Dorohoi News Logo

Casa lui George Enescu din Mihăileni salvată de la prăbușire

Casa memoriala George Enescu_2

Casa lui George Enescu din Mihăileni, care se afla într-o stare avansată de degradare, a fost, în această vară, salvată de la prăbușire. Cei care au reușit să împiedice prăbuşirea casei unde a copilărit şi a venit până în 1946, George Enescu, este o echipă de voluntari ai Ordinului Arhitecţilor din România.

Construită în stil ţărănesc, dar cu o distincţie aparte, căsuţa unde George Enescu ar fi compus una dintre bijuteriile sale muzicale, „Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră op.8”, s-a înclinat în faţa timpului şi a indiferenţei. Acoperişul s-a prăbuşit în partea din faţă a clădirii, cerdacul s-a surpat, la fel şi o parte din beci. Interiorul era de-a dreptul răvăşit, pianul unde cânta George Enescu nici nu mai există, iar pereţii stau să se crape. Casa părea condamnată, însă autoritățile locale din Mihăileni, alături de Şerban Sturdza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România și 11 elevi de la arhitectură, au reușit ca împreună cu o societate din zonă, care s-a oferit voluntar, să consolideze clădirea.

Pentru punerea în siguranţă a casei s-au realizat sprijiniri interioare şi exterioare la pereţii din piatră ai beciului, a grinzilor planşeului peste parter şi a şarpantei. Pe faţada principală infiltraţiile de apă au produs prăbuşirea parţială a pereţilor beciului antrenând şi structura pridvorului din faţă. Astfel, talpa pridvorului a fost sprijinită, iar peste zona surpată s-a extins acoperişul cu o streaşină pentru a opri pătrunderea apelor şi zăpezii. Întregul acoperiş a fost învelit cu folie tip poliplan prinsă cu şipci şi cuie. De jur împrejurul casei s-a realizat un şanţ taluzat, la o distanţă de 3 metri, care colectează apele de ploaie şi le îndepărtează de fundaţiile casei.

„S-au făcut lucrări de consolidare la care s-a implicat și preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, domnul Șerban Sturza. Am avut 11 elevi de la arhitectură pe o perioadă de 10 zile care împreună cu o societate din zonă, care s-a oferit voluntar, au consolidat clădirea. După mai multe eforturi susținute, domnul Sturza, împreună cu ajutorul comunității locale, a consolidat casa până când se vor strânge banii necesari pentru a o readuce la stadiul inițial.”, a declarat pentru Dorohoi News, Constantin Răileanu, viceprimarul comunei Mihăileni.

Autor: DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web