Dorohoi News Logo

Cenaclul Editor Dorohoi: „Porni Luceafărul....” - Galerie FOTO

Editor Eminescu 01

Pornind după raza de lumină a Luceafărului poeziei românești, membrii Cenaclului „Editor”, duminică, 18 ianuarie 2015, s-au întâlnit la Casa Municipală de Cultură Dorohoi, pentru a omagia cei 165 de ani de la nașterea marelui poet.

A dat startul acestei întâlniri, doamna Mihăilă Andrieș Ana - Camelia interpretând melodia „Dorință” pe versurile lui Mihai Eminescu, apoi  grupul de copii de la Complexul de apartamente  „Floare de colț” Dorohoi sub îndrumarea doamnei instructor de educație Mihăilă Andrieș Ana -Camelia, au dat citire câtorva poezii eminesciene, „Adio”, „O dată  te văzusem”, „La mijloc de codru des” și „Dorința”, interpretând mai apoi melodia „O rămâi” pe acordurile de chitară a instructorului lor. Paula Sticea a recitat poezia „Luceafărul” emoționând pe cei prezenți, Mihaela Tupiluș și Magda Jităreanu recitând „Revedere” respectiv „O, rămâi”.

Gîbu Ana-Maria, prezentă la această ședință de Cenaclu, a povestit despre întâlnirea dedicată lui Eminescu la Ipoteșt,i unde a fost invitată, apoi a dat  citire poeziilor „Amintește”, „Și azi plopii sunt fără soț”, „Nu te-am uitat” și „La aniversare”. Berbecel Eduard a dat citire câtorva cugetări, Aparaschivei Valeriu a citit poeziile „Dormi” și „Copii eram noi amândoi” iar Mihai Dragoș  a recitat poeziile „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” și „Departe sunt de tine”. Doamna profesor Vasiliu Claudia, a dat citire poeziei „La steaua” în timp ce doamna director al Casei Municipale de Cultură Dorohoi, a recitat poezia „Cred în Eminescu” poezie aparținând fiicei sale Marta Polixenia Ursuleanu.

Prezenți la această întâlnire, tânărul Cojocaru Sabin a citit poezia lui Eminescu, „După ce atâta vreme”, iar Gușilă Andreea o nouă membră a Cenaclului a dat citire creației sale proprii, „Eminescu”. Iacob Alin a interpretat pe versurile Lui Mihai Eminescu, melodia „Pe lângă plopii fără soț”  alăturându-i-se și doamna Valuța Murariu,  Frunzuc Alina interpretând piesa „Oameni de subsol”.

Doamna profesor, Onofrei Ana-Maria, a recitat frumoasa poezie „Doina” a lui Eminescu impresionându-i la maxim pe cei prezenți, apoi domnul profesor Tănase Vasile, a recitat poezia „Floare albastră” și Alexandru Chițac a dat citire unei creații proprii, intitulată „Mihai Eminescu”. Prezentă și de această dată, Hrițuleac Iasmina-Andreea și-a făcut și ea auzită propria-i poezie dedicată Luceafărului poeziei românești intitulată sugestiv „Lui Eminescu”.

Cenaclul „Editor ”, aduce mulțumiri personalului de la Memorialul Ipotești pentru  cele zece reviste „Hyperion” oferite membrilor Cenaclului.

Următoarea ședință a Cenaclului „Editor” va avea loc duminică, 25 ianuarie 2015 la Casa Municipală de Cultură Dorohoi la ora 12:30. (A consemanat pentru Dorohoi News, Iasmina-Andreea Hrițuleac.)

Autor: DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web