Vineri, 7 noiembrie 2014, în parohia Hilișeu Horia, cu prilejul hramului Bisericii și al satului, s-a oficiat slujba Vecerniei în cinstea Sfinților Arhangheli Mihail Și Gavril.
Ne-am bucurat de prezența a numeroși slujitori ai altarului, printre care părintele director al Seminarului Teologic „Sf.Ioan Iacob” din Dorohoi, primarul comunei Hilişeu Horia, domnul Ioan Butnaru, alte oficialităţi locale şi credincioşi ai parohiei. Enoriaşii parohiei au avut posibilitatea să se închine la moaştele mai multor sfinţi aduse de la Mănăstirea Gorovei.
Mulţumim celor care an de an se implică în organizarea hramului bisericii şi rugăm pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril să aşeze jertfa lor în jertfelnicul cel mai presus de ceruri al lui Dumnezeu. (Pr. Paroh Ţigănescu Mihai)