Dorohoi News Logo

Festivalul Naţional de Poezie şi Proză MIHAI EMINESCU, ediţia a IV-a, 2015

Festivalul Mihai Eminescu- Carrefour Botou015Fani, Diana Ma xim

Asociaţia Judeţeană a Profesorilor de Limba şi Literatura Română Botoşani (ALLRO) şi Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Botoşani vă invită  să participaţi în perioada 15 – 17 ianuarie 2015 la prezentarea şi lansarea Festivalului Naţional de Poezie şi Proză Mihai Eminescu, ediţia a IV-a. Principalii parteneri ai proiectului cultural sunt: Inspectoratul Scolar Judeţean, Memorialul Ipoteşti-Centrul Naţional de Studii”Mihai Eminescu”, Societatea Cultural-Artistică “Arlechin”, Hipermarketul Carrefour, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret şi Botoşani Shopping Center.
 
Festivalul Naţional de Poezie şi Proză „Mihai Eminescu” are ca principal scop asigurarea unui cadru de promovare şi manifestare cultural – artistică a preşcolarilor, elevilor şi tinerilor din România prin realizarea unor lucrări, materiale şi momente artistice având ca izvor de inspiraţie opera lui Mihai Eminescu: poezie, proză scurtă, eseu, eseu argumentativ, critică & creaţie literară, teatru scurt, desen, fotografie şi film.
 
Festivalului Naţional de Poezie şi Proză “Mihai Eminescu”  se va desfăşura pe parcursul a trei etape, după cum urmează:

Prima etapă a festivalului se desfaşură în perioada 15 - 17 ianuarie 2015 sub forma unor manifestări cultural-artistice dedicate marelui poet Mihai Eminescu , sărbătorind  totodată şi Ziua Culturii Naţionale. Programul şi momentele cultural-artistice cuprinse în această etapă a festivalui vor fi realizate alături de partenerii de proiect, după cum urmează:
 
Joi, 15 ianuarie 2015, începând cu ora 10.00 la Grădiniţa “ŞOTRON” Botoşani va avea loc spectacolul aniversar “Pe urmele lui Eminescu…” şi expoziţia de pictură “Eminesciana”. Urmează de la ora 13.30  prezentarea şi lansarea la Memorialul Ipoteşti a Festivalului Naţional de Poezie şi Proză “Mihai Eminescu” (ediţia a IV-a). De la ora 16.00  la Grădiniţa PP.  Nr. 22 are loc activitatea culturală “Învăţând despre Eminescu”, iar la Grădiniţa “PRICHINDEL” va fi sărbătorită Ziua Culturii Naţionale  prin activitatea “Eminescu, sufletul poeziei româneşti”;  începând cu ora 17.00 va avea loc în zona de festivităţi a Hipermarketului CARREFOUR spectacolul omagial “Dor de Eminescu”, continuând de la ora 18.30  în sala de festivităţi de la BOTOŞANI SHOPPING CENTER cu evenimentul cultural ''Eminescu în viziunea tinerilor'' şi prezentarea numărului 2 al revistei de critică literară şi didactică ”ABC-ul criticii literare”.
 
Vineri, 16 ianuarie 2015, de la ora 10.00 va fi organizat în sala festivă de la Scoala Gimnazială ,,Alexandru Vaida-Voevod" Cluj-Napoca evenimentul ,,Mihai Eminescu în  ochi de copil". Proiectul cuprinde o serie de activitati realizate de către elevii clujeni şi tinerii de la Asociaţia Culturală ARLECHIN – Filiala Cluj Napoca pe parcursul a două săptămâni   (informări, audiţii,  vizionări, concursuri, care se vor finaliza cu un spectacol de gala prezentat la data de 16 febr.2015). De la ora 17.00  la Centrul de Limbi Străne şi Multilingvism (sala multimedia de la Casa Tineretului Botoşani)  va avea loc prezentarea proiectului-cultural “Eminescu în lume…”;
 
Sâmbătă, 17 ianuarie 2015 are loc de la ora 12.00 în zona de festivităţi de la BOTOŞANI SHOPPING CENTER  manifestarea culturală  ”Omagiu lui Eminescu”,  un program de muzică, teatru și poezie dedicat poetului național realizat de către membrii cercurilor de literatură și teatru de la Asociația Culturală ARLECHIN Botoșani .

A doua etapă constă în promovarea şi realizarea  materialelor, momentelor artistice  şi lucrărilor înscrise în concurs ( înscrierea participanţilor, primirea şi evaluarea lucrărilor şi a momentelor artistice), după cum urmează:
    - promovarea festivalului  în perioada 17 ianuarie – 16 aprilie 2015, prin organizarea de reuniuni, simpozioane şi workshop-uri tematice cu participarea unor personalităţi ale vieţii culturale;
    - în perioada 16 martie  – 12 iunie 2015, înscrerea concurenţilor, primirea şi evaluarea lucrărilor, materialelor şi momentelor artistice (recitaluri de poezie, recitaluri muzicale, reprezentaţii de teatru )

A treia activitate a festivalului se va desfăşura pe parcursul a două zile, după cum urmează :
    - la data de 14 iunie 2015 va avea loc la Colegiul National Mihai Eminescu Botoşani şi la sediul Asociatiei Judetene a Profesorilor de Limba şi Literatura Română Botoşani lansarea revistei de didactică ABC-ul criticii literare  şi un simpozion naţional de didactică .
    - Festivitatea de premiere şi Spectacolul de Gală vor avea loc la data de 15 iunie 2015, la Colegiul National Mihai Eminescu Botoşani, Memorialul Ipotesti – Centru Naţional de Studii ,,Mihai Eminescu” şi la sediile / locaţiile partenerilor de proiect.
 
Regulamentul de organizare şi desfăşurare a Festivalului Naţional de Poezie şi Proză “Mihai Eminescu” ediţia a IV a va fi afişat pe blogul: www.concurseminescu.wordpress.com 

Detalii festival: tel 0744916131 ( prof. Diana Damean) sau 0745592091 ( prof. Crina Muraru), blog: www.concurseminescu.wordpress.com  , e-mail: [email protected]
 
Eveniment recomandat şi susţinut de redacşia Dorohoi News - www.dorohoinews.ro  , Ziare Botoşani - www.zirebotosani.ro şi Centrul de Impresariat şi Organizare Evenimente – www.impresarieri.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 

 

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web