Cu ocazia sărbătoririi HRAMULUI satului Sîrbi și organizării celei dea VI-a ediții a FESTIVALULUI VINULUI, duminică 26 octombrie a.c., a vut loc la sediul GRĂDINIȚEI CU PROGRAM NORMAL din satul Sîrbi, o nouă lansare de carte, semnată de profesorul GHEORGHE BURAC. Cartea intitulată „...ȘI AȘA MAI DEPARTE”, a apărut anul acesta la Editura AGATA Botoșani, într-un tiraj moderat.
Lansarea a avut loc începând cu orele 12.00, într-o sală special amenajată din incinta GRĂDINIȚEI și așa cum era de așteptat, a trezit interes, bucurându-se de o participare selectă și numeroasă, formată din oficialități județene, în persoana domului prefect Costică Macaleți, al domnilor parlamantari Andrei Dolineaschi și Tamara Ciofu, al inspectorului general de la Inspectoratul Școlar Județean, doamna profesor, Mihaela Huncă, a unor cunoscuți scriitori, oameni de cultură, cadre didactice, jurnaliști dar și simpli cititori.
Cuvântul de salut și de bun venit din partea organizatorilor, a fost rostit de către directorul Școlii Vlăsinești, doamna profesor, Lidia Macsiniuc, întreg evenimentul fiind moderat de către domnul primar Lucian Trufin.
Prezent la eveniment domnul muzeograf Gheorghe Median, a făcut o frumoasă și cuprinzătoare recenzie a cărții, apreciind modul în care autorul a aranjat în paginile acesteia, temele textelor din cupriuns, după o anumită logică. Au fost remarcate cele două grupaje ale acesteia, cel dintâi, despre „cărți” iar cel de-al doilea grupaj, despre evenimentele surprinse de autor.
Lansarea a fost însoțită de comunicări ale celor prezenți, oficialități, oameni de cultură din județ, de acuali și foști profesori, prieteni apropiați ai autorului, fiind ”condimentată” de o serie de catrene, special concepute pentru eveniment, de către poetul și publicistul, Dorel Mihai Gaftoneanu.
Evenimentul a constituit un bun prilej de a face cunoscută apariția cărții și de a reuni oameni de cultură din întreg județul Botoșani precum și alți oameni, cu aport important în universul cărții și al culturii.
În încheiere autorul a mulțumit celor prezenți pentru onoranta participare, pentru „frumoasa înălțare de cuvinte”, a mulțumit tuturor celor care au avut un rol în apariția ei, precum și celor care s-au implicat în organizarea lansării, în mod special domnului primar, consiliului local, instituție care a sprijinit financiar apariția și editarea cărții.
Întâlnirea literară s-a încheiat cum era firesc, cu o sesiune de autografe ale autorului cărții pentru toți cei care au primit cartea în dar...