Înalt Prea Sfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat duminică Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în parohia Dealu Mare din Protopopiatul Dorohoi. Slujba a fost precedată de citirea de către ierarhul locului a unei rugăciuni de dezlegare.
Răspunsurile la strană au fost date de un grup de tineri din Dorohoi, studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae” din Iaşi şi elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox “Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi. Aproape 100 de credincioşi din parohia Dealu Mare şi din Dorohoi s-au împărtăşit cu acest prilej cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
La final, pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, şi-a exprimat bucuria pentru faptul că Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a slujit din nou într-o parohie din Protopopiatul Dorohoi.
“În această zi (n.r. ieri) am urcat o treaptă de bucurie pentru că orice slujire cu Înalt Preasfinţia Sa este o oază de linişte, de adunare în sine şi de întărire în toate încercările pe care păcatele le pun înaintea noastră”, a mărturisit pr. protopop Stelian Ciurciun.
În continuare, pr. paroh Ionuţ Apetrei a amintit că parohia pe care o păstoreşte a fost înfiinţată în anul 2006, de atunci fiind ridicată biserica şi casa praznicală, în perioada următoare urmând să continue lucrările la un centru social şi la casa parohială.
“După cinci ani de păstorire avem o parohie vie, cu un Consiliu parohial format din oameni credincioşi şi gospodari, cu un Comitet de femei care se implică în toate activităţile”, a explicat pr. paroh Ionuţ Apetrei, care a mulţumit lui Gheorghe Rotaru din Dorohoi, pentru că sprijinit financiar lucrările derulare, şi epitropului Daniel Popa pentru ajutorul acordat.
În cuvântul de învăţătură rostit credincioşilor prezenţi, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a făcut referire la scara virtuţilor a Sfântului Ioan Scărarul, explicând semnficaţiile Evangheliei şi Apostolului din Duminica a IV-a după Rusalii. (DorohoiNews.ro)