În timp ce toamna scrie ultimele file rămase ale lunii octombrie, Cenaclul "Editor" îşi continuă cu zâmbetul pe buze seria de şedinţe pe acorduri de chitară şi versuri ale unor oameni cu suflet mare şi care exprimă tot ceea ce este mai bun prin artă.
Maftei Sorin, o prezenţă obişnuită în cadrul cenaclului, ne-a încântat din nou auzul citind noile sale creaţii "Anii" şi "Drumul vieţii", făurind cu atâta măiestrie versuri care reflectă realitatea înconjurătoare.
Deşi nu a fost prezentă fizic, doamna Marta Polixenia Ursuleanu şi-a făcut simţită prezenţa prin creaţiile sale, citind cu atâta emoţie şi mândrie de mama ei, Valuţa Murariu, director al Casei Municipale de Cultură Dorohoi, următoarele poezii: "Nopţi albe", "În aşteptarea curcubeului", "Flori albe", "Vis", "A sosit toamna", "Mai stau puţin".
Hriţuleac Iasmina-Andreea, mezina cenaclului, a încântat din nou auditoriul cu maturitatea versurilor sale, reflectate în poeziile: "Toamna", "În natură", "Călătorie".
Coropcă Mariana-Gianina, noua membră a cenaclului, cu o poveste de viaţă mai aparte, ne-a înduioşat tuturor inimile dând citire cu emoţie în glas poeziilor tatălui ei, astfel păstrându-i vie amintirea: "Sfârşitul toamnei", "Mama mea cea bună".
Mihăilă Andrieş Ana Camelia şi-a demonstrat din nou măiestria de a cânta la chitară şi de puterea de a trezi în toţi emoţii prin vocea ei cristalină, interpretând piesa "Creion" pe versurile lui Tudor Arghezi. La această întrunire s-a propus citirea şi discutarea a câteva creaţii ale lui Marius Giradă, unui tânăr remarcabil din Dorohoi: "Ţara mea"; "Nu ştie Prutul" şi "Făcătoare de minuni", iar câteva versuri remarcabile ale sale vor fi reproduse în cele ce urmează:
„Mereu o căutăm
O căutăm cu ardoare,
Dar uneori uităm,
Că mama e minunea cea mare.
Ea din iubire ne-a zămislit
Cu iubirea în pântec ne-a purtat,
Şi în dureri s-a chinuit,
Până ce lumina am aflat." (fragment din "Făcătoare de minuni")
Lucian Robu, un alt poet cu potenţial, a dat citire creaţiilor sale: "De dragoste" şi "Antologie feminină".
Domnul profesor Vasile Tănase, un veteran al cenaclului cu o carismă incredibilă, a interpretat Imnul Cenaclului "Editor", apoi a citit "Rondelul verii caniculare" şi mult apreciata fabulă "Adunarea din pădure".
Valeriu Aparaschivei, alături de grupul folk Artis Anima, format din Mihăilă Andrieş Ana Camelia şi Hriţuleac Andreea Iasmina (membra Ifrim Andreea lipsind din motive obiective), au interpretat piesa "Am să vin".
De asemenea, s-a discutat despre editarea unei antologii ce va reflecta activitatea cenaclului, cuprinzând toate creaţiile de până acum ale membrilor cenaclului. Întreaga activitate a fost coordonată de prof. Titus Tomiuc, care a intervenit constructiv în dezbaterea evaluării şi analizei textelor, asigurând totodată, un climat favorabil valorilor de netăgăduit.
Următoarea şedinţă va avea loc duminică 26 octombrie 2014, de la ora 12:00 la Casa Municipală de Cultură Dorohoi! Uşa le este deschisă tuturor iubitorilor de muzică şi poezie! Vă aşteptăm! (a consemnat pentru Dorohoi News - Valeriu Aparaschivei)