Dorohoi News Logo

Expoziţia de Fotografie „(în)Tineri(re)” a fost vernisată - Galerie FOTO

Expozitia-de-Fotografie-înTinerire_2015_02_01_intinerire_00007

Galeria de Artă a Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" - Galata din Iaşi a fost neîncăpătoare de numărul mare de ieşeni prezenţi la vernisajul expoziţiei de fotografie "(în)Tineri(re)".

Evenimentul a avut loc duminică, 1 februarie 2015, în cadrul Simpozionului „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos“, organizat de Parohia "Adormirea Maicii Domnului" cu prilejul Zilei Mondiale a Tineretului Ortodox (2 februarie). Pentru început, părintele paroh Mircea Stoleriu a adresat un cuvânt de bun-venit ieşenilor prezenţi, apreciind organizarea expoziţiei în Galeria de artă a Bisericii "Adormirea Maicii Domnului". De asemenea, părintele paroh a lansat invitaţia pasionaţilor de fotografie de la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" din Iaşi de a organiza o expoziţie cu tema "Dialog cu sacrul".

În continuare, Constantin Ciofu, organizatorul expoziţiei a explicat cum a pornit ideea organizării expoziţiei de fotografie "(în)Tineri(re)", acentuând rolul deosebit al celor 11 fotografi ieşeni care au semnat cele 53 de lucrări expuse. De asemenea, Constantin Ciofu a menţionat câteva instituţii media care au făcut cunoscut vernisajul: TVR Iaşi, Ziarul Lumina şi Radio TRINITAS. Nu au fost uitate siteurile din Iaşi şi din ţară care au anunţat evenimentul pasionaţilor de cultură de la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" din Iaşi.

"Această expoziţie este un exemplu de mobilizare al pasionaţilor de fotografie ce se reunesc la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" din Parcul Copou. În acelaşi timp, ea este o garanţie că pasiunea pentru fotografie va coagula o echipă mult mai puternică la instituţia amintită", a spus organizatorul expoziţiei, care a mulţumit pentru prezenţă domnului Adi Cristi, directorul Casei de Cultură "Mihai Ursachi".

Gânduri de recunoştinţă au fost îndreptate apoi către autorii fotografiilor expuse, către părintele Mircea Stoleriu, către domnul Dan Mititelu, referent în cadrul Casei de Cultură "Mihai Ursachi", către jurnalistul Otilia Bălinişteanu, de la Ziarul Lumina al Patriarhiei Române, către colegii fotografi şi către firma Cosmos din Braşov, care a printat fotografiile expuse.

Vizibil emoţionaţi, artiştii fotografi Larisa Maxim şi Alexandru Mandachi au expus o perspectivă a fotografiilor oferite spre vizualizare publicului. A urmat un slide cu cele 53 de lucrări, iar apoi toţi cei de faţă au admirat imaginile din galerie.

Galerie FOTO de Larisa Maxim şi Petronela Şerbănescu.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web