În această lună, în ziua a opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teofilact Mărturisitorul, episcopul Nicomidiei

Fericitul Teofilact se trăgea de fel din părţile Răsăritului. Şi petrecându-şi viaţa cu bine încă de copil, mai târziu, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a plecat de acolo şi a venit la Constantinopol. Aici, el s-a împrietenit, cu timpul, cu cel ce se găsea mai mare peste slujitorii de taină ai palatului împărătesc, şi a fost primit şi el în slujba lor. Iar acesta era Tarasie, marea podoabă a Ortodoxiei.
Când Tarasie, cu voia lui Dumnezeu, a fost ales în scaunul de la Constantinopol, după ce Pavel Cipriotul s-a retras din scaun de bunăvoie, atunci a fost întocmai ca şi cum lumina ar fi fost pusă cu adevărat în sfeşnic. Minunatul arhiereu a zidit îndată o mănăstire, lângă intrarea în Marea Neagră şi printre alte fapte pe care le-a mai făcut a tuns în monahism şi pe cuviosul Teofilact şi pe Mihail, care mai înainte fuseseră mireni şi care împodobiseră lumea în care trăiseră până atunci, atât cu fapta cât şi cu cuvântul.

Mai târziu arhiereul văzând virtutea plină de strălucire a celor doi bărbaţi şi propăşirea lor continuă în Hristos, a trimis după ei şi i-a aşezat îndată în casa de rugăciuni pe care o zidise. Dar nu a trecut multă vreme şi Mihail a fost făcut episcop în Sinada, iar cinstitul Teofilact în Nicomidia.
Cât de multe au fost faptele bune pe care le-a săvârşit cuviosul Teofilact o arată lucrurile înseşi: sfintele biserici clădite de dânsul, spitalele, ajutorarea văduvelor şi a orfanilor şi nemăsurata lui milostenie. Căci atât de dedat slujirii semenilor lui era acest mare următor al lui Dumnezeu încât umplând câte un vas cu apă călduţă spăla şi ştergea cu însăşi mâinile sale pe betegi, pe şchiopi şi pe cei cu mădularele rănite.

Când marele Tarasie a părăsit viaţa aceasta, după ce a strălucit nouăsprezece ani în arhierie a urmat pe scaunul patriarhal Nichofor cel preaînţelept. Atunci s-a întâmplat ceva deosebit de urât: Leon cel urâtor de Hristos, punând mâna pe sceptrul împărăţiei, a pornit de îndată, ticălosul, la nimicirea sfintelor icoane. Şi lucrul acesta dându-se pe faţă, marele Nichifor, trimiţând după cei mai de seamă dintre arhierei şi luând cu sine pe Emilian al Cizicului, pe Eftimie al Sardelor, pe Iosif al Tesalonicului, pe Eudoxie al Amoreii, pe Mihail al Sinadelor şi împreună cu alţii şi pe fericitul Teofilact, a venit împreună cu el la nelegiuitul şi apostatul împărat, punându-i înainte multe leacuri de vindecare din dumnezeieştile Scripturi. Dar acela, întocmai ca o aspidă ce-şi astupă urechile, nu a voit să înţeleagă cele grăite de ei; ci, nesocotind toate acesta, susţinea cu dârzenie credinţele lui deşarte de mai înainte. Ceilalţi arhierei văzând aceasta, au tăcut. Numai fericitul Teofilact, îndreptându-şi cuvântul către împărat, i-a zis: ştiu că dispreţuieşti bunătatea şi îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu. Dar va veni asupra ta, fără de veste, cumplită nenorocire şi distrugere întocmai ca furtuna şi nu vei avea pe nimeni care să te scape. Auzind acestea împăratul s-a umplut de mânie şi a poruncit ca toţi să fie alungaţi în surghiun: dumnezeiescul Nichifor în insula Tasos; fericitul Mihail al Sinadelor în Eudochia şi ceilalţi în alte părţi. Iar pentru de trei ori fericitul Teofilact a poruncit să fie trimis în surghiun în Strovilon (care este o cetate de apărare în garnizoana chiverioţilor şi se găseşte lângă mare). În aceasta petrecând acest fericit mărturisitor timp de treizeci de ani şi răbdând cu stăruinţă toate suferinţele în acest pământ străin, s-a mutat către Domnul. Iar după câtva vreme încetând erezia şi Ortodoxia strălucind din nou, în timpul binecredincioasei împărătese Teodora şi al preasfinţitului patriarh Metodie, cinstitele moaşte ale preacuviosului părintelui nostru Teofilact au fost aduse din surghiun şi au fost aşezate în Nicomidia, în biserica cea zidită de dânsul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Pavel Mărturisitorul, cel din Plusaida.
Acest sfânt a trăit pe vremea împăraţilor luptători împotriva sfintelor icoane. Şi văzând pe cei ce se năpusteau fără de judecată împotriva Bisericii, răsturnând toată temelia cea dreaptă a aşezămintelor sfinte, ştergând toate chipurile sfintelor icoane şi nimicind toată bunăcuviinţa sfintelor biserici, îi împungea cu cuvintele dumnezeieşti, întocmai ca şi cu nişte săgeţi, înţelegând să pătimească orice fel de asupriri şi de surghiunuri pentru icoane. (DorohoiNews.ro)