Dorohoi News Logo

Profesor la Facultatea de Teologie din Iaşi invitat la conferinţa ATOR

Conferinte pascale 01

Prima conferinţă organizată de ATOR Dorohoi în colaborare cu Protopopiatul Dorohoi, Seminarul Teologic şi Casa de Cultură a avut loc astăzi, 17 martie 2011, începând de la ora 17.30. Aceasta face parte din Ciclul de Conferinţe Pascale “Între Lumina lui Hristos şi lumina lumii”, iar prima temă abordată a fost “Duhovnicul şi tinerii de azi.” Invitatul acestei conferinţe a fost Pr. Adrian Dinu, profesor la Facultatea de Teologie din Iaşi, care a dorit să îi facă pe tineri să înţeleagă că duhovnicul este necesar pentru mântuire şi că trebuie să resimtă Biserica aşa cum este ea înfăţişată în Scriptură, ca o corabie a mântuirii.

“Tinerii trebuie să înveţe că este la îndemâna oricui să cunoască pe deplin credinţa, să o cunoască în detaliu pentru că duhovnicul este un apropiat, nu este o persoană care să îndeplinească doar un ritual. Un alt lucru la care mă gândesc este faptul că duvonicul trebuie să îşi recapete valoarea pe care o avea în secolele trecute. Apelul la duhovnic este un apel cât se poate de firesc şi de necesar,mai ales pentru că face o muncă deosebită faţă de un psihoterapeut sau psiholog. Este o muncă absolut necesară care îşi are relevanţa din faptul că sufletul trebuie vindecat”, a spus Pr. Adrian Dinu.
După cuvântarea ţinută de pr. Adrian Dinu, a urmat un recital dedicat părinţilor, susţinut de grupul de folk al asociaţiei, iar la sfârşitul întâlnirii cei prezenţi în sală au adresat întrebări invitatului. (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)

Autor: DorohoiNews.ro

 

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web