totodată, pe acei dintre dumneavoastră, care deţineţi fotografii, vederi, cărţi poştale, cu aspecte ale trecutului istoric al oraşului, să le trimiteţi pe adresa redacţiei, pentru a fi făcute publice. (M. Petrescu)