Dorohoi News Logo

Ibăneşti: Pelerinaj la Mormântul Părintelui Arsenie Boca - FOTO

Pelerinaj la Mormântul Părintelui Arsenie Boca

Pornind de la premisa că, în pelerinaj, omul şi Dumnezeu se caută reciproc şi se întâlnesc în mod spontan şi misterios, părintele Mihai Ştefan Bogdan, parohul Bisericii „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil”, din localitatea Ibăneşti, a oferit un prilej de bucurie spirituală enoriaşilor săi, prin organizarea unui pelerinaj duhovnicesc şi puternic înălţător la Mormântul Părintelui Arsenie Boca.

Iar cum ţara noastră este un târâm binecuvântat cu locaşuri în care sălăşluieşte Dumnezeu, în drumul spre „Sfântul Ardealului”, aşa cum este numit Preacuviosul Părinte Arsenie Boca, credincioşii au avut ocazia să viziteze locuri sfinte şi înălţătoare,  moaşte şi icoane ale sfinţilor, persoane care au dus o viaţă smerită şi de sfinţenie evidentă.

Dintre acestea amintim: Mănăstirea Dumbrava, un colţ de rai unde se îngemănează rugăciunea cu munca, Mănăstirea Brâncoveanu (Sâmbăta de Sus), ctitorie brâncoveană şi monument de arhitectură, Mănăstirea Nicula, renumită pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu pruncul, Mănăstirea Râmeţ, cea mai veche şi mai importantă vatră monahală din Arhiepiscopia de Alba Iulia în care întâlnim icoana Maicii Domnului Pantanassa şi Moaştele Sf. Ghelasie de la Râmeţ, Monumentul eroilor căzuţi în temniţa Aiudului pe baricada Luptei împotriva comunismului – Hunedoara ş.a.

Mănăstirea Prislop, obiectivul principal al acestui pelerinaj, este unul din cele mai importante aşezăminte religioase ortodoxe din Transilvania în care îşi doarme somnul de veci părintele Arsenie Boca (29 septembrie 1910 – 28 noiembrie 1989), considerat cel mai mare duhovnic al neamului. A fost părinte, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus din Braşov şi apoi la Mănăstirea Prislop din Hunedoara. După Revoluţie, Mănăstirea Prislop, unde Arsenie Boca a slujit în anii ’50 şi unde a fost înmormântat, a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România. Oamenii vin şi se roagă la mormântul părintelui, mulţi având credinţa că pelerinajul le va aduce bunăstare sau vindecarea unor afecţiuni.

Fiind alături de credincioşi în această călătorie de înnoire şi îmbogăţire a vieţii spirituale, Primarul comunei Ibăneşti, domnul ing. Romică Magopeţ s-a declarat profund impresionat de frumuseţea locurilor şi de momentele de înălţare duhovnicească simţite la Mormântul Părintelui Arsenie Boca: „Întâlnirea cu locurile sfinte de pe aceste meleaguri minunate ale Ardealului ne-a oferit momente unice, de înălţare sufletească. Ne-am hrănit sufletul cu aerul curat al adevăratei credinţe, mărturisite cu dragoste puternică şi verticalitate desăvârşită. Credinţa este un dar pe care Dumnezeu ni-l oferă tuturor. Important este să-l primim. Biserica este trupul lui Hristos şi locul sfânt în care primim Lumina şi mergem spre Lumină, spre mântuire.

Ţin să-l felicit pe părintele Mihai Ştefan Bogdan pentru iniţiativa care a prilejuit organizarea acestui frumos pelerinaj în locuri măreţe şi binecuvântate de Dumnezeu, care cu siguranţă se va bucura de continuitate în viitorul apropiat.”

Părintele paroh Mihai Ştefan Bogdan a precizat că „Pentru folosul duhovnicesc, pentru întărirea în credinţă şi în evlavie acest gen de acţiuni sunt extrem de necesare şi de importante pentru un creştin, de aceea ele vor continua. Cu ajutorul lui Dumnezeu vom organiza şi alte pelerinaje care să permită credincioşilor să cunoască locuri sfinte şi zone binecuvântate atât din  apropierea localităţii noastre, cât şi din alte judeţe ale ţării.”

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web