Concursul de pictură pe sticlă „Iisus, Lumina Lumii”, devenit deja tradiție în comuna Ibănești și-a desemnat, la sfârșitul săptâmânii trecute, câștigătorii celei de-a X-a ediții.
În spiritul calităților moral-creștine și al frumosului estetic, elevii comunei Ibănești au avut posibilitatea de a-și demonstra originalitatea și talentul artistic, ilustrând prin pictură atât valoarea calităților estetice, cât și valoarea semnificației religioase a ceea ce reprezintă în esență icoana ortodoxă. Obiectivele concursului de creație plastică au fost: identificarea potențialului creativ al școlarilor, dezvoltarea pecepției vizuale și a capacității de reproducere a unei imagini plastice, simțul estetic și plăcerea jocului cu forme și culori, asimilarea, formarea deprinderilor practice, învățarea tehnicilor de lucru, etalarea și valorificarea aptitudinilor și deprinderilor potențialului creator în domeniul picturii,descoperirea de noi talente și promovarea iconografiei tradiționale românești.
Caracterizate de prospețime, simplitate și echilibru, lucrările participante au dovedit încă o dată că sensibilitatea copiilor se exprimă armonios în pictură, prin forme și culori bogate în valențe expresive și simbolice.
Pentru că lucrările din acest an au fost desăvârșite, și mai mulți elevi s-au apropiat de perfecțiune estetică, organizatorul și inițiatorul competiției, dl. Primar. Ing. Romică Magopeț a hotărât să răsplătească cu un loc pe podiumpe mai mulți artiști.
Astfel, primele locuri au fost obținute de:
Locul I – Mocanu Mădălina
Locul II – Stredie Vlăduț, Zotic Melania, Berechea Iustin
Locul III – Filip Narcisa, Popescu Nicoleta, Atomei Dana
Mențiunile au fost obținute de elevii: Florea Nicoleta, Bejenariu Răzvan, Solcan Georgiana, Rotariu Ștefan Mugurel, Amarie Valentina, Neagu Codrin, Bejenariu Denisa, Ungureanu Valentina, Rotariu Oana, Apăscăriței Adina, Lupașcu Ramona, Olaru Ștefan.
Diplomele și premiile în bani acordate de Primăria comunei Ibănești au recompensat și în acest an eforturile micilor creatori de opere plastice.