Ziua de 26 iunie este o zi deosebita pentru romanii de pretutindeni, este ziua in care toti ne sarbatorim drapelul tricolor, insemn national important al neamului nostru, care se impune prin semnificatie si inaltime spirituala.
Cu aceasta ocazie, femeile din Organizatia Judeteana a Femeilor Social Democrate Botosani, alaturi de presedintele Doina Federovici, au organizat o actiune de impartire a 1000 de cocarde tricolore trecatorilor de pe principala artera pietonala a municipiului Botosani, transmitand, prin acest gest, cel mai solemn mesaj de unitate si credinta patriei.
„Este o zi importanta pentru noi toti, cei care cinstim istoria, ne cinstim neamul si nu in ultimul rand ne cinstim eroii. Am incercat ca prin acest gest simbolic sa aratam ca suntem buni romani si ca ne pasa de aproapele nostru. Trecatorii care au primit cocardele tricolore au demonstrat ca aceste culori ale drapelului – rosu , galben si albastru – au fost, sunt si vor fi in inimile lor, ale tuturor romanilor. Doresc sa transmit pe acesta cale indemnul de a ne cinsti cum se cuvine drapelul tricolor, acest simbol national care aminteste fiecaruia dintre noi datoria sfanta de a ne servi cu credinta patria si de a ne reaminti mereu cuvintele lui A.I. Cuza : Steagul e totodata trecutul, prezentul si viitorul tarii, intreaga istorie a Romaniei” a declarat senatorul PSD Doina Federovici, presedintele OFSD Botosani.
„Niste inaintasi patrioti au decis ca aceste culori sa ne reprezinte tara. Toate tarile lumii au un steag care le reprezinta si este bine sa ne bucuram de insemnele noastre nationale, sa le respectam, sa le cunostem sis a le transmitem generatiilor viitoare” a declarat deputatul PSD Tamara Ciofu.
„Toti botosaneanii au fost receptivi si ne-au spus ca vor purta cu mandrie tricolorul pe toata perioada zilei si asta nu poate decat sa ne bucure. Trebuie sa fim mandri de valorile noastre, sa le pastram si sa le cinstim. Astazi este zi de sarbatoare, in care trebuie sa ne gandim atat la stramosi cat si la viitorul pe acre vrem sa il construim.” a declarat vicepresedintele OFSD Botosani, profesorul MIhaela Hunca.
Actiunea de azi a doamnelor social democrate din Botosani este una de suflet, pentru ca pentru toti romanii drapelul tricolor pe care il arboram astazi este sinonim cu idealul de unitate si independenta nationala.