Dorohoi News Logo

Comuna Ibănești în scrieri monografice - FOTO

Comuna-Ibănești-în-scrieri-monografice-1 (1)

Odată cu desfășurarea celei de-a XXV-a ediții a „Șezătorilor iernii” în comuna Ibănești, au fost prezentate publicului larg, două lucrări monografice dedicate plaiurilor ibăneștene.

O primă lucrare închinată locurilor natale este cea a prof. ing. Octavian Vitcu. „Pasager în trenul vieții”, așa cum își intitulează autorul cartea, este un volum dedicat „satului ibăneștean”, unde, așa cum menționează în subtitlul lucrării acesta și-a „petrecut copilăria și adolescența, vacanțele, slujindu-l cu credință ca inginer și profesor.”

În cele peste 500 de pagini, prof. ing. Octavian Vitcu abordează cele mai importante aspecte ale istoriei comunității și momente unice, presărate de suferințe dar și de bucurii trăite alături de oamenii dragi sufletului său.Volumul memorialistic a văzut lumina tiparului la Editura Quadrat, Botoșani, 2014.

O altă lucrare cu caracter monografic, a fost transpusă de prof. ing. Romică Magopeț, primarul comunei Ibănești. Intitulată ,,Ibănești – Lumină, Esență, Istorie”, autorul evocă  în scris valoroase informații documentare întregite de un material ilustrativ elocvent și sugestiv al celor mai importante realizări și evenimente petrecute în Ibănești. Lucrareaeste o incursiune în lumea spațiului administrativ, cultural, educațional șispiritual al Ibăneștiului rural.

Volumul revarsă „Lumina” asupra lucrurilor și momentelor „Esențiale” care râmân scrise în „Istorie”.

„Prin cuvânt și imagine am încercat să pun în valoare pentru posteritate tezaurul spiritual, cultural și administrativ al unui minunat colț de rai, pentru care am ales și mi-am dorit să sădesc credință și speranță. Consider că șuvoiul vieții dacă este scris nu poate fi oprit. Noi, ibăneștenii trăim permanent cu dorința de a cunoaște și a descoperi. Arta de a scrie ce este drept și corect este o cale eficientă de a duce mai departe valorile și principiile fundamentale și de a ne îmbogăți cu daruri spirituale, cultivate ca virtuți ale sufletului.”, a adăugat dl. primar ing. Romică Magopeț.

Cele două scrieri sunt o dovadă vie a faptului că, această comună din nordul județului Botoșani, este o vistierie care se cere a fi descoperită și transpusă în scris pentru a fi dusă mai departe generațiilor tinere.  Cu astfel de oameni, interesați și preocupați de trecut, prezent și viitor, avem certitudinea că Ibăneștiuleste un etalon în cadrul întregului județ.

Finalul evenimentului s-a încheiat cu decizia Consiliului de Administrație al Școlii, de a oferi numele „prof. Octav Vitcu”, Centrului de Documentare și Informaredin cadrul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” din Ibănești.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web