Dorohoi News Logo

Asociația IHTIS – Festivalul de Colinde și Datini românești „Trec Magii prin Vatra Moldovei” ediția a IV-a - FOTO

ihtis 296

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului de Colinde și Datini românești “Trec Magii prin Vatra Moldovei”, organizat de Asociația IHTIS, este un proiect de tineret finanțat în acest an de către Ministerul Tineretului și Sportului.

Din 2011 – prima ediție a festivalului – până astăzi, multe bariere de mentalitate au fost desființate. Îmi amintesc mâhnirea de atunci, când multe grupuri valoroase refuzau înscrierea în concurs, considerând a fi nedreaptă o competiție între ei și tinerii cu dizabilități. Astăzi situația este vizibil diferită: există competiție, există dorință de afirmare, există câștigători în ambele “tabere”.

Dacă la început, eram foarte, foarte mulțumiți cu numai 37 concurenți, în acest an cei 225 de participanți este schimbarea generată de organizatori, parteneri, voluntari și – în mare măsură – de cadrele didactice care au decis înscrierea concurenților în festival, pentru a le descoperi abilitatea vocală, originalitatea portului și a repertoriilor alese.

Ceea ce consider că nu s-a înțeles încă în totalitate este menirea festivalului: SOCIALIZAREA. Mi-aș fi dorit să văd – în timpul concursului – sala plină de concurenți, să aud aplauze puternice după fiecare evoluție scenică, să simt cum la plecare fiecare se desparte de celălalt purtând în gând și suflet o imagine care l-a marcat și despre care ar vrea să discute puțin mai mult…

Asociația IHTIS aceasta vrea: să premieze SOCIALIZAREA tinerilor cu și fără dizabilități. ACESTA ESTE ROSTUL FESTIVALULUI și pentru un asemenea țel nimeni nu trebuie să privească timpul dedicat acțiunii ca pe o “așteptare”. Punctez acest aspect din cauza unor intenții izolate și total firești dar, în alte împrejurări: “Vom intra în concurs după ora 14, așa că putem pleca în oraș…”.
Schimbând registrul îmi îndrept recunoștința către cei care fără să ne fi cunoscut prea bine, au acceptat fără nici o ezitare să ne fie alături: Părintele Profesor Constantin Zăiceanu (prin
Binecuvântarea căruia a fost deschis evenimentul), D-na Prof. Cezara Cirimpei și Dl. Emil Răducanu, conferind o înaltă ținută întregii acțiuni socio-culturale, prezentate cu multă dăruire și sensibilitate de d-ra Ana Maria Gîbu.

Alți parteneri, susținători și colaboratori în organizarea festivalului, cărora trebuie să le menționăm cu recunoștință numele, sunt: Direcția pentru Sport și Tineret BT, APC Europe Direct BT, Hotel și Restaurant RAPSODIA – gazda noastră, DIMI STATIONERY & PRINT Botoșani și Tipografia SHIK & STEFAN București, Dorohoi News – partener media și Asociația DOINĂ SUFLET ROMÂNESC București.

Deşi tradiţia vorbeşte despre trei Magi care au venit şi s-au închinat Pruncului Sfânt chiar în ziua Naşterii Sale, Sfânta Scriptură vorbeşte despre mai mulţi înţelepţi care au venit şi I s-au închinat, fără să precizeze numărul lor şi nici momentul precis la care au venit. Aceasta a fost atmosfera propusă a și-o imagina fiecare, trăind emoția și bucuria Magilor sau înțelepților de odinioară, alături de Grupul STELUȚELE din Vorniceni care au dat glas IMNULUI FESTIVALULUI.

În acest an, juriul festivalului a fost compus din: D-na MARIA ARAMĂ – Asociația Învățătorilor Botoșani, D-na AGLAIA CORNEANU – Asociația Ștefan Luchian BT și Dl EMIL RĂDUCANU – redactor la Radio Iași. Fiecare dintre aceștia au acordat câte o notă după evoluția fiecărui concurent pentru: interpretare, ținută scenică și repertoriu, fiind stabilit astfel clasamentul final pentru fiecare secțiune în parte.

CLASAMENT FINAL pe secțiuni:

S1 – colinde/individuali:
MENȚIUNI – Andrei Țilia, Ștefan Radu Iacob, Miruna Alexandra Nichiteanu, Maria Parascheva Baciu, Alexandra Chisăliță, Maria Băcăuanu, Bianca Alexandra Chirica, Simona Andreea Donos, Iuliana Antoci, Alina Asăvoaie.
PREMIUL III – Cristian Lazăr
PREMIUL II – Andreea Airinei
PREMIUL I – Larisa Alexandra Onciu

S2 – colinde/grup
PREMIUL III – Grupul ZÂMBETE ÎN LA MAJOR Botoșani
PREMIUL II – Grupul STELUȚELE / Vorniceni BT
PREMIUL I – Grupul vocal MUGURAȘII / Vlădeni BT

S3 – colinde/profesioniști
MENȚIUNE – A T O R – Filiala Botoșani
PREMIUL III – Roxana Poiană / Iași
PREMIUL II – Grupul vocal DORULEȚUL / Seminarul Liceal Teologic BT
PREMIUL I – Corul Liceului N. IORGA Botoșani

Datini
PREMIULIII – Grupul Școlii ELENA RAREȘ BT
PREMIUL II – Ansamblul POIENIȚA / Vorona BT
PREMIUL I – A.F. COMORILE LUNCII / Lunca Botoșani

Alte PREMII:
PREMIUL PRESEI – acordat de APC Europe Direct BT – Grupul vocal FILATHEOS / Seminarul Liceal Teologic BT
PREMIUL DE POPULARITATE – acordat de Prezentator – Cristian Lazăr / Cluj
PREMIUL SPECIAL – acordat de Asociația Doină Suflet Românesc – Grupul STELUȚELE / Vorniceni
PREMIUL SPECIAL pentru DEBUT – acordat de Asociația Doină Suflet Românesc – Marilena Georgiana Mihai (membră a Grupului STELUȚELE).

TROFEUL FESTIVALULUI (ediția a IV-a, 2014) – Corul BIRUITORII / Seminarul Liceal Teologic “Sf. Gheorghe” Botoșani.

Felicităm toți participanții, asigurându-i că în fiecare zi a lunii decembrie, fiecare dintre cei menționați vor fi prezentați și promovați în paginile Blogului Asociației IHTIS. Mihaela Mihaescu

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web