Dorohoi News Logo

De ce Iepuraşul e simbolul Paştelui. Mituri şi tradiţii

iepurasul de paste

Paştele este cea mai importantă sărbătoare religioasă a creştinilor, care marchează miracolul Învierii Domnului. Cu toate astea, un personaj extrem de îndrăgit al Paştelui provine din tradiţiile păgâne: iepuraşul.

Iepuraşul de Paşti este un simbol păgân, emblemă a fertilităţii, asociat de creştini cu apariţiile lui Iisus dupa Înviere. Prima menţionare a iepuraşului ca simbol pascal apare în Germania, în 1590. În unele regiuni din această ţară se credea că iepuraşul aduce ouăle roşii în Joia Mare şi pe cele colorate altfel în noaptea dinaintea Paştelui. În tradiţia păgână anglo-saxonă exista o zeiţă pe nume Eostre, cunoscută drept zeiţa primăverii. Simbolurile ei principale erau oul şi iepurele. Iată de ce iepuraşul e simbolul Paştelui. Există o legendă potrivit căreia zeiţa a găsit o pasăre rănită în timpul iernii, iar singura soluţie pentru a o salva a fost să o transforme în iepure. Deşi nu mai era pasăre, iepurele putea să facă ouă.

De ce iepuraşul e simbolul Paştelui. Tradiţia păgână

Primăvara avea loc un festival dedicat zeiţei, care ţinea din martie până la sfârşitul lui aprilie. Când creştinismul a ajuns la anglo-saxoni, multe tradiţii din timpul festivalului lui Eostre au fost adaptate în ceremoniile în onoarea Învierii lui Iisus, întrucât aveau loc în acelaşi timp şi îi încurajau pe păgâni să se convertească. Drept rezultat, numele Paştelui în engleză, Easter, provine de la Eostre. Iepuraşii fac parte din poveste întrucât sunt simbolul lui Eostre, dar şi pentru că iepurii sunt puternic legaţi de lună în tradiţia păgână. Iepurele era şi un simbol al lunii, iar ciclurile lunii determină în ce zi sărbătorim Paştele în fiecare an. Citeşte mai mult pe click.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web