Dorohoi News Logo

Expoziţie de carte şi călătorie muzicală în cadrul Săptămânii limbii franceze şi a francofoniei

Expoziţie de carte Săptămânii limbii franceze

“Săptămâna limbii franceze şi a francofoniei” a inclus pe lângă spectacolul prezentat în Sala Teatrului din Dorohoi şi alte activităţi în scopul de a manifesta ataşamentul elevilor  faţă de limba franceză.  Astfel, vineri 25 martie 2011, în holul liceului „Grigore Ghica”a avut loc o „Călătorie muzicală” cu sprijinul prof. Claudia Jâşcanu. Elevii au interpretat personaje ca Lara Fabian, Coco Chanel sau Celine Dion care s-au întâlnit într-o cafenea din Paris.
    
O altă activitate desfăşurată la iniţiativa prof.Iulia Stoica în colaborare cu bibl. Mariana Hluşcu  a fost o expoziţie de carte în limba franceză, care a fost adresată tuturor elevilor. Albume, dicţionare, atlase, cărţi de aventură şi dragoste primite ca donaţii din partea oraşului Cholet au fost expuse pentru promova literatura franceză.

„Invitaţia la lectură s-a făcut în ideea de a prezenta fondul de carte foarte mare provenit din donaţii, dar şi în ideea de a reaminti elevilor că avem cărţi în limba franceză care se merită citite”,a spus bibl. Mariana Hluşcu. (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web