Zeci de ansambluri folclorice, ansambluri de dansuri, ansambluri de cântece și dansuri și formații de dansuri din ţară şi străinătate s-au „duelat” în cea de-a doua zi a Festivalului Internaţional de muzică populară „Mugurelul” Dorohoi 2015, ediția a XI-a.
Pentru că vremea a ținut cu organizatorii, iubitorii de folclor au venit în număr mare, duminică, 21 iunie 2015 în Parcul „Brazi” din Dorohoi. Concursul a fost presărat de prestaţii artistice ale unor invitaţi speciali: cântăreaţa moldoveancă, Petronela Rusu, a încântat publicul iubitor de muzică populară cu o suită de melodii moldoveneşti. Ansambluri precum Ansamblul de dansuri populare „Mărgineanca” al Casei de Cultură a Sindicatelor „N. Iorga” Botoşani şi Ansamblul folcloric „Cordăreanca”, din comuna Cordăreni, judeţul Botoşani au făcut o demostrație a bătutelor și horelor moldovenești, încheind astfel cea de-a doua zi a festivalului într-o notă veselă și antrenantă.
Un moment special al serii a fost lansarea Monografiei „Orchestra Mugurelul a Clubului Copiilor Dorohoi – 30 de ani de cultură, creaţie şi folclor” de către prof. Cornelius Drescanu și a Albumului video al Orchestrei „Mugurelul”, vol. II de către Horia Gumeni, producător executiv la TVR Iaşi.
În urma celor două zile de festival, 20-21 iunie 2015, în care formații, ansambluri de dansuri, interpreți vocali și instrumentiști din mai multe orașe ale țării, dar şi din Ucraina, Republica Moldova, Slovenia şi Slovacia, și-au prezentat cum știu mai bine talentul și virtuozitatea, încercând să cucerească trofeul Festivalului Internaţional de Muzică Populară „Mugurelul” Dorohoi 2015, membrii juriului s-au hotărât asupra listei de câştigători.
Astfel, Trofeul Festivalului a mers în acest an la Ansamblul Folcloric „Doina Chioarului” de la Clubul Copiilor Șomcuta Mare, Maramureș și la Ansamblul dansuri „Struguraș” de la Palatul de Cultură Ungheni, Republica Moldova.
Juriul a acordat diplome şi trofee la cele patru categorii de vârstă (7-10 ani, 11-12 ani, 13-14 ani şi 15-18 ani), la secţiunile: solişti vocali, solişti instrumentişti, grupuri instrumentale, grupuri vocale, formaţii de dansuri, ansambluri folclorice, ansambluri de cântece și dansuri, ansambluri din străinătate. (Andrei B.)
CLICK AICI pentru premii Festival Mugurelul
Autor: DorohoiNews.ro