La cererea elevilor și profesorilor din școli spectacolul de teatru cu piesa „Amintiri din Copilărie” de Ion Creangă, susținut de „Teatrul Mihai Eminescu” din Botoșani, se va juca pe scena Sălii Teatrului din Dorohoi și pe 7 - 8 aprilie. Spectacolul a avut un real succes la prezentarea din 25 martie drept pentru care vor reveni în Dorohoi.
„Sperăm ca această colaborare cu „Teatrul Mihai Eminescu” din Botoșani să continue, deoarece au spectacole foarte bune, foarte frumoase și foarte bine realizate, care au stârnit interesul spectatorilor dorohoieni”, a declarat, Valuța Murariu, director Casa Municipală de Cultură Dorohoi. (DorohoiNews.ro)
Autor: DorohoiNews.ro