Pornind pe urmele străbunilor, ai eroilor neamului, Cenaclul „Editor” al Casei Municipale de Cultură Dorohoi a celebrat 156 de la înfăptuirea Micii Uniri, de la 24 ianuarie 1859.
Berbecel Eduard, profesor de istorie, a dat startul vorbind despre contextul istoric şi importanţa acestui eveniment, considerând că Unirea Principatelor Române a reprezentat „un prim pas către Marea Unire”. Au participat activ la discuţie doamna director Valuţa Murariu, domnul profesor Titus Tomiuc şi domnul profesor Vasile Tănase. De asemenea, s-a discutat atât despre importanţa domniei lui Alexandru Ioan Cuza (reforma agrară, legea învăţământului, construirea de şcoli şi universităţi, secularizarea averii mănăstireşti), cât şi despre viaţa sa personală, domnul Tănase reliefând trăsăturile morale exemplare ale soţiei sale, Elena Cuza.
Apoi dl. prof. Vasile Tănase, pe acorduri de chitară, a încântat pe toţi cei prezenţi interpretând piesele „Să nu dezvelim statuia lui Cuza”, „Cuvântul lui Moş Ion Roată către Divan”, „Ţara lui Leru-i Ler” cu pasiunea şi dedicarea cu care cei prezenţi erau familiarizaţi, între timp dând citire şi câte unei epigrame.
Ana Maria Gîbu, prezentă şi ea la acest eveniment, a citit creaţia sa proprie „Scrisoare către Moş Ion Roată”, lăudată de toţi cei de faţă, după care doamna director Valuţa Murariu a dat citire, la rândul ei, poeziilor „Printre străini”, „Adelina”, „Călătoria” ce aparţin fiicei sale, Marta Polixenia Ursuleanu. De asemenea, Alexandru Chiţac a citit creaţia sa proprie „Poezie patriotică”, iar Aparaschivei Valeriu a recitat poeziile „Cuza Vodă” de Vasile Alecsandri şi „Fraţi români!” de Valeria Mahok.
Totodată, Cenaclul „Editor” a urat bun venit noii membre Furtună Diana, care a dat citire creaţiilor sale proprii: „Să fiu din nou copil”, „Sirius”, „Secrete”, „Lăstunul” la care preşedintele cenaclului, domnul profesor Titus Tomiuc a afirmat că are un real potenţial şi o imaginaţie bogată.
Spre final, cei părtaşi la eveniment au cântat alături de dl prof. Vasile Tănase imnul Cenaclului „Editor”. A fost o întâlnire memorabilă, plină de evenimente, de zâmbete, de voie bună, fiecare învăţând câte ceva din această experienţă.
Următoarea şedinţă a Cenaclului „Editor” va avea loc în ziua de 1 februarie a.c., de la ora 12:30. (A consemnat pentru DorohoiNews.ro, Valeriu Aparaschivei.)